Ramai la curent!

Sport

Valea Cărbunării din Râşnov găzduieşte 4 competiţii internaţionale de sărituri cu schiurile în acest sezon

Publicat

in

Complexul de sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării din Râşnovul va găzdui, în acest an, o etapă de Cupă Mondială, două etape de Cupe ale Federaţiei Internaţionale de Schi şi Cupa Carpaţi, o replică a celebrei Alpen Cup.Săptămâna trecută, în şedinţa de lucru de la Zurich, FIS a acordat Râşnovului organizarea celor patru competiţii în sezonul 2013-2014.

 

Datele prevăzute în calendarul competiţiilor sunt următoarele:

  • 21 – 22  septembrie 2013 Cupa Carpaţi– etapa de vară
  • 22 – 23 februarie 2014 Cupa Carpaţi– etapa de iarnă
  • 28 – 30 septembrie 2013 etapă de Cupa FIS
  • 22 – 23 februarie 2014 etapă de Cupa FIS
  • 01 – 01 martie 2014 Cupa Mondială feminin

562012_10151105079824907_649197389_n

Cotidian

Doliu în fotbalul românesc. Inima lui Mircea Lucescu a cedat

Publicat

in

Astăzi, marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu”. Anunțul a fost făcut de Spitalul Universitar de Urgență București, printr-un comunicat de presă.

Tehnicianul român a fost internat la spitalul din București în 29 martie, după ce a leșinat în vestiarul naționalei, din cauza unei tahicardii ventriculare, în timp ce ținea ședința tehnică alături de jucători. Vneri, înainte de a fi externat, selecționerul a suferit un infarct miocardic acut. 

Spitalul Universitar comunicase marți dimineață că Lucescu a avut aritmii severe peste noapte și starea sa se înrăutățise

Lucescu și-a început cariera de antrenor în anul 1979 și a antrenat în România, Italia, Turcia, Ucraina și Rusia.

Mircea Lucescu fost primul antrenor care a calificat echipa naționala a României la un Campionat European, în anul 1984. 

Citește mai departe

Sport

Semimaraton Brașov, start din Centrul vechi, sâmbătă

Publicat

in

Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 12, se va desfășura, în Piața Unirii din Brașov, cea de a XIII-a ediție a Semimaraton Brasov, concurs de alergare montană, organizat de Club Sportiv 21, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. 

La start, sunt așteptați peste 1400 de sportivi profesioniști și amatori, care vor concura la una dintre cele trei probe: Semimaraton 21 km, Cros 10 km și Crosul Liceenilor 10 km. Traseele au ca punct de start-sosire zona Piața Unirii, lângă Prima Școala Românească și continuă pe unele dintre cele mai spectaculoase poteci și drumuri forestiere din jurul centrului vechi al orașului. vechea cariera de piatră din Poiana Brașov, șaua Tîmpa, Poiana Stehil, sunt câteva din zonele unde concurenții vor ajunge în alergare. 

Premiera la Brasov Semimaraton: Cursă pentru persoanele cu dizabilități

Pentru prima dată, în cadrul evenimentului va fi organizată o cursă pentru persoane cu dizabilități, pe un traseu special creat: Cursa BIMA, care are ca scop promovarea incluziunii sociale, egalității de șanse și participării active a persoanelor cu dizabilități la activități sportive și comunitare. Inițiativa organizării acestei curse îi aparține lui Mihai Nistor, alergător nevăzător, participant la multe concursuri de alergare.

120 de voluntari la Semimaraton Brașov

La buna organizare a concursului vor contribui peste 120 de voluntari, majoritatea elevi si studenți ai liceelor si facultăților brașovene. Competiția se va încheia cu o festivitate de premiere, în care vor fi acordate mai multe categorii de premii în bani și produse. De asemenea, organizatorii au pregătit la finalul cursei un eveniment de tip pasta party, pentru a recompensa efortul tuturor participanților. Vă informăm că în ziua concursului, între orele 12-16, circulația va fi restricționată, parțial, în zona Piața Unirii și pe străzile adiacente. Organizatorii îi roagă pe cetățenii care se deplasează în zonă, sa o facă, pe cât posibil, cu mijloacele de transport în comun și îi așteaptă pe doritori in Piața Unirii, pentru a îi susține pe sportivi. 

