Ramai la curent!

Fapt divers

Percheziții la cabinetele a 17 medici de familie din județul Brașov, suspectați că au obținut bani publici pe consultații făcute doar pe hârtie

Publicat

in

Domiciliile sau cabinetele a 17 medici de familie din județul Brașov au fost percheziționate azi de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, într-un dosar penal de obținere ilegală de fonduri. În același dosar, polițiștii au pus în executare două ordonanțe de ridicare a înscrisurilor, în județul Brașov.

În urma perchezițiilor domiciliare, care au vizat cabinete de medicină de familie, și a punerii în executare a ordonanțelor, care au vizat sediile unor instituții cu atribuții în domeniul sănătății publice, s-au urmărit descoperirea și ridicarea de mijloace de probă (înscrisuri oficiale, echipamente informatice, evidențe personale), precum și conducerea, în baza unor mandate de aducere, la sediul poliției, a cinci persoane. Acestea au fost vizate de audieri.

În fapt, în cauză există bănuiala rezonabilă că, în perioada octombrie 2020 – octombrie 2021, mai mulți medici de familie din județul Brașov ar fi solicitat și obținut sume de bani de la bugetul de stat, alocate finanțării serviciilor de monitorizare a pacienților infectați/suspectați cu virusul SARS-CoV-2, prin întocmirea fișelor de monitorizare telefonică zilnică aferente pacienților, prin consultație medicală la distanță. În concret, cadrele medicale ar fi inserat date nereale în cuprinsul documentelor pe care le-ar fi transmis ulterior, în vederea decontării a 105 lei/pacient (pretinzând efectuarea unor monitorizări zilnice), în realitate necomunicând cu pacienții infectați cu Covid-19, ori comunicând doar în primele zile.

Potrivit procurorilor, din cei 17 vizați, 11 sunt din municipiul Brașov, iar șase din restul județului.

La activități au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Poliției Municipiului Făgăraș și Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – I.P.J. Brașov.

Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Polițiștii brașoveni au anunțat ce au găsit în timpul acțiunii „Jupiter”. Anchetatorii au ridicat mai multe arme, camere cu termoviziune, lunete, dar și 60 de trofee de vânătoare

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat bilanțul perchezițiilor făcute în 10 iunie în mai multe localități din județul Brașov, în cadrul operațiunii „Jupiter”. Polițiștii au găsit arme, muniții, trofee de vânătoare și zeci de kilograme de carne de vânat.

Astfel, în cadrul operațiunii amintite, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, la data de 10 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – Brașov, cu sprijinul specialiștilor criminaliști, al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul mai multor subunități teritoriale, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, emise de instanța competentă, în cadrul a două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


„În primul dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, polițiștii au identificat și ridicat, de la două imobile din municipiul Brașov și comuna Budila, două arme neletale deținute ilegal, una de tip pistol și una de tip pușcă, patru replici airsoft de tip pistol, aproape 400 de elemente de muniție specifice, precum și cinci butelii cu gaz”, a anunțat Poliția Brașov.

Vânătoare cu arbaleta sau capcana

Conform sursei citate, în cel de-al doilea dosar penal, care vizează săvârșirea infracțiunilor de braconaj, în urma perchezițiilor efectuate de polițiști în municipiul Codlea și în comuna Holbav, au fost descoperite și indisponibilizate mai multe arme de vânătoare, dintre care una deținută în mod ilegal, muniție de diferite calibre, un dispozitiv cu termoviziune, o cameră de monitorizare a vânatului, o arbaletă, dar și o capcană metalică pentru animale.
Totodată, polițiștii au ridicat peste 50 de kilograme de carne congelată provenită din specii de interes cinegetic, 60 de trofee, mai multe perechi de coarne de cerb, piei provenite de la diverse specii de animale sălbatice, precum și alte bunuri relevante pentru probatoriul administrat în cauză.

