Ramai la curent!

Cotidian

Clădirea Olimpia: 10 ani în administrarea Muzeului Județean de Istorie, care va putea închiria unele spații. Terenurile de tenis: negociate cu Federația Română de Tenis, chiar dacă situația juridică lor juridică este neclară

Publicat

in

Consilierii județeni brașoveni vor dezbate în ședința de plen din această săptămână două proiecte de hotărâre privind Baza Olimpia, care, după ce în luna iunie a fost „dezmembrată”, ar putea fi împărțită între Federația Română de Tenis și Muzeul Județean de Istorie.

Unul dintre cele două proiecte prevede darea în administrare a Clădirii Olimpia, pentru o perioadă de 10 ani, către Muzeul Județean de Istorie. Conform documentație disponibile pe site-ul Consiliului Județean, Muzeul Județean de Istorie va asigura funcționarea și întreținerea imobilului. De asemenea, va aplica în regim de urgenţă planul de amenajare propus pentru organizarea expoziţiei muzeale „Olimpia. Muzeul sportului şi turismului montan” şi va elibera unele spaţii din clădirea de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 67. În clădire se va amenaja o sală pentru expoziţia permanentă, cu o suprafaţă de 110,79 mp, una pentru expoziții temporare de 75,98 mp, spaţii de depozitare în suprafaţă totală de 41,06 mp, o bibliotecă de 18,19 mp, precum şi birouri (care vor ocupa o suprafaţă totală de 81,37 mp). La mansardă va exista o sală de documentare şi un birou, iar pe terasele deschise spaţii pentru evenimente. În proiectul amintit se mai arată că Muzeul Județean de Istorie va putea închiria unele spații, condiția fiind ca jumătate din veniturile din această sursă să fie virate către bugetul județean.

Pentru Muzeul Sportului erau în discuție, până acum, două variante. (DETALII AICI)

Centru regional de tenis pe terenurile de la Olimpia

Un alt proiect de hotărâre vizează terenurile de tenis, după ce Federația Română de Tenis a depus la Consiliul Județean o solicitare în acest sens. În baza acestui document, aleșilor județeni  vor vota şi un proiect de hotărâre privind avizarea de principiu a demarării negocierilor cu federaţia. Dacă proiectul trece de Consiliul Județean, între administrația județeană va discuta cu federația despre condițiile preluării de către aceasta a terenurilor de tenis. De menționat că situația juridică a terenurilor de tenis nu este clară, o parte a tribunei fiind construită pe un teren aflat în proprietatea municipiului Brașov (DETALII AICI). La Olimpia, Federația Română de Tenis are în plan înființarea, unui Centru regional de tenis, fiind dispusă să realizeze investiții în modernizarea și  întreţinerea suprafeţelor de joc. De asemenea, federația mai are în plan înfiinţarea şi dezvoltarea unei secţii afiliate, dar și organizarea unor competiţii locale, judeţene, naţionale sau internaţionale.

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending