Connect with us

Investitii

Consiliul Județean Brașov se împrumută cu 7,5 milioane lei cofinanțarea a trei investiții. Este doar 10% din suma de care administrația județeană are nevoie în perioada următoare

Published

on

Consiliul Județean Brașov se va împrumuta de la Trezoreria Statului cu suma de 7,5 milioane de lei, pentru cofinanțarea unor proiecte cu finanțare europeană. Contractarea împrumutului a fost aprobată în ședința de plen a Consiliului Județean Brașov din 19 iulie, iar acest credit va fi urmat de altele.

„Împrumutul de 7,5 milioane de lei „face parte dintr-o gândire pe care o are Consiliul Județean Brașov, pentru creditarea cu suma totală de 80 milioane de lei. Aceste sume de bani ne sunt necesare pentru a completa proiectele pe care le avem în derulare. Avem în vedere, în special, Planul Național de Redresare și Reziliență, care va veni cu o presiune foarte mare, pentru că noi va trebui să acoperim din bugetul propriu cheltuielile neeligibile”, a declarat președintele Consiliului Județean Brașov, Șerban Todorică.

Pentru ce proiecte a fost contractat împrumutul de 7,5 milioane de lei:

– Modernizarea, dotarea și eficientizarea energetică a corpului S+P+7+M și corp extindere (de legătura) existent între corpul nou și corpul vechi ale Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. I.A. Sbârcea» Brașov;

– Modernizarea drumului interjudețean Covasna-Brașov care face legătura între drumul național DN 12 si drumul național DN 13 – format din DJ 131 km 0+000–7+856 și DJ 131 B km 0+000–12+978;

– Modernizarea drumului interjudețean DJ 104 A, DJ 105 C și DJ 105 P – format din DJ 104 A km 0+000–45+000, DJ 105 C km 6+300–3+800, DJ 105 P km 0+000–3+800.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Investitii

Constructorul care a realizat aerogara Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, interesat de extinderea platformei aeroportuare

Published

on

Constructorul de care se leagă construirea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav își anunță intenția de a rămâne în „cursa” dezvoltării acestui obiectiv strategic pentru județ. Prezent azi la Brașov, pentru semnarea contractului de lucrări pentru extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în Municipiul Brașov, președintele Bog’ Art SRL, Raul Doicescu, a declarat că societatea pe care o conduce este interesată să se înscrie și la licitația lansată recent de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov, pentru extinderea platformei aeroportuare.

„Avem cinci proiecte majore pe care le-am realizat în Brașov. Am fost implicați în construirea aeroportului și vrem să contribuim la dezvoltarea acestuia”, a precizat Raul Doicescu, subliniind interesul companiei pentru continuarea investițiilor în infrastructura locală din Brașov și zona metropolitană.

Reamintim, contractul scos la licitație de Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov vizează proiectarea și execuția lucrărilor pentru extinderea platformei de îmbarcare, debarcare și staționare a aeronavelor cu încă patru poziții – trei destinate aeronavelor medii, similare celor existente, și una pentru aeronave de mari dimensiuni. Proiectul include, totodată, amenajarea unei căi de degajare rapidă, realizarea canalizării pluviale aferente, extinderea rețelei de iluminat, precum și a sistemelor TVCI și de balizaj.

Potrivit anunțului publicat pe platforma electronică de achiziții publice, valoarea estimată a contractului este de 49.080.432 lei, la care se adaugă TVA, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 16 martie. Urmează, așadar, o nouă etapă importantă pentru infrastructura aeroportuară brașoveană, într-un moment în care miza este creșterea capacității operaționale și atragerea de noi operatori aerieni, așa cum a precizat Daniel Micu, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav.

Citește mai departe

Investitii

Una dintre problemele apăsătoare din cartierul Stupini, aproape de finalizare

Published

on

Una dintre cele mai apăsătoare probleme reclamate în ultimii ani de locuitorii cartierului Stupini, pe fondul dezvoltării accelerate a noilor ansambluri rezidențiale, este pe cale să fie rezolvată. Extinderea rețelei de canalizare se apropie de final, potrivit reprezentanților Compania Apa Brașov.

Mai exact, directorul de programe externe al operatorului de apă și canalizare, Doru Șopterean (foto), a anunțat că lucrările au ajuns la un stadiu de realizare de 96%. Practic, rețelele de canalizare sunt aproape finalizate, iar intervențiile rămase de făcut vizează montarea stațiilor de pompare a apelor uzate – soluție tehnică necesară într-o zonă unde configurația terenului nu permite curgerea gravitațională.

„Au rămas la final stațiile de pompare a apelor uzate, acestea fiind necesare pentru că terenul nu permite curgerea gravitațională a apelor. Instalarea pompelor a început în urmă cu două săptămâni. Până acum au fost finalizate două stații de pompare. A treia era programată pentru această săptămână, însă condițiile meteo nefavorabile au împiedicat desfășurarea lucrărilor. Vom continua în perioada următoare”, a precizat reprezentantul companiei.

Proiectul este unul amplu și presupune realizarea a 22 de stații de pompare, investiție esențială pentru aducerea infrastructurii la standardele necesare într-un cartier care a crescut rapid, dar care a avut nevoie de soluții tehnice adaptate ritmului dezvoltării imobiliare.

Citește mai departe

Investitii

58 de străzi din cartierele Bartolomeu și Tractorul vor fi reabilitate din bani europeni

Published

on

Citește mai departe

Trending