Investitii
După ce România a fost amendată din cauza neînchiderii depozitelor neconforme de deșeuri, Primăria Brașov a început să se miște în cazul fostei gropi de gunoi de la Timiș – Triaj. Unele lucrări au fost făcute în trecut de Fin-Eco
Agenția pentru Protecția Mediului Brașov a publicat în 23 ianuarie 2024 proiectul acordului de mediu pentru obținerea autorizației de construire în vederea închiderii definitive a fostului depozit de deșeuri menajere de la Timiș – Triaj, proiect care a fost tergiversat de actuala conducere a Primăriei, pe motiv că lucrările ar trebui finanțate de operatorul depozitului ecologic de la Săcele, SC Fin-Eco SA.
Concret, până în anul 2020, Primăria Brașov a pregătit un proiect care prevedea închiderea ambelor gropi de deșeuri din zona Timiș – Triaj (unul de deșeuri industriale nepericuloase, iar celălalt de deșeuri menajere, aflate unul lângă altul). De altfel, la momentul respectiv, municipalitatea brașoveană anunța că după ce vor fi închise, cele două depozite vor fi transformate într-o mare zonă de agrement.
După alegerile locale din anul 2020, noua conducere a Primăriei Brașov și-a schimbat abordarea, anunțând că va închide doar depozitul de deșeuri industriale nepericuloase. Despre cel de deșeuri menajere, Primăria Brașov a anunțat că trebuie închis de Fin-Eco, așa cum se arată în autorizația de mediu pentru noul depozit ecologic de deșeuri, pe care această firmă a obținut-o la începutul anilor 2000 de la Ministerul Mediului. Până la începutul anului 2023, Primăria Brașov s-a ținut ferm pe poziții, apoi și-a schimbat strategia: municipalitatea a anunțat că va închide depozitul și că va deschide un proces pentru recuperarea sumei investite de la Fin Eco.
Fin-Eco a acoperit fostul depozit de menajere cu resturi de construcții și pământ
De altfel, pe lângă informațiile tehnice legate de lucrările ce vor fi realizate sau de valoarea investiției, în proiectul acordului de mediu este menționată obligația Fin Eco de a închide fostul depozit de menajere de la Timiș – Triaj:
„Activitatea de depozitare a fost sistată din anul 1993, dar până în anul 1997 s-au mai depozitat sporadic deșeuri de tip menajer. În anul 1997 activitatea de depozitare a încetat definitiv. În momentul sistării activității, depozitul era gestionat de către SC Comprest Brașov. Ulterior a fost preluat ca obligație de închidere de SC FIN ECO SA Brașov”.
Însă, în proiectul amintit se menționează și faptul că Fin Eco a făcut niște lucrări la fosta rampă, acoperind corpul depozitului cu deșeuri din construcții și demolări și cu pământ:
„După sistarea depozitării corpul depozitului a fost sistematizat cu pante ale taluzurilor de 1:1,5 – 1:2, partea superioară sub formă de calotă cu pante de la centru către margini de cca. 2% și drum de acces. Toată suprafața depozitului a fost acoperită cu un strat de cca. 15 cm grosime din materiale necoezive, deșeuri din construcții și demolări, pământ și alte deșeuri din materiale de construcții. Lucrările au fost executate de SC Fin – Eco și sunt în conformitate cu Programul de conformare din Avizul de mediu nr. 31/25.05.2007 emis de APM Brașov, revizuit la data de 25.11.2008”.
Totodată, în proiectul acordului de mediu se arată că pe amplasament au fost au fost realizate două foraje de monitorizare care se vor păstra și după închiderea definitivă a depozitului acestea urmând a fi folosite pentru monitorizare post-închidere.
Peste 38 de milioane de lei, pentru închiderea fostului depozit de deșeuri menajere
Conform proiectului acordului de mediu, depozitul de deșeuri de la Timiș – Triaj va fi închis conform procedurii simplificate, după ce în urma unui bilanț de mediu a rezultat că acesta este inert (nu mai produce efecte asupra calității mediului și sănătății populației). Valoarea investiției este estimată la 38.414.345 lei.
Ce lucrări sunt prevăzute:
- Unele deșeuri vor fi relocate în corpul deșeurilor;
- Vor fi așternute două straturi de pământ, ultimul dintre ele fiind sol vegetal;
- Va fi însămânțat gazon și se vor planta arbuști;
- Vor fi realizate amenajări pentru captarea apelor pluviale;
- Monitorizare post-închidere pentru o perioadă de 30 de ani.
