Ramai la curent!

Cotidian

Dan Air dă vina pe conducerea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav pentru pasagerii blocaţi ore bune în terminal: AIBG nu are nici acum echipă tehnică

Publicat

in

După incidentul cu ciorile din luna iunie, Compania aeriană Dan Air a avut marți, din nou, probleme tehnice cu o aeronavă. Potrivit explicațiilor companiei, aeronava care trebuia să decoleze miercuri dimineața dimineață de pe aeroport (DN 321 Brașov-Munchen-Bruxelles) a avut „probleme tehnice minore” la trenul de aterizare. Iar în lipsa unei echipe tehnice care să intervină imediat, zborul s-a amânat aproape 8 ore, timp în care pasagerii au rămas în terminal, în primele ore neavând acordul de a părăsi aeroportul.

Defecțiunea aeronavei a fost una minoră, au transmis reprezentanții companiei aeriene, care au mai explicat că și în această situație era nevoie de o inspecție tehnică.

„Această procedură este obligatorie pentru a ne asigura că aeronava este în condiții optime de funcționare și siguranță. Deoarece pe Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav (AIBG) Brașov nu există servicii de mentenanță tehnică, suntem în contact cu echipele de întreținere tehnică de la aeroporturile din apropiere pentru a efectua inspecția necesară asupra aeronavei noastre. Din acest motiv anticipăm o întârziere de aproximativ 5 ore la decolare pentru zborul Brașov-Munchen-Bruxelles de astăzi”, a fost mesajul primit de dimineață de pasagerii afectați.

În situaţia dată, pasagerii au fost nevoiţi să aștepte și aducerea de la București a unei roți noi pentru trenul de aterizare al aeronavei care ar fi trebuit să plece de pe Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav la 8.20.

Cum s-au descurcat oamenii


Afectați de situaţia creată au fost 180 de pasageri. Aceştia nu au ştiut iniţial cât va dura ca defecţiuna să fie reparată şi timp de mai bine de 4 ore nici nu au putut părăsi aeroportul. În terminalul de pasageri nu există un restaurant sau un magazin, ci doar câteva automate, iar operatorul aerian nu le-a dat pasagerilor apă și hrană, deşi ar fi fost obligația companiei aeriene. În aceste condiții, unii și-au comandat pizza și sandvişuri, pe care le-au consumat în aeroport.

Ulterior, pasagerilor li s-a permis să plece din terminal, cu condiţia să revină la 14.30, când erau programate să reînceapă procedurile de îmbarcare.

Pasagerii sunt sceptici că avionul va decola la ora 16.00

Din cauza defecțiunii tehnice, compania aeriană a anunțat că avionul va pleca la 16.00, însă pasagerii sunt sceptici, iar unii dintre ei se tem că zborul nu va decola până la închiderea aeroportului, respectiv până la ora 19.00.

Reamintim că după primul incident, cel cu ciorile, dar și după ce la finalul lunii iunie Dan Air a amenințat că renunță la cursele de Brașov, conducerea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav a anunțat că va rezolva problema echipei tehnice.

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Pastea

    23/08/2023 at 23:14

    Este responsabilitatea aeroportului sa faca serviciul tehnic al aeronavei? DAN air putea sa aiba o aeronava airbus… Boeing.. Bombardier… Saab… Suhoi…MD etc. Aeroportul trebuia sa aiba serviciul tehnic instruit pt toate tipurile de aeronave?

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Panoramicul funcționează fără autorizație de mediu. Administratorii unui dintre cele mai luxoase restaurante ale Brașovului nu au depus documentația la Direcția Județeană de Mediu

Publicat

in

Chiar dacă este deschis de multe luni, una dintre cele mai luxoase unități de alimentație publică din Brașov, Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa, nu deține o autorizație de mediu, chiar dacă este amplasat într-o arie protejată. În lipsa acestei autorizații, potrivit legislației de mediu, operatorul economic este pasibil de amenzi.

Pentru a putea funcționa în condiții de legalitate, restaurantul ar fi trebuit să depună la Direcția Județeană de Mediu dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Acest lucru nu s-a întâmplat, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

„În aceste condiții, nu putem derula procedura de autorizare a unității”, a explicat Băncilă.

Reprezentantul Direcției Județene de Mediu Brașov a mai spus că în documentația de reglementare, trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora pe drumul ce leagă Valea Cetății de Restaurantul Panoramic.

„Pentru a putea face aprovizionarea cu mijloace auto, este nevoie de o convenție semnată între Direcția Județeană de Mediu, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt și unitatea de alimentație publică. Acest document nu ne-a fost prezentat”, a precizat Ciprian Băncilă.

Restaurantul Panoramic a fost redeschis în 19 octombrie 2025, după ce a fost renovat și modernizat.

Citește mai departe

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Trending