Ramai la curent!

Prima Pagina

Incendiu la Spitalul „Nicolae Robănescu” din București. Care este starea copiilor internați

Publicat

in

Un incendiu a izbucnit în noaptea de la marți spre miercuri la un spital de urgență pentru copii din București.

În urma incendiului de seara trecută de la Spitalului „Robănescu” din București, unde a luat foc un transformator electric, copiii internați și părinții acestora au fost evacuați și mutați la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Marie Curie”.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat în urmă cu puțin timp că starea copiilor este bună  și că urmează să fie relocați în momentul în care Spitalului „Nicolae Robănescu” va fi racordat la energie în totalitate, în acest moment, Ambulatoriul nedispunând de curent electric.

Un transformator nou a provocat incendiul

Rafila a ținut să precizeze faptul că spitalul era în legalitate în ceea ce priveşte utilizarea transformatorului electric de la care a pornit incendiul, un transformator despre care a spus că este unul „relativ nou”.

El (transformatorul electric) a fost achiziţionat şi instalat şi era în perioada de garanţie de către o firmă agreată de distribuitor”, a afirmat ministrul în cauză.

Informațiile oferite de ministrul Rafila au fost confirmate și de ceea ce a declarat premierul Marcel Ciolacu: „Transformatorul era în garanție, era nou„.

Există pagube materiale

În ceea ce privește pagubele materiale, premierul a declarat că există doar „pagube relativ mici la faţada clădirii”, după ce în cursul nopții cei de la ISU Bucureşti-Ilfov au afirmat că au fost deteriorate „două autoturisme, transformatorul şi izolaţia de pe faţada clădirii”. Conform lui Ciolacu un singur salon a avut de suferit „cât de cât”.

Un nou incendiu, după ce luna trecută la Spitalul de Psihiatrie de la Voila a fost evacuat un pavilion după ce din salteaua unui paturi a început să iasă fum

Norocul copiilor internați la Spitalului „Robănescu”, afectați de această situație, a fost că Spitalul pentru Copii Marie Curie este situat în imediata apropiere a unităţii unde s-a produs incendiul, iar copiii și părinții au fost preluați și repartizați în saloane, în cel mai scurt timp, fiind suplimentat personalul de la Unitatea de Primiri Urgenţe. Modul în care s-a acționat în cazut de față dă dovadă de profesionalism din partea personalului medical și auxiliar.

Am luat cele mai bune decizii. Nu s-a creat panică, e un respect pe care îl au aparținătorii pentru medici. Nu se poate aduce acum un alt transformator, va intra în funcțiune un generator. Copiii vor putea veni la tratament, vom găsi la Ministerul Sănătății o echipă care să remedieze ferestrele. Un singur salon a fost afectat. Să lăsăm să vedem ancheta.” a mai adăugat Marcel Ciolacu.

Foto: Captură Digi24

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Război total în PNL? Riscă Veștea să fie premier dar nu și liberal? Ilie Bolojan reclamă un „un act ostil” din partea președintelui României

Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a provocat reacții dure în interiorul PNL. Ilie Bolojan susține că partidul nu a fost consultat, iar Ciprian Ciucu vorbește despre „complot” și „trădare”.

Publicat

in

Desemnarea lui Adrian Veștea de către președintele României, Nicușor Dan, pentru a forma noul Guvern a luat prin surprindere conducerea PNL. Cel puțin asta reclamă președintele partidului, Ilie Bolojan, care, printr-o postare pe Facebook a reclamat că „nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii”.

„Este un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD. Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială”, a declarat Bolojan.

Bolojan a anunțat că va convoca o ședință a Biroului Politic Național pentru a lua o decizie oficială.

Posibile sancțiuni, dar fără o decizie oficială. Veștea, acuzat că „a conspirat”

La rândul său, primarul general al capitalei, prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, care face parte din tabăra Bolojan, a apreciat că desemnarea lui Adrian Veștea drept premier, direct de către președintele României, ca fiind „Complot. Trădare. Ingerință”.

„Este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaintîntâlnit până acum, pe care cei care au complotat împotriva noastră în ultimele luni, l-au dus astăzi în cea mai agresivă fază a lui. Au știut încă de săptămâna acesta, nu au spus nimic, au conspirat. De aceea, cei care ne vor cere să ducem trădarea mai departe, nu au venit la ședința BPN. Domnul Veștea fiind printre ei. Unul dintre obiective este ruperea PNL. Am încredere că Partidul Național Liberal nu se va face preș și va trece și acest test (…) Modul acesta de a face politică se va întoarce împotriva acelora care fac politică în acest fel”, a declarat Ciprian Ciucu.

Practic, Ciucu dă de înțeles că PNL va lua măsuri împotriva lui Adrian Veștea și nu este exclusă o propunere de excludere a acestuia din partid. De asemenea, nu este exclus ca excluderea să fie votată, având în vedere că unii dintre liberalii „dizidenți” la nivel declarativ (oponenții lui Bolojan) s-au răzgândit și au votat „pentru” atunci când au fost supuse decizii pe care le-au criticat anterior.   

PNL Brașov este neutru pentru moment

De altfel, la nivelul PNL Brașov nu există încă o poziție oficială legată de desemnarea lui Adrian Veștea pentru a forma noul guvern. Ciprian Sterpu, omul care, cel puțin teoretic, ar trebi să comunicare dinspre PNL Brașov, a spus, în acestă dimineață, la scurt timp după anunțul lui Nicușor Dan că, „deocamdată” nu există un punct de vedere oficial al organizației, cu privire la această desemnare.

Citește mai departe

Politica

Adrian Veștea, premier desemnat, își asumă un Guvern politic: „Sunt dispus să discut cu partidele pro-occidentale din Parlament”. Redeschide ușa PSD-ului?

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a fost desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. Liberalul anunță negocieri cu partidele pro-occidentale și promite un guvern axat pe reforme, dezvoltare și colaborare cu administrațiile locale.

Publicat

in

Desemnat în această dimineață ca premier al României, de către Nicușor Dan, pentru a forma noul Guvern, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea a spus că este dispus să discute cu toate partidele democratice și pro-occidentale și că își dorește o colaborare cât mai strânsă cu administrațiile din județe.

„Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Cunosc bine statul român şi ştiu de la firul ierbii care sunt aşteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă şi ce este de făcut. Vin după un parcurs de 30 de ani în Partidul Naţional Liberal. Am fost de la simplu consilier local, la trei mandate ulterior de primar, al treilea mandat de preşedinte de conciliul judeţean şi am avut şi timp de un an jumatate şansa de a fi membru al Guvernului României şi am fost ministru la dezvoltare”, a spus Adrian Veştea.

Veștea prea să fie premierul administrațiilor din județe

El a menţionat că, prin aceste oportunităţi a avut şansa să meargă în fiecare judeţ al României şi să stea de vorbă cu primarii, cu oamenii şi are toată convingerea că în cel mai scurt timp va forma o echipă cu o susţinere solidă în Parlament.

„Îmi doresc un guvern politic care să-şi asume reforme reale şi care să menţină România pe direcţia pro-occidentală. Noi suntem a şasea ţară din Europa şi trebuie să punem un accent major pe dezvoltare, ceea ce voi face din prima zi. De asemenea, voi avea o politică axată pe priorităţi ce ţin de urgenţele României, precum finalizarea proiectelor din PNRR, accederea în OCDE şi operacionalizarea programului SAFE pentru a ne consolida securitatea”, a anunţat Veştea.

„Siguranţa românilor şi bunăstarea lor sunt obiectivele mele. Plec la drum cu gândul la toţi primarii din această ţară cu care am lucrat, cu gândul la toţi românii pe care doresc să-i servesc cu loialitate şi responsabilitate. Sunt deschis să discut cu formaţiunile politice, democratice, pro-occidentale, din Parlamentul României”, a mai afirmat Adrian Veștea.

Redeschide Veștea ușa PSD-ului?

Rămâne de văzut spre ce formațiuni politice se va îndrepta Adrian Veștea pentru formarea noului Guvern al României, având în vedere că el este unul dintre liderii naționali ai PNL care nu s-a opus continuării unei colaborări cu PSD, atunci când formațiunea condusă de Ilie Bolojan a impus o rezoluție prin care excludea orice parteneriat cu social-democrații.

Suspiciunea că se pregătește o nouă alianță PNL-PSD a fost lansată, imediat după anunțul lui Nicușor Dan, chiar de către liderul PNL, Ilie Bolojan.

Pe de altă parte, în relația cu USR, Adrian Veștea este cunoscut pentru poziția nu foarte „prietenoasă”, el acuzând (cu mici excepții) la reuniunile naționale ale partidului, lipsa de colaborare a acestora, la nivelul județului Brașov. Mai mult, și liderul USR Brașov, Irineu Darău, l-a acuzat public pe Veștea că „înfige cuțitul în spatele lui Bolojan”.

Citește mai departe

Cotidian

Adrian Veștea, desemnat premier. El trebuie să formeze noul Guvern, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar premier desemnat este Adrian Veștea (PNL).

”Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul și, în aceste condiții, îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. A parcurs toate etapele administrative, a fost un ministru de succes, este o persoană care a atras fonduri europene, preocupată de dezvoltare. A dezvoltat Aeroportul din Brașov, care este un succes. Este o persoană categoric pro-occidentală, cu valori, o persoană de dialog și, nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete”, a decarat Nicușor Dan.

Adrian Veștea a mai făcut parte din Guvernul României în perioada 2023 – 2024, când a fost ministru al Dezvoltării.

Citește mai departe

Trending