Depozitul de la Timiș Triaj, singurul de deșeuri menajere pentru care România a fost amendată
Reamintim că printr-o decizie din 14 decembrie 2023, România a fost condamnată de Curtea Europeană de Justiție pentru nerespectarea termenelor de închidere a 31 de foste depozite de deșeuri. Sancțiunea este mare: 600 de euro/depozit pentru fiecare zi de întârziere, iar pe lista depozitelor pentru care țara noastră a fost amendată este și cel de deșeuri menajere de la Brașov, din zona Timiș – Triaj. La momentul respectiv, secretarul de stat în Ministerul Mediului, Sorin Banciu, a declarat că „singurul depozit de deșeuri menajere pentru care țara noastră a fost sancționată este la Brașov”.
Investitii
Sediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
Proiectul mult așteptat de reabilitare a Palatului Administrativ de pe Bulevardul Eroilor din Brașov – clădire emblematică în care funcționează Consiliul Județean și Instituția Prefectului – a primit undă verde, însă cu condiții stricte din partea specialiștilor în patrimoniu.
După luni de așteptare și completări succesive ale documentației, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI) Brașov a emis, în ședința din 21 ianuarie, un aviz favorabil condiționat pentru proiectul de reabilitare. Decizia vine după ce, în septembrie anul trecut, aceeași comisie a respins dosarul, considerând că proiectul era incomplet și lipsit de detalii esențiale privind planșele, materialele, stratificațiile și cromatica – atât pentru situația existentă, cât și pentru intervențiile propuse.
Betonul armat, acceptat doar dacă nu afectează elementele istorice
De această dată, specialiștii au impus o serie de cerințe clare înainte ca proiectul să poată avansa. Documentația trebuie completată cu un studiu de fundamentare și un studiu stratigrafic al paramentului, necesare pentru identificarea eventualelor tencuieli valoroase sau a altor elemente de patrimoniu care ar putea fi afectate.
Soluția de consolidare cu beton armat a fost acceptată doar în condițiile în care nu vor fi identificate tencuieli de valoare în zonele vizate și nu există probleme de infiltrații care să mențină umiditatea în zidărie. În plus, consolidarea planșeelor din bolțișoare de cărămidă va trebui realizată cu materiale compatibile cu structurile istorice, astfel încât să nu fie adăugată o sarcină suplimentară asupra clădirii.
Comisia a solicitat, de asemenea, revenirea la faza DTAC și prezentarea proiectului de structură, semn că intervențiile propuse sunt atent monitorizate pentru a nu altera caracterul monumentului.
Clădire de patrimoniu, cu istorie de peste un secol
Palatul Administrativ, cunoscut inițial drept Palatul de Justiție, a fost construit între anii 1900-1902 și este clasat ca monument istoric. Reabilitarea sa este considerată esențială atât pentru siguranța structurală, cât și pentru conservarea valorii arhitecturale.
Pentru finanțarea lucrărilor, Consiliul Județean Brașov intenționează să acceseze fonduri europene.
Proiectul rămâne, însă, sub lupa specialiștilor în patrimoniu, iar fiecare etapă va trebui să respecte echilibrul delicat dintre consolidare și conservare.
Cotidian
FOTE 2027. Una dintre tribunele de sărituri cu schiurile de la Râșnov trebuie modernizată. Proiectul este abia în faza discuțiilor
Cu un an înainte de începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2027 – ediția de iarnă ce se va desfășura la baze sportive din județele Brașov și Covasna, Primăria Râșnov este în etapa discuțiilor pentru modernizarea unei trambuline de sărituri cu schiurile (K 90) pe care sunt programate mai multe probe.
Mai exact, primarul Râșnovului, Horia Motrescu, a anunțat că a avut discuții cu Andrei Constantin, secretarul general al Federației Române de Schi Biatlon, pentru stabilirea pașilor administrativi și tehnici care vor fi realizați imediat după aprobarea bugetului național. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri dedicate pregătirii infrastructurii pentru FOTE 2027.
„Primăria Râșnov va începe demersurile tehnice pentru înlocuirea părții de elan a trambulinei K90 din cadrul Complexului Olimpic de Sărituri cu Schiurile. Este o intervenție necesară pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a competițiilor viitoare. Actuala structură de elan este învechită și, la fiecare concurs, necesită lucrări ample de pregătire și corecție, ceea ce impune o modernizare completă. Modernizarea elanului la trambulina K90 face parte din pachetul de investiții obligatorii pentru organizarea la standarde internaționale a competițiilor de sărituri cu schiurile. Intervenția va reduce riscurile tehnice, va crește predictibilitatea suprafeței de lansare și va permite desfășurarea probelor în condiții stabile pentru sportivi”, a declarat Motrescu.