Una dintre arme, căutată în Finlanda

În cadrul activităților de cercetare desfășurate la o proprietate din comuna Holbav au fost identificate mai multe exemplare vii din specia metis de mistreț, deținute în captivitate, aspect care face obiectul unor verificări suplimentare, aflate în curs.
Tot în cadrul perchezițiilor, polițiștii au constatat că una dintre armele de vânătoare identificate figura ca bun căutat la nivel internațional, armă semnalată de către autoritățile din Finlanda.
În cauză, dat fiind materialul probator constituit până în acest moment, față de un bărbat, de 56 de ani, din comuna Holbav, județul Brașov, a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor, braconaj și deținere fără drept de articole pirotehnice și s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 11 iunie, să fie prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți de către procurorul de caz, cu propunerea corespunzătoare.


„Facem precizarea că cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale ce se impun. Efectuarea urmăririi penale și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal și nu pot înfrânge principiul prezumției de nevinovăție”, au precizat polițiștii brașoveni.

Citește mai departe

Fapt divers

Râșnovul, sub asediul urșilor. Un exemplar a fost capturat și eutanasiat

Publicat

in

Un urs care și-a făcut un obicei în a intra gospodăriile râșnovenilor a fost eutanasiat miercuri seara. Echipa de intervenție a fost alertată la ora 21.45, după ce animalul a apărut în zona Promenadei și a în mai multe gospodării din cartierele Valea Popii, Caragiale, apoi a mers pe strada 1 Mai.

„Exemplarul a fost capturat în condiții de siguranță. În urma evaluării efectuate la fața locului, s-a decis eutanasierea acestuia, având în vedere comportamentul habituat, lipsa reacției de evitare a prezenței umane și prejudiciile produse în gospodăriile cetățenilor. Protejarea vieții și siguranței locuitorilor orașului Râșnov reprezintă o prioritate permanentă a administrației publice locale, fiind întreprinse în mod constant măsuri pentru prevenirea pătrunderii animalelor sălbatice în intravilan”, a anunțat Primăria Râșnov.

Urșii se adaptează

Începând de anul trecut, Primăria Râșnov a început montarea unor garduri electrice la marginea pădurii, astfel încât animalele să nu mai intre în oraș. În mare, aceste garduri au avut efect, însă, anul acesta un urs a reușit să treacă de aceste bariere, săpând pe sub firul electric. Animalul a fost capturat, relocat și nu a mai intrat în oraș.

Pe de altă parte, mai nou, urșii nu mai încearcă să intre în oraș dinspre pădure, ci o fac dinspre Vulcan, unde nu sunt garduri electrice.

Citește mai departe

Fapt divers

RO-ALERT. Urs în zonă locuită din Brașov

Locuitorii din Brașov au primit marți o alertă RO-ALERT după ce un urs a fost observat pe strada După Iniște. Autoritățile le recomandă oamenilor să evite zona și să nu se apropie de animal până la înlăturarea pericolului.

Publicat

in

Autoritățile din Brașov au emis marți un mesaj RO-ALERT după ce prezența unui urs a fost semnalată pe strada După Iniște, în cartierul Șchei. Avertizarea a fost transmisă locuitorilor din apropiere pentru a preveni eventuale incidente și pentru a permite intervenția echipajelor specializate. Oamenii au fost sfătuiți să evite deplasările în zonă și să rămână în locuințe până când pericolul va fi înlăturat.

Potrivit mesajului transmis prin sistemul RO-ALERT, cetățenii trebuie să păstreze distanța față de animal și să nu încerce sub nicio formă să îl fotografieze, să îl urmărească sau să îl hrănească. Astfel de comportamente pot provoca reacții imprevizibile și pot pune în pericol atât oamenii, cât și animalul. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a recomandat, de asemenea, proprietarilor de animale să își protejeze animalele din gospodărie, însă fără a se expune unor riscuri suplimentare.

Citește mai departe

Trending