Ramai la curent!

Politica

PNL Brașov păstrează suspansul. Adrian Veștea sau George Scripcaru pentru Primăria Brașov?

Publicat

in

Chiar dacă alegerile locale bat la ușă, PNL Brașov nu are, încă, anunțat oficial, un candidat pentru Primăria Brașov. În acest moment se speculează în spațiul public, principalele nume vehiculate sunt Adrian Veștea și, mai nou, George Scripcaru, numele acestuia din urmă fiind lansat recent pe „piața zvonurilor”.

Deocamdată, președintele PNL Brașov, Adrian Veștea, face calcule, dacă să candideze pentru funcția de primar sau pentru cea de președinte al Consiliului Județean Brașov. De altfel, de mai mult timp, el a promis că va candida la alegerile locale, pentru una dintre cele două funcții.

Despre posibilitatea ca el să candideze, Adrian Veștea a declarat că „sunt într-o evaluare. „Este știut faptul că am avut o astfel de promisiune. Nu este o decizie finală. Cred că fiecare decizie trebuie luată la momentul potrivit”, a declarat Adrian Veștea zilele trecute, într-o conferință de presă.

Întrebat despre posibilitatea ca George Scripcaru să fie candidatul PNL pentru funcția de primar al Brașovului, el a amintit că în anul 2020 acesta „a candidat sub sigla PNL”.

„Trebuie luați în calcul toți posibilii candidați, iar deciziile se vor lua la momentul potrivit. Nu cred că este momentul în care să facem speculații”, a declarat Veștea.

De altfel, Veștea nu l-a asociat pe Scripcaru cu PNL nici când a fost întrebat dacă fostul primar al Brașovului mai este membru al acestui partid.

„Este o persoană care, de-a lungul timpului, din formațiunea pe care a condus-o, Partidul Democrat Liberal (care a fuzionat cu PNL în anul 2014) și-a adus aportul, a avut o activitate politică la nivel județean (…) Dacă mă întrebați, nu cred că trebuie să ignorăm că, timp de 16 ani, cu bune și cu rele, Scripcaru a condus Brașovul”, a încheiat Veștea.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Război total în PNL? Riscă Veștea să fie premier dar nu și liberal? Ilie Bolojan reclamă un „un act ostil” din partea președintelui României

Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a provocat reacții dure în interiorul PNL. Ilie Bolojan susține că partidul nu a fost consultat, iar Ciprian Ciucu vorbește despre „complot” și „trădare”.

Publicat

in

Desemnarea lui Adrian Veștea de către președintele României, Nicușor Dan, pentru a forma noul Guvern a luat prin surprindere conducerea PNL. Cel puțin asta reclamă președintele partidului, Ilie Bolojan, care, printr-o postare pe Facebook a reclamat că „nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii”.

„Este un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului în interesul PSD. Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială”, a declarat Bolojan.

Bolojan a anunțat că va convoca o ședință a Biroului Politic Național pentru a lua o decizie oficială.

Posibile sancțiuni, dar fără o decizie oficială. Veștea, acuzat că „a conspirat”

La rândul său, primarul general al capitalei, prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, care face parte din tabăra Bolojan, a apreciat că desemnarea lui Adrian Veștea drept premier, direct de către președintele României, ca fiind „Complot. Trădare. Ingerință”.

„Este un act de agresiune la adresa unui partid democratic, nemaintîntâlnit până acum, pe care cei care au complotat împotriva noastră în ultimele luni, l-au dus astăzi în cea mai agresivă fază a lui. Au știut încă de săptămâna acesta, nu au spus nimic, au conspirat. De aceea, cei care ne vor cere să ducem trădarea mai departe, nu au venit la ședința BPN. Domnul Veștea fiind printre ei. Unul dintre obiective este ruperea PNL. Am încredere că Partidul Național Liberal nu se va face preș și va trece și acest test (…) Modul acesta de a face politică se va întoarce împotriva acelora care fac politică în acest fel”, a declarat Ciprian Ciucu.

Practic, Ciucu dă de înțeles că PNL va lua măsuri împotriva lui Adrian Veștea și nu este exclusă o propunere de excludere a acestuia din partid. De asemenea, nu este exclus ca excluderea să fie votată, având în vedere că unii dintre liberalii „dizidenți” la nivel declarativ (oponenții lui Bolojan) s-au răzgândit și au votat „pentru” atunci când au fost supuse decizii pe care le-au criticat anterior.   

PNL Brașov este neutru pentru moment

De altfel, la nivelul PNL Brașov nu există încă o poziție oficială legată de desemnarea lui Adrian Veștea pentru a forma noul guvern. Ciprian Sterpu, omul care, cel puțin teoretic, ar trebi să comunicare dinspre PNL Brașov, a spus, în acestă dimineață, la scurt timp după anunțul lui Nicușor Dan că, „deocamdată” nu există un punct de vedere oficial al organizației, cu privire la această desemnare.

Citește mai departe

Politica

Adrian Veștea, premier desemnat, își asumă un Guvern politic: „Sunt dispus să discut cu partidele pro-occidentale din Parlament”. Redeschide ușa PSD-ului?

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a fost desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. Liberalul anunță negocieri cu partidele pro-occidentale și promite un guvern axat pe reforme, dezvoltare și colaborare cu administrațiile locale.

Publicat

in

Desemnat în această dimineață ca premier al României, de către Nicușor Dan, pentru a forma noul Guvern, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea a spus că este dispus să discute cu toate partidele democratice și pro-occidentale și că își dorește o colaborare cât mai strânsă cu administrațiile din județe.

„Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Cunosc bine statul român şi ştiu de la firul ierbii care sunt aşteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă şi ce este de făcut. Vin după un parcurs de 30 de ani în Partidul Naţional Liberal. Am fost de la simplu consilier local, la trei mandate ulterior de primar, al treilea mandat de preşedinte de conciliul judeţean şi am avut şi timp de un an jumatate şansa de a fi membru al Guvernului României şi am fost ministru la dezvoltare”, a spus Adrian Veştea.

Veștea prea să fie premierul administrațiilor din județe

El a menţionat că, prin aceste oportunităţi a avut şansa să meargă în fiecare judeţ al României şi să stea de vorbă cu primarii, cu oamenii şi are toată convingerea că în cel mai scurt timp va forma o echipă cu o susţinere solidă în Parlament.

„Îmi doresc un guvern politic care să-şi asume reforme reale şi care să menţină România pe direcţia pro-occidentală. Noi suntem a şasea ţară din Europa şi trebuie să punem un accent major pe dezvoltare, ceea ce voi face din prima zi. De asemenea, voi avea o politică axată pe priorităţi ce ţin de urgenţele României, precum finalizarea proiectelor din PNRR, accederea în OCDE şi operacionalizarea programului SAFE pentru a ne consolida securitatea”, a anunţat Veştea.

„Siguranţa românilor şi bunăstarea lor sunt obiectivele mele. Plec la drum cu gândul la toţi primarii din această ţară cu care am lucrat, cu gândul la toţi românii pe care doresc să-i servesc cu loialitate şi responsabilitate. Sunt deschis să discut cu formaţiunile politice, democratice, pro-occidentale, din Parlamentul României”, a mai afirmat Adrian Veștea.

Redeschide Veștea ușa PSD-ului?

Rămâne de văzut spre ce formațiuni politice se va îndrepta Adrian Veștea pentru formarea noului Guvern al României, având în vedere că el este unul dintre liderii naționali ai PNL care nu s-a opus continuării unei colaborări cu PSD, atunci când formațiunea condusă de Ilie Bolojan a impus o rezoluție prin care excludea orice parteneriat cu social-democrații.

Suspiciunea că se pregătește o nouă alianță PNL-PSD a fost lansată, imediat după anunțul lui Nicușor Dan, chiar de către liderul PNL, Ilie Bolojan.

Pe de altă parte, în relația cu USR, Adrian Veștea este cunoscut pentru poziția nu foarte „prietenoasă”, el acuzând (cu mici excepții) la reuniunile naționale ale partidului, lipsa de colaborare a acestora, la nivelul județului Brașov. Mai mult, și liderul USR Brașov, Irineu Darău, l-a acuzat public pe Veștea că „înfige cuțitul în spatele lui Bolojan”.

Citește mai departe

Cotidian

Adrian Veștea, desemnat premier. El trebuie să formeze noul Guvern, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul

Publicat

in

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că Eugen Tomac și-a depus mandatul, iar premier desemnat este Adrian Veștea (PNL).

”Domnul Eugen Tomac și-a depus mandatul și, în aceste condiții, îl desemnez ca prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. A parcurs toate etapele administrative, a fost un ministru de succes, este o persoană care a atras fonduri europene, preocupată de dezvoltare. A dezvoltat Aeroportul din Brașov, care este un succes. Este o persoană categoric pro-occidentală, cu valori, o persoană de dialog și, nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete”, a decarat Nicușor Dan.

Adrian Veștea a mai făcut parte din Guvernul României în perioada 2023 – 2024, când a fost ministru al Dezvoltării.

Citește mai departe

Trending