Proiectul de modernizare a Bazei Olimpice, în așteptare
Pe de altă parte, primarul nu a precizat care este stadiul proiectului de modernizare a Bazei Olimpice de Sărituri cu Schiurile, o investiție anunțată de autoritățile locale de mai mulți ani și care ar urma să fie realizată de Compania Națională de Investiții, cu finanțare de la bugetul de stat. Investiția presupune modernizarea infrastructurii sportive, realizarea unei instalații de nocturnă, amenajarea unor tribune și construirea unor clădiri pentru sportivi, spectatori și presă. Lucrările sunt estimate la 93 milioane de lei, iar pentru acest proiect nu au fost început licitațiile pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Proiectul ar trebui să fie încheiat până la finalul acestui, astfel încât infrastructura să fie sportivă să fie evaluată și pregătită pentru a găzduirea probelor.
FOTE 2027 se va desfășura în perioada 14 – 21 februarie 2027, în Brașov (inclusiv Poiana Brașov), Sfântu Gheorghe, Predeal , Râșnov și Cheile Grădiștei.
Investitii
Municipiul Codlea se extinde spre DN 1 și Vlădeni: mii de locuințe noi și un cartier dedicat tinerilor
Municipiul Codlea intră într-o nouă etapă de dezvoltare urbană, cu planuri clare de extindere spre o zonă pitorească aflată pe marginea DN 1, în direcția satului Vlădeni, comuna Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut miercuri, 4 februarie, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Compania Apa, de către viceprimarul municipiului Codlea, Ștefan Ciolan, care a vorbit, în acest context, despre 4500 de locuințe noi.
Extinderea orașului se va realiza pe baza mai multor Planuri Urbanistice Zonale aflate deja în lucru, care vizează atât dezvoltarea rezidențială, cât și o mai bună organizare urbanistică a zonei dintre Codlea și Popasul Căprioarei.
„Avem în lucru 16 Planuri Urbanistice Zonale”, a spus viceprimarul în contextul investițiilor în rețelele de apă și canalizare. „Unele PUZ-uri și pentru zona imobiliară, pentru că ne dorim să ne extindem până la Popasul Căprioarei (pe DN 1, între Codlea și Vlădeni, n.r.). Vor fi undeva la 4.500 de persoane care vor avea posibilitatea de a-și cumpăra locuințe noi în zona respectivă”, a declarat reprezentantul Primăriei Codlea.
Cartier nou pentru tineri, pe 10 hectare
Pe lângă dezvoltarea rezidențială destinată populației generale, autoritățile locale pregătesc și un cartier special dedicat tinerilor. Acesta va fi amplasat între municipiul Codlea și Popasul Căprioarei, pe un teren cu o suprafață de 10 hectare, după cum a precizat viceprimarul Ștefan Ciolan. Proiectul prevede amenajarea a 250 de loturi, fiecare cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Terenurile vor putea fi accesate de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care îndeplinesc criteriile stabilite de legislația în vigoare.
Locuințele construite în acest cartier vor avea un regim de înălțime redus – parter, un etaj și mansardă – iar toate construcțiile vor respecta reguli stricte de arhitectură. Sunt prevăzute elemente tradiționale și acoperișuri tip șarpantă, pentru o integrare armonioasă în peisajul natural al zonei.
-
Cotidiano zi agoPrimăriile localităților mici din județul Brașov sunt într-o situație delicată. Comuna Ormeniș are datorii, iar sursele de venituri sunt limitate
-
Cotidiano zi agoTeatrul „Sică Alexandrescu”, din nou în criză: Sindicatul cere demisia managerului interimar
-
Stiri Brasov10 ore agoAlianța AUR – PNL, interzisă la nivel central, permisă la Brașov. Secretarul general al PNL, Adrian Veștea: Liberalii nu se aliază cu extremiștii
-
Stiri Brasovo zi agoGeantă cu bani și documente, uitată la Direcția Fiscală Brașov. Final fericit datorită unui polițist local
-
Educațieo zi agoBrașovul copilăriei, personaj principal într-un nou volum semnat Rodica Bretin. Lansarea oficială, la Libris
-
Prima Pagina11 ore agoTragere la sorți Cupa României! Kids Tâmpa, față în față cu elita fotbalului feminin românesc!
-
Investitii12 ore agoSediul Prefecturii Brașov poate fi reabilitate dar nu oricum. Specialiștii de la „Cultură” impun mai multe condiții
-
Prima Pagina5 ore agoSecția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov intră în renovare. După retragerea Fundației Metropolis, conducerea spitalului a evaluat spațiile și a decis realizarea unor „cârpeli” cu ajutorul angajaților unității
