”Zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară solicitaţi să intervină la un număr foarte mare de evenimente montane. În ultimele 24 de ore la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 114 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, precizează joi reprezentanţii Salvamont pe Facebook.
Tot ieri, salvamontiștii au avut de lucru intens și la Sinaia, unde au avut loc 14 intervenții pe pârtie. S-au mai înregistrat 12 apeluri pentru Salvamont Voineasa, 9 pentru Salvamont Muntele Mic, 8 pentru Salvamont Lupeni, câte 6 pentru Neamţ.
Au mai fost câte 5 apeluri pentru Salvamont Cluj, Maramureş, Suceava şi Sibiu; câte 4 pentru zona Azuga, Gorj şi Harghita; 3 apeluri pentru Salvamont Alba; câte 2 pentru Salvamont Bihor, Dâmboviţa şi Vatra Dornei.
În cazul acestor intervenţii au fost salvate 120 persoane, dintre care 42 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transportul la spital. De asemenea, s-au mai primit 22 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană
Fii primul care comentează