Chiar dacă a fost un val de frig „de avertisment”, iar până la primele ninsori nu mai este foarte mult, 10 primării din județul Brașov nu...
După câțiva ani în care, pentru evitarea accidentelor de pe pârtiile din Poiana Brașov a fost valabil „Decalogul schiorului”, anul acesta Primăria Brașov a pregătit un...
Trei tineri liberali s-au întrecut la congresul național, pentru președinția TNL: Mara Mareș, Glad Varga și Radu Surugiu.
Că Gara din Brașov se scaldă în mizerie și obscuritate, fără ca CFR să investească pentru modernizarea ei, nu mai este o surpriză.
Jandarmul de serviciu, însărcinat cu ordinea interioară la Judecătoria Brașov, i-a salvat viața unui cetățean care a făcut stop cardio-respirator în sala de judecată. Plt. maj....
Unul dintre cele mai impresionante spectacole ale cerului va atinge apogeul la acest sfârșit de săptămână, între 20 si 22 octombrie, când va fi cel mai...
Peste 400 de firme din județul Brașov au depus spre finanțare proiecte prin Start-up Nation, a declarat deputatul Roxana Mînzatu, iar începând de marți, reprezentanții celor...
4 deținuți de la Codlea au fost eliberați deja, în baza prevederilor legii privind recursul compensatoriu, și alți 110 urmează să fie eliberați, potrivit hotnews.ro. La...
Corona Brașov a debutat vineri la Patinoarul Olimpic, cu o victorie în grupa C a turului 2 din Cupa Continentală la hochei pe gheață. Hocheiștii Coronei...
Regia Locală a Pădurilor Kronstadt Brașov a anunțat că în zona Șchei – Valea Putredă – Poiana Brașov, străbătută de trasee turistice spre Vârful Postăvarul, se...