Citește mai departe

Sport

Ghimbășeanul Viorel Irimie, în cărți pentru echipa de conducere a handbalului românesc: „E momentul pentru construcție, reguli mai bune și digitalizare”

Publicat

in

Handbalul românesc ar putea avea, din această primăvară, o nouă voce în zona de decizie. Viorel Irimie, directorul Clubului Sportiv Teutonii Ghimbav, și-a anunțat oficial candidatura pentru un loc în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal (FRH), în cadrul alegerilor programate pe 24 aprilie. Anunțul său vine după ce, la derby-ul cu CSM Oradea din Divizia A, la Ghimbav s-a aflat și Constantin Din, principalul candidat la șefia FRH.

Cu aproape 15 ani de activitate în handbal, Viorel Irimie vine în fața oamenilor din FRH cu un profil construit în teren, în cluburi și în proiecte de dezvoltare sportivă, mizând pe experiența acumulată atât în sectorul juvenil, cât și în organizarea administrativă a performanței, după cum spune chiar el.

De la proiect local la model de dezvoltare în handbal

Numele lui Viorel Irimie este strâns legat de evoluția handbalului din Ghimbav. În perioada în care a fost implicat în dezvoltarea clubului privat Sporting Ghimbav, acesta a contribuit la construirea unei structuri solide pentru juniori, organizată pe două piramide de performanță, cu prezențe constante în competițiile naționale.

Rezultatele nu au întârziat să apară: medalii, calificări importante și sportivi promovați către loturile naționale, într-un sistem care a demonstrat că performanța poate fi construită și în afara marilor centre tradiționale ale handbalului românesc.

În prezent, din postura de director și coordonator al CS Teutonii Ghimbav, Viorel Irimie continuă același model de creștere, într-un club public care și-a consolidat poziția prin rezultate notabile și o organizare considerată de mulți drept una dintre cele mai eficiente din zona handbalului românesc.

Ghimbav, un reper tot mai vizibil pe harta handbalului

Sub coordonarea sa, Ghimbavul a devenit în ultimii ani un punct tot mai important în ecosistemul handbalistic din România. Clubul a dezvoltat echipe competitive atât la nivel de juniori, cât și la nivel de seniori, iar infrastructura sportivă de care dispune îl plasează printre proiectele locale cu potențial real de continuitate. Această experiență administrativă și sportivă reprezintă, de altfel, și principalul argument al candidaturii sale la nivel federal.

Ce promite Viorel Irimie dacă ajunge în conducerea FRH

Candidatura lui Viorel Irimie vine la pachet cu un set clar de obiective, orientate spre reformă și modernizare. Acesta spune că își dorește să contribuie activ la schimbări concrete în handbalul românesc, într-o perioadă în care sistemul are nevoie de mai multă coerență și susținere.

Printre direcțiile pe care le propune se numără:

  • dezvoltarea sectorului juvenil;
  • sprijin real pentru antrenori;
  • îmbunătățirea regulamentelor și a cadrului competițional;
  • creșterea vizibilității handbalului la nivel de seniori;
  • integrarea și promovarea tinerilor jucători români;
  • implementarea unui program național de digitalizare în mai multe etape.

„Cred că toată experiența, rezultatele și implicarea acumulată în acești ani mă determină să mă implic și mai mult în dezvoltarea handbalului românesc. Mi-am anunțat deja angajamentele pe care doresc să le implementez în acest mandat, dacă voi reuși să îl obțin”, a declarat Viorel Irimie.

Alegerile din 24 aprilie vor arăta dacă proiectul său administrativ, construit pas cu pas la Ghimbav, va primi susținerea necesară pentru a face pasul și spre conducerea Federației Române de Handbal.

Citește mai departe

Trending