Connect with us

Fapt divers

Un director al unei multinaţionale fast-food din Brașov a fost arestat pentru trafc de minore şi de persoane. Recruta fete venite să se angajeze la restaurant şi le trimitea să se prostitueze

Published

on

Un bărbat din Brasov, aparent director al unui lanț fast-food internaţional foarte cunoscut, este acuzat de trafic de minori și de persoane. Bărbatul de 34 de ani profita de funcția deținută, promitea victimelor un loc de muncă în cadrul companiei și astfel reușea să racoleze tinere, pe care ulterior le obliga să se prostitueze.

Fetele erau recrutate prin intermediul unor anunțuri de angajare. Acestea proveneau din familii defavorizate, își doreau să se angajeze și erau dispuse să facă orice sacrificiu pentru a primi un loc de muncă. Bărbatul a fost arestat pe 2 august, la dosarul lui fiind menționate cinci victime, trei dintre ele minore. Ca să facă rost de clienți pentru tinere, directorul posta anunțuri pe site-uri de profil, iar după aceea încasa jumătate din profit.

„La începutul lunii aprilie 2021 lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O Brașov, Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane s-au sesizat în legătură faptul că o persoană de sex masculin are preocupări pe linia traficului de minori și traficului de persoane. În acest sens a fost declinat un dosar penal către unitatea de parchet competentă respectiv DIICOT Serviciul Teritorial Brașov. Din actele de cercetare efectuate în cauză a rezultat faptul că persoana de sex masculin în vârstă de 34 de ani care a deținut o funcție de conducere în cadrul unei multinaționale, a recrutat personal de sex feminin prin intermediul anunțurilor postate pe site-uri dar și în legătură cu diferite interviuri de angajare care au fost susținute de mai multe tinere. În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana vizată a racolat trei minore cu vârstele de 15, 16 și 17 ani în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituției”, a declarat un oficial DIICOT.

Continue Reading
Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Fapt divers

Accident tragic într-o pădure din județul Brașov. Echipele de intervenție nu au mai putut face nimic

Published

on

Salvatorii montani din Zărnești au avut parte, luni, de o misiune în care nu le-a rămas decât să constate decesul.

În jurul orei 16.30, ei au fost solicitați prin numărul unic de urgență 112 să intervină în zona Bârsa Groșetului – Pârâul lui Boboc, unde un lucrător forestier a suferit un accident.

„La intervenție au fost mobilizate în regim de urgență un echipaj terestru, precum și elicopterul din POA Brașov. Din păcate, la fața locului nu s-a mai putut face nimic pentru victimă, fiind doar constatat decesul acesteia”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de organele de anchetă.

Continue Reading

Cotidian

Activitatea Spitalului Militar Brașov, afectată de un incendiu. Flăcările au distrus materiale sanitare depozitate într-un container

Published

on

Un incendiu a izbucnit luni dimineață în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, a anunțat ISU Brașov. Potrivit Europa FM, nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului.

Incendiul a pornit la un container în care erau depozitate mai multe materiale sanitare. Acesta se manifestă cu degajare mare de fum care poate fi văzut de la câțiva kilometri distanță.

Pompierii au menționat că nu s-a impus evacuarea pacienților din corpurile de clădire ale spitalului, iar în urma incendiului nu au rezultat victime. În schimb, activitatea în mai multe pavilioane ale Spitalului Militar este întreruptă.

De asemenea, incendiul a fost localizat și nu există pericol de extindere la alte spații sau clădiri aflate în apropiere, precizează ISU Brașov.

Pentru stingerea incendiului, pompierii au intervenit cu trei autospeciale.

Continue Reading

Fapt divers

Accident feroviar în Brașov: tren încărcat cu motorină, în coliziune cu un autoturism

Published

on

Un accident feroviar grav s-a produs azi, în municipiul Brașov, după ce o garnitură de tren care transporta motorină a intrat în coliziune cu un autoturism, pe strada Borzești, în zona dinspre Bartolomeu. La fața locului au fost mobilizate de urgență mai multe echipe de intervenție ale ISU.

Am fost anunțați despre producerea unui accident feroviar în municipiul Brașov, pe strada Borzești, unde o garnitură de tren a intrat în coliziune cu un autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.

Potrivit ISU, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, însă intervenția a fost una complexă, având în vedere natura încărcăturii transportate de tren.

Intervenție cu autospecială CBRN, din cauza riscului de incendiu

La locul accidentului au fost trimise un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN (pentru riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare) și un echipaj SMURD.

Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, întrucât garnitura de tren era formată din mai multe vagoane încărcate cu motorină, existând un potențial risc major în cazul producerii unor scurgeri sau al izbucnirii unui incendiu.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Continue Reading

Trending