Connect with us

Investitii

Înfrângere pentru primarul Brașovului în închiderea depozitului de deșeuri menajere de la Timiș-Triaj? Primarul dă semne că „bate în retragere”

Published

on

Primarul Brașovului, Allen Coliban, pare a fi în pragul unei înfrângeri usturătoare, iar de data aceasta nu este vorba de o bătălie cu „circ” în războiul cu aleșii locali din „Coaliția sabotării brașovenilor” (PSD și PNL) – cum o numesc useriștii.  De data aceasta, primarul ar putea fi pus în situația de a „înghiți în sec” și de a face ceea ce a spus că nu va face: să preia închiderea depozitului neconform de deșeuri menajere de la Timiș-Triaj, așa cum ne-au declarat mai multe surse.

În cei doi ani de mandat  primarul Allen Coliban a tot spus că nu va face acest lucru și anunța, în primul rând, procese împotriva firmei Fin-Eco, despre care susținea că are obligația realizării lucrărilor.

Totuși, Primăria Brașov a început deja demersurile  pentru închiderea depozitului neconform de deșeuri menajere. 

Astfel, încă din luna iunie a acestui an, Primăria Brașov – Serviciul Investiții, a depus la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) o adresă prin care solicita obținerea acordului de mediu pentru proiectul „Obținere AC (autorizație de construire – n.red.) pentru închiderea definitivă a depozitului de deșeuri menajere Timiș-Triaj și înființare spațiu verde pentru zonă de agrement”. 

Ulterior, în 12 iulie 2022, APM Brașov a emis Decizia etapei de evaluare inițială, urmând a se derula procedura de obținere a acordului de mediu conform prevederilor Legii nr. 292/2018-Anexa 5, similar cu procedura care s-a parcurs pentru închiderea depozitului industrial (pentru care a fost emisă decizia de încadrare și a cărei închidere a fost asumată de municipalitatea brașoveană). 

Doi ani pierduți din orgoliu? 

La începutul anului 2020, Primăria Brașov anunța că va închide ambele depozite neconforme de deșeuri (lucrări de reconfigurare, de drenare a apelor pluviale și alte intervenții prin care aceste depozite să nu reprezinte un pericol pentru mediu), apoi le va transforma într-o zonă de agrement.

După alegerile locale din acel an, optica s-a schimbat. Noul primar, Allen Coliban, aflat în război deschis cu Fin-Eco (una din temele sale din campania electorală) a anunțat că Municipalitatea își asumă numai închiderea depozitului de deșeuri industriale nepericuloase, iar cel de deșeuri menajere trebuie închis de Fin-Eco. Argumentul lui Coliban era că la începutul anilor 2000, prin autorizațiile pentru deschiderea depozitului ecologic de deșeuri menajere de la Săcele, compania Fin-Eco era obligată să închidă depozitul de deșeuri menajere de la Timiș Triaj, care, este în proprietatea Municipiului Brașov. Din acel moment lucrurile s-au împotmolit. Fin-Eco nu a spus „Da”, iar negocierile dintre municipalitate și administratorul depozitului nu au avut niciun rezultat. 

Reprezentanții diferitelor instituții (inclusiv Ministerul Mediului) i-au recomandat de multe ori primarului Allen Coliban că cea mai rațională soluție este să preia acest proiect, să facă lucrările, apoi, dacă vrea, având la îndemână autorizațiile din anii 2000 și alte documente, se poate îndrepta în instanță împotriva Fin-Eco, pentru a recupera sumele investite.

Mult timp, primarul  a respins o astfel de variantă, pe care specialiștii o considerau cea mai rapidă pentru evitarea unor sancțiuni din partea instituțiilor europene.

Care este miza acestui proiect? 

Cele două depozite de deșeuri de la Timiș – Triaj sunt pe lista celor pentru care Comisia Europeană a deschis o procedură de infrigement împotriva României, asta după ce țara noastră nu le-a închis în termenul stabilit prin tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

Ba mai mult, Comisia Europeană a chemat România în judecată pentru că nu a închis depozitele neconforme și nu este exclus ca țara noastră să fie amendată. După ce a fost deschisă acțiunea în instanță, ministrul Mediului, Barna Tanczos, a anunțat că eventualele amenzi vor fi imputate celor vinovați, în cazul de față municipiul Brașov, iar sancțiunile europene sunt drastice, poate chiar mai mari decât costul închiderii.

De altfel, costul închiderii celor două depozite de la Timiș-Triaj va fi mult mai mic decât se estima inițial, pentru că pentru acestea, Guvernul a aprobat un act normativ care permite „închiderea simplificată”, asta pentru că, în urma unui bilanț de mediu, a reieșit că sunt inerte (nu mai reprezintă un pericol pentru mediu).  

În cazul depozitul de deșeuri industriale, Primăria Brașov și-a asumat ca termen de închidere luna decembrie a anului 2023 și, cel mai probabil, același termen va trebui respectat și în cazul fostei rampe de menajere, însă, având în vedere că mai sunt de parcurs destule etape birocratice, finalizarea lucrărilor până la finalul anului viitor pare o misiune imposibilă. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

FOTO Un nou centru cultural și zone de agrement moderne pentru comunitatea din Ghimbav. Investiție de 3,5 milioane de euro din fonduri europene, în cultură și regenerare urbană

Published

on

Orașul Ghimbav, considerat poarta aeriană a zonei metropolitane Brașov, va beneficia de o investiție majoră în infrastructura culturală și în spațiile publice, printr-un proiect finanțat cu aproape 3,5 milioane de euro fonduri europene nerambursabile.

Contractul de finanțare a fost semnat între autoritățile locale și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în cadrul Programul Regiunea Centru 2021–2027. Investiția totală depășește 46 de milioane de lei, din care peste 16,9 milioane de lei provin din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR). Proiectul are termen de finalizare luna iulie 2028.

Un oraș în plină dezvoltare are nevoie de infrastructură pe măsură

În ultimul deceniu, populația orașului a crescut cu peste 50%, ceea ce a adus noi provocări pentru administrația locală. Nu este vorba doar despre locuințe și locuri de muncă, ci și despre calitatea vieții: cultură, educație, petrecerea timpului liber și un mediu urban atractiv, susține directorul general al Agenției de Dezvoltare Centru, Simion Crețu, care a făcut publică această veste azi.

„Creșterea demografică impune o atenție deosebită pentru asigurarea unor condiții de viață moderne. Cultura și spațiile publice devin esențiale pentru comunitățile în expansiune”, a declarat Simion Crețu, director general al ADR Centru.

Căminul Cultural, complet modernizat

Un punct central al proiectului este reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural din Ghimbav. Clădirea va fi termoizolată, consolidată și extinsă, va beneficia de sisteme moderne de iluminat și panouri fotovoltaice, Wi-Fi, sistem BMS, rampe pentru persoanele cu dizabilități și 22 de locuri de parcare, inclusiv stații de încărcare pentru mașini electrice.

După finalizare, spațiul va deveni un hub cultural multifuncțional unde se vor organiza spectacole de teatru, concerte, proiecții de film, expoziții, lansări de carte, conferințe și activități educaționale pentru toate vârstele.

„Cred că este o veste bună pentru locuitorii orașului nostru, care în anii 60 – 70 au contribuit la modernizarea căminului cultural. În mandatul meu de viceprimar, în anul 2019, am reușit să obțin acest spațiu pentru comunitatea ghimbășeană, de la fostul proprietar, un privat. Acum mă bucur să pot anunța oficial că am obținut un fond nerambursabil de la ADR 7 Centru, în valoare de 19,8 milioane lei, care înseamnă 98% din valoarea de reabilitare a viitorului centru cultural al Ghimbavului, cu o nouă arhitectură și noi funcțiuni. Vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru interesul acordat și munca depusă, vă informez că nu a fost deloc simplu dar atunci când vin rezultatele, parcă munca nu a fost în zadar. Cu siguranță, spre sfțrșitul verii vom începe lucrările propriu-zise de reabilitare”, a precizat primarul Ionel Fliundra.

Două noi spații verzi pentru cartierele rezidențiale

În paralel, vor fi amenajate două zone moderne de agrement pe străzile Lalelei și Zambilei, într-o zonă rezidențială unde locuiesc deja aproximativ 3.000 de persoane. Noile spații vor include locuri de joacă, alei pietonale, iluminat fotovoltaic, mobilier urban, sisteme de irigație și zone verzi amenajate. În zona de pe strada Lalelei va fi realizată și o fântână arteziană.

Mai mult decât investiții în beton – investiții în comunitate

Proiectul prevede și elaborarea unei strategii culturale locale, menită să valorifice noile investiții și să adapteze oferta culturală la nevoile reale ale comunității. De asemenea, echipa de implementare va participa la instruiri și schimburi de experiență pentru a consolida capacitatea administrativă locală.

Citește mai departe

Investitii

Hospice Casa Speranței pregătește un centru modern, „nZeb”, în curtea Spitalului Mârzescu

Published

on

Un proiect medical de anvergură, dedicat îngrijirilor paliative pentru copii și adulți, face un nou pas administrativ la Brașov. Investiția propusă de Hospice Casa Speranței a intrat în etapa elaborării Planului Urbanistic Zonal (PUZ). Documentația se află în consultare publică.

Anunțul de intenție privind elaborarea PUZ-ului a fost publicat în 13 februarie pe site-ul Primăriei Brașov, iar brașovenii pot transmite observații sau propuneri în termen de 15 zile de la această dată. Sugestiile pot fi depuse în scris la sediul municipalității, pe Bulevardul Eroilor nr. 8, la Centrul de Informare pentru Cetățeni.

Investiție de peste 34 de milioane de lei

Potrivit memoriului de prezentare, centrul va fi construit pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 28, pe un teren de 2.442 mp situat în curtea Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov (cunoscut drept Spitalul Mârzescu). Terenul a fost dat în administrare gratuită, pentru o perioadă de 49 de ani, de către Primăria Brașov.

Clădirea propusă va avea regim de înălțime parter plus trei etaje și va respecta standardele „nZeb” – consum aproape zero de energie. Proiectanții promit un concept arhitectural „non-instituțional”, integrat în natură, care să devină un model la nivel național în domeniul paliației.

Centrul va include secții dedicate atât copiilor, cât și adulților. Sunt prevăzute 9 paturi pentru copii și între 17 și 19 paturi pentru adulți. În plus, vor fi amenajate spații pentru activități educaționale și formare în domeniul îngrijirilor paliative.

Parc și facilități conexe

Proiectul mai prevede amenajarea unei parcări, a unei căi de acces și a unui parc în jurul clădirii, astfel încât spațiul să ofere un ambient cât mai apropiat de ideea de confort și demnitate pentru pacienți și familiile acestora.

Valoarea totală estimată a investiției este de 34.026.825 lei, cu TVA inclus. Reprezentanții Hospice Casa Speranței estimează că implementarea proiectului va necesita aproximativ 12 luni, de la semnarea contractului pentru realizarea documentațiilor tehnice până la finalizarea ultimei activități prevăzute.

Citește mai departe

Investitii

O nouă grădiniță de 240 de locuri în Tractorul: investiție de peste 24 de milioane de lei

Published

on

Primăria Brașov a lansat procedura de licitație pentru construirea unei noi grădinițe pe strada Tudor Arghezi, într-o zonă aflată în plină dezvoltare imobiliară.

Noua unitate de învățământ va avea o capacitate de 240 de locuri, iar investiția este estimată la 24.154.962 lei + TVA, potrivit anunțului publicat pe platforma electronică de achiziții publice luni, 16 februarie. Proiectul se află în etapa de atribuire a contractului de lucrări.

Grădinița va fi construită pe un teren de 5.412 metri pătrați, din care clădirea va ocupa aproximativ un sfert din suprafață. Imobilul va avea parter și un etaj și va include 12 săli de grupă – câte șase pe fiecare nivel – dotate cu mese, scaune și pătuțuri retractabile. La fiecare trei săli vor fi amenajate grupuri sanitare dedicate.

În noua unitate își vor desfășura activitatea 24 de cadre didactice.

Proiectul prevede și o sală de mese cu 80 de locuri, bucătărie proprie, cabinet medical, izolator, cabinet de consiliere, precum și spații pentru personalul didactic și administrativ. Pentru copiii cu dizabilități va fi montat un ascensor, astfel încât clădirea să fie complet accesibilă.

Investiție cu accent pe sustenabilitate și joacă interactivă

Clădirea va fi echipată cu 72 de panouri fotovoltaice pentru asigurarea unei părți din necesarul de energie electrică, în linie cu obiectivele municipiului privind eficiența energetică.

În exterior vor fi amenajate opt locuri de parcare și căi de acces, dar și un spațiu de joacă modern. Copiii vor avea la dispoziție un labirint senzorial, leagăne, un perete de cățărare și un panou muzical în aer liber – elemente menite să stimuleze dezvoltarea cognitivă și motrică.

Noua grădiniță vine în contextul creșterii accelerate a populației din zona nouă a cartierului Tractorul, unde cererea pentru locuri în învățământul preșcolar este în continuă creștere.

Citește mai departe

Trending