Ramai la curent!

Cotidian

Ziarele brașovene, de la pionieratul anilor ’90, la inflația de publicații on-line. „Printul” pierde teren pe zi ce trece

Publicat

in

Era digitală înseamnă moartea printului. Cel puțin, în Brașov, aceasta este tendința. Oamenii nu mai merg la chioșc sau la cutia poștală, pentru a-și lua ziarul, ci deschid telefonul și dau cu degetul pe ecran, pentru a vedea pe Facebook ce mai e nou. Uneori, mai apelează la Google, căutând o publicație online anume. Și, în general, totul gratis. Cel puțin, în ceea ce privește presa scrisă, aceasta este tendința în Brașov. 

Rezultatul este colapsul ziarelor tradiționale, care, în timp, ajung să cadă unul câte unul. În acest moment, în municipiul Brașov mai sunt trei publicații tipărite – Transilvania Expres, Monitorul Expres și Bună Ziua Brașov – care, împreună nu ajung la tirajul unul ziar ce apărea după 1989. Cele trei au apărut în anii 90 și în fiecare redacție erau numeroși jurnaliști. În ultimii ani ai secolului trecut și la începutul anilor 2000, numărul publicațiilor era mult mai mare.

Pe piață mai era, încă, „Gazeta de Transilvania”, mai era cotidianul „Obiectiv” sau „Monitorul de Brașov”, care, între timp, au dispărut. Poate cea mai importantă pierdere, cel puțin din punct de vedere simbolic, a fost „Gazeta de Transilvania”, al cărei prim număr a apărut 12 martie 1838. După anul 1945, continuator a fost ziarul „Drum nou”, iar din 1990, Gazeta de Transilvania a revenit, apărând până în anul 2009.

De ce cad „printurile”?

Până în anii 2000, succesul sau eșecul publicațiilor tipărite era determinat de calitatea managementului, a materialelor, a resursei umane sau a unor poziționări în funcție evoluția politică. De altfel, unele ziare tipărite au avut o existență destul de scurtă, desființându-se înainte de anii 2000, la puțini ani de la primele apariții.

De la jumătatea deceniului trecut, a intrat în forță în ecuație „online-ul”. Unele publicații au încercat să se adapteze, având atât portal de știri, cât și ediție tipărită. Un bun exemplu este Bună Ziua Braşov, care în ediţia online, de tip platformă media, intercalează ediţia tipărită, sub formă de fişiere pdf (foto jos).

Pe de altă parte, pe piață au început să apară publicațiile online, care implicau costuri mult mai mici (nu aveau costuri de tipărire și nici redacții numeroase). În plus, aceste publicații s-au bazat, la capitolul venituri, pe încasările din publicitate, astfel că cititorii nu mai erau puși în situația de a da banii pe ziare.

„Online-ul”, cu bune și cu rele 

  • „Online-ul”, cum îi spun jurnaliștii de ani buni, are avantajul flexibilității. Pe un portal se pot combina imaginile cu videoclipurile sau cu înregistrările audio. Practic, într-o singură știre se pot combina toate cele trei canale tradiționale: televiziunea, radioul și ziarul. Tot „online-ul” îți permite să faci trimiteri la materialele mai vechi, ceea ce permite prezentarea evoluției unui subiect, asta fără ca cititorul să mai fie pus în situația de a căuta articole mai vechi.
  • „Online-ul” are și dezavantajul superficialității. Aceasta nu ține de specificul „digitalului”, care poate oferi resurse infinit mai mari pentru un material de calitate, ci de concurența acerbă de pe piață. Costurile reduse implicate de publicațiile online au permis apariția unui număr mare de astfel de publicații. Cele mai multe dintre își promovează materialele pe Facebook, iar miza este: cine dă primul știrea. În aceste condiții, pentru a da primul știrea, renunți la calitate, la cercetarea subiectului. Practic, nu de puține ori, asistăm la un „război al rapidității” în preluarea unui comunicat, publicarea lui pe site și distribuirea pe Facebook. Nu de puține ori, „ghinion”! comunicatul este luat cu tot cu greșeli. Rezultatul? Facebook-ul este invadat de aceeași știre, doar cu titluri diferite.

Viitorul?

În momentul în care, în 2009, s-a desființat Gazeta de Transilvania, administratorul unic și acționar principal al societății editoare, care deține și marca, Eduard Huidan, declara:

„Am decis să ne întrerupem activitatea. Este o consecință a manelizării și tabloidizării presei”.

Tabloidizarea la care a făcut referire Huidan s-a amplificat și în „online”. Cu toate că „digitalul” oferă infinit mai multe mijloace pentru materiale de calitate și bine documentate și argumentate, inclusiv cu ajutorul filmulețelor sau a declarațiior audio și video, acest lucru nu se întâmplă în acest moment, iar tendința viitoare este greu de anticipat.

O variantă ar fi ca publicațiile online să înceapă să fuzioneze, dar este greu de crezut că acest lucru se va putea întâmpla. O altă șansă a online-ului vine din partea citorilor, care să facă diferența între calitatea unui conținut sau a altuia. Însă aici intervine o altă problemă. Există deja posibilitatea creșterii artificiale a audienței, iar numărul de accesări este principalul criteriu atunci când se vinde spațiul publicitar.

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending