Ramai la curent!

Politica

Adrian Veştea, acuzat că nu a colaborat cu toţi primarii şi că pe unii i-ar fi blocat în proiecte: „Dacă nu aş fi echilibrat, nu m-ar ţine în Guvern”

Publicat

in

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, candidat PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov, le-a transmis vineri celor care l-au criticat că nu ar fi colaborat cu toţi primarii, dar şi că ar fi blocat proiecte ale unor edili de alte culori politice, că „dacă nu ar fi un om echilibrat, nu ar fi fost ţinut în funcţia de ministru” din care gestionează „bugete importante la nivelul ţării”.

„Cred că ar trebui să luăm toate sumele pentru echilibrarea bugetelor locale pe care noi le-am atribuit prin Hotărâre de Consiliu Judeţean şi o să vedeţi că, de fapt, şi consilierii PSD şi cei de la USR le-au votat. În permanenţă am încercat să creăm un echilibru. Sumele pe care le-am atribuit au fost proporţionale cu reprezentativitatea pe care o aveau la nivelul unităţilor teritoriale şi putem să analizăm aceste lucruri pe ultimii şapte ani de zile. Dar este campanie electorală şi fiecare dintre aceşti oameni încearcă să găsească subiecte. Dacă nu aş fi fost o persoană echilibrată, azi, când gestionez bugete importante la nivelul ţării, probabil că nu m-ar fi ţinut în funcţie”, a afirmat ministrul Veştea într-o conferinţă de presă la sediul PNL Braşov.

Irineu Darău: În ultimii 35 de ani, conducerea CJ nu a colaborat cu toate primăriile

Anterior, într-o conferinţă de presă la sediul USR Braşov, senatorul Irineu Darău, candidat al Alianţei Dreapta Unită la funcţia de preşedinte al CJ Braşov, a afirmat că fostele şi actuala conducere ale forului judeţean nu au reuşit să colaboreze cu toate primăriile.

„Ceea ce nu s-a întâmplat în ultimii 35 de ani a fost să colaboreze pe deplin conducerea Consiliului Judeţean cu toate primăriile, indiferent de culoarea politică. Bine-nţeles, e şi mai importantă – şi nici acest lucru nu s-a întâmplat – colaborarea, sincronizarea deplină între Primăria Braşov şi Consiliul Judeţean. Insistăm pe ideea de echipă şi colaborare, suntem dispuşi să colaborăm cu toată lumea, dar suntem foarte hotărâţi să îi înlocuim definitiv pe cei care nu au în alfabetul lor acest cuvânt, ‘colaborare'”, a afirmat candidatul Alianţei Dreapta Unită la preşedinţia CJ Braşov.

Virgil Popa, primarul municipiului Săcele: Preşedintele PNL Braşov a blocat două proiecte mari la Săcele

Totodată, candidatul PSD la funcţia de edil al municipiului Săcele, actualul primar aflat la al doilea mandat, Virgil Popa, l-a acuzat în mod direct pe liberalul Adrian Veştea că i-a „blocat” proiecte în decursul timpului, din postura de lider al PNL Braşov şi preşedinte al CJ Braşov.

„De când era la judeţ, preşedintele PNL Braşov, Adrian Veştea, a blocat două proiecte mari la Săcele. La un proiect a venit personal să blocheze o investiţie de apă-canal, de 40 de milioane de lei, în 2018, norocul meu că ulterior am format o altă majoritate în CL şi am deblocat-o în 2020. Ne doream să facem un ITI în zona Săcele şi toate localităţile din jur au acceptat asocierea, în afară de Consiliul Judeţean Braşov, deşi (…) discutăm de anul 2019. Deci, pot să spun că domnul Veştea a blocat proiecte la Săcele”, a afirmat primarul Virgil Popa, într-o conferinţă de presă susţinută vineri, la PSD Braşov.

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. cardrecenziigoogle

    10/04/2024 at 11:47

    Domnul Primar, vad ca sunteti un candidat in campanie electorala si incercati sa aratati ca nu ati primit tot sprijinul de care aveati nevoie pentru proiectele de la Sacele. Dar mai mult decat atat, vreti sa aruncati vina pe o singura persoana, presedintele CJ Brasov, Adrian Vestea. Domnule primar, de ce sa nu recunoasteti ca primul dvs program de dezvoltare a orasului Sacele era pur si simplu haotic? Cand doar o singura persoana avea control si putere de decizie, este normal sa existe blocaje in implementarea proiectelor. Presedintele CJ Brasov, Adrian Vestea, in calitate de profesionist dedicat dezvoltarii judetului, a incercat mereu sa gaseasca solutii si sa implementeze proiecte importante pentru toti cetatenii, indiferent de culoarea politica. Va indemn, domnule primar, sa va concentrati mai mult pe dezvoltarea orasului si mai putin pe campania electorala. Numai asa veti reusi sa indepliniti promisiunile facute atat cetatenilor orasului, cat si celor din CJ Brasov.

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Politica

Războiul motorinei: Sorin Grindeanu îl acuză de „cinism” pe Ilie Bolojan

Publicat

in

Disputa dintre PSD și PNL privind măsurile menite să țină sub control prețurile la carburanți a continuat și ieri, la Brașov. Astfel, președintele PSD, Sorin Grindeanu, le-a reproșat partenerilor liberali din Coaliție că amână nepermis de mult aplicarea măsurilor propuse de ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

„Acum patru săptămâni, Bogdan Ivan a prezentat un set e măsuri pentru reducerea șocului creșterii prețurilor la carburanți. Luni a fost o ședință a Coaliției, în care s-a decis consituirea unui grup de lucru. Toată această întârziere mi se pare ciudată. Dacă prețul este mai mare, statul încasează mai mult. Eu cataloghez lipsa de decizie ca fiind una cinică. Ăsta e cinism, nu bună guvernare”, a declarat Grindeanu.

Totodată, el liderul social-democrat l-a criticat pe Ilie Bolojan, care respinge reducerea TVA pe motiv că România ar putea intra în infrigement.

„Aproape toate țările UE au luat măsuri pentru atenuarea creșterii sau reducerea prețurilor la pompă. Polonia și Spania au redus TVA și nu au intrat în infrigement”, a încheiat Grindeanu.

Citește mai departe

Politica

Ce își reproșează Sorin Grindeanu în relația cu Bolojan și actualul Guvern: „Era de datoria mea să anticipez…”

Publicat

in

Aflat la Brașov într-un tur de forță pentru întâlnirea cu liderii social-democrați din regiunea Centru, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că unul dintre lucrurile pe care și le reproșează personal în relația tensionată de acum cu Guvernul și cu premierul este faptul că nu a anticipat suficient de bine modul în care Ilie Bolojan și actualul Executiv aveau să gestioneze problemele economice și impactul acestora asupra populației.

Liderul social-democrat a făcut la Brașov o serie de declarații critice la adresa actualei guvernări, dar a vorbit și despre propriile „erori de evaluare” în relația politică și administrativă cu premierul Ilie Bolojan.

Grindeanu: „Nu am intuit foarte bine lipsa acestuia de cunoștințe economice”

Sorin Grindeanu a spus deschis că regretă faptul că nu a evaluat corect, încă de la început, capacitatea lui Ilie Bolojan de a gestiona teme economice sensibile.

„Nu am intuit foarte bine această lipsă de cunoștințe economice ale lui Ilie Bolojan. Dacă aș fi știut, probabil că altfel am fi discutat atunci. Nu am intuit nici că acea lipsă de empatie pe care o știm cu toții, va avea efecte în viața de zi cu zi a românilor. Aceste lucruri mi le reproșez personal. Era de datoria mea să anticipez aceste lucruri. Nu am făcut-o”, a declarat Sorin Grindeanu.

Declarația este una dintre cele mai directe formulate până acum de liderul PSD la adresa actualului șef al Guvernului.

PSD vrea să vină cu propuneri economice după discuțiile de la Brașov

În același context, Grindeanu a precizat că, în timpul vizitei la Brașov, a discutat și cu mai mulți antreprenori locali, care i-au prezentat o serie de măsuri pe care le consideră utile pentru mediul economic. Potrivit liderului social-democrat, o parte dintre aceste propuneri ar putea fi preluate de PSD și transformate în inițiative legislative sau acte normative.

Grindeanu: PSD nu vrea funcția de premier mai devreme

În final, Sorin Grindeanu a ținut să sublinieze că PSD nu urmărește să forțeze preluarea funcției de prim-ministru înainte de termenul prevăzut în protocolul politic semnat cu PNL, USR și UDMR.

Potrivit acestuia, obiectivul social-democraților nu este schimbarea premierului înainte de termen, ci corectarea direcției economice și îmbunătățirea situației din România.

Declarațiile făcute de Sorin Grindeanu la Brașov pot fi interpretate și ca un semnal politic important în interiorul coaliției, în contextul în care tensiunile dintre partenerii de guvernare au devenit tot mai vizibile în ultima perioadă.

Citește mai departe

Politica

Social-democrații din Regiunea Centru, consultați la Brașov, de conducerea centrală a PSD. Sorin Grindeanu. „Am făcut o autoevaluare și o evaluare a Guvernului. În 20 aprilie, prin vot, va fi stabilită calea pe care o urmăm”

Publicat

in

Organizația Județeană PSD Brașov a găzduit o întâlnire regională de lucru a Partidului Social Democrat, parte a unui amplu proces de consultare internă pe care conducerea partidului îl desfășoară în aceste zile în toate regiunile țării. La reuniunea organizată la Brașov au participat reprezentanți ai conducerii naționale a Partidului Social Democrat, miniștri social-democrați și lideri politici și administrativi din regiune, într-un moment important de consultare și poziționare politică pentru perioada următoare.

La evenimentul de la Brașov au fost prezenți Sorin Grindeanu- președintele Partidului Social Democrat și președinte al Camerei Deputaților, Claudiu Manda – secretar general al PSD și europarlamentar, Marius Alexandru Dunca- vicepreședinte PSD și președinte al Organizației Județene PSD Brașov, Marian Neacșu- viceprim-ministru, Florin Manole – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Victor Negrescu- prim-vicepreședinte al PSD și vicepreședinte al Parlamentului European, precum și Ionuț Pucheanu – prim-vicepreședinte al PSD, primar al municipiului Galați.

Alături de aceștia, la consultările regionale au participat și reprezentanți ai Birourilor Permanente Județene din organizațiile PSD Brașov, Sibiu, Covasna, Harghita, Mureș și Alba.
În cadrul reuniunii regionale de la Brașov, social-democrații au discutat deschis și aplicat despre cele trei scenarii aflate în analiza partidului pentru perioada următoare: continuarea actualei formule de guvernare, reconfigurarea coaliției guvernamentale într-o formulă mai funcțională sau asumarea unei poziționări în opoziție.

Mesajul transmis la Brașov: Oamenii nu mai acceptă măsuri care le afectează viața de zi cu zi

Analiza a pornit de la realitatea resimțită tot mai puternic în societate și de la nevoia ca orice formulă politică viitoare să fie una capabilă să ofere echilibru, predictibilitate și măsuri concrete pentru cetățeni și economie.

De altfel, Marius Alexandru Dunca, vicepreședinte PSD și președinte al Organizației Județene PSD Brașov, a declarat:

„Această întâlnire regională a fost necesară pentru că trăim o perioadă în care nemulțumirea oamenilor nu mai poate fi ignorată și nici tratată ca zgomot de fond”.

Totodată, liderul social-democrat a arătat că presiunea economică este resimțită tot mai clar atât de populație, cât și de administrațiile locale și de mediul economic.

„Românii resimt direct scumpirile, lipsa de predictibilitate și presiunea economică tot mai mare. Administrațiile locale resimt blocajele și întârzierile. Mediul de afaceri transmite semnale serioase de îngrijorare. Iar în multe comunități, oamenii simt tot mai clar că nivelul lor de trai este pus sub presiune”, a adăugat Marius Dunca.

În opinia sa, mesajul venit din organizațiile PSD din Regiunea Centru este unul foarte clar și nu mai poate fi ignorat.

„Oamenii nu mai acceptă măsuri care le afectează viața de zi cu zi, decizii luate fără perspectivă și fără o preocupare reală pentru ceea ce trăiesc familiile, antreprenorii, fermierii și administrațiile locale”, a mai transmis președintele PSD Brașov.

Marius Dunca a subliniat, de asemenea, că PSD are obligația de a rămâne partidul care apără interesele cetățenilor și echilibrul social: „PSD are obligația să spună lucrurilor pe nume și să rămână partidul care apără echilibrul social, investițiile, dezvoltarea locală și puterea de cumpărare a românilor”.

Președintele PSD: Stabilitatea nu poate însemna stagnare

La rândul său, Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, a subliniat că aceste reuniuni regionale reprezintă un demers important pentru consolidarea unei viziuni politice coerente și conectate la nevoile reale ale societății.

„Atunci când aproape 80% dintre cetățeni consideră că România merge într-o direcție greșită, vorbim despre un semnal extrem de serios, care nu poate fi ignorat fără o gravă lipsă de responsabilitate”, a declarat Grindeanu.

Acesta a arătat că România traversează deja o perioadă economică dificilă, resimțită direct de populație și de mediul economic. De asemenea, el a menționat că invocarea stabilității politice nu este un argument în momentul în care economia este într-o continuă scădere.

„Stabilitatea nu poate însemna stagnare. Stabilitatea este bună când aduce bunăstare. Nu putem accepta o recesiune care apasă tot mai greu pe economie și pe viața de zi cu zi a oamenilor. În Bulgaria nu a fost stabilitate politică în ultimii ani, dar are un raiting de țară mai bun decât al României”, a adăugat președintele PSD.

Orice scenariu este posibil

Referindu-se la consultările interne, Sorin Grindeanu a precizat că partidul analizează toate opțiunile politice.

„PSD a analizat cele trei scenarii posibile: continuarea actualei formule de guvernare, reconfigurarea coaliției sau trecerea în opoziție”, a declarat Grindeanu, care a menționat, însă, că nu ia în calcul o colaborare cu partidele extremiste.

În opinia sa, mesajul din teritoriu este clar: actuala direcție trebuie corectată.

„Lucrurile nu mai pot continua în aceeași manieră. Este nevoie de o schimbare de direcție, cu accent pe protejarea cetățeanului, susținerea economiei și echilibru social”, a mai transmis Sorin Grindeanu.

Acesta a subliniat că PSD își va decide parcursul în mod democratic, în funcție de interesul public:

„Vom lua o decizie responsabilă, cu gândul la oameni și la viitorul României. Schimbarea de direcție este necesară”.

Citește mai departe

Trending