Sebastian Grapă: „Rromu-i tot ţigan! Vreau ca asta să scrie şi în lege”

Senatorul braşovean Sebastian Grapă (PNL) vrea  să reia demersurile legislative pentru ca rromii (sau romii) să fie denumiţi, din nou, oficial, ţigani. Grapă spune că există şi alţi colegi de-ai săi din Parlament care ar agrea ideea.

De ce ţine vrea Grapă neapărat ca rromii să se numească din nou „ţigani?”. Pentru că, afirmă senatorul, „România, în plan internaţional, e asemuită cu faptele antisociale ale conaţionalilor noştri, care se numesc acum rromi. Această confuzie dezavantajează naţiunea română”. El susţine că pentru a evita identificara rromilor cu România, statul român a fost pus în situaţia de a renunţa la abrevierea englezească „ROM”, adoptând forma franceză „ROU”. „Cred că România este singura ţară care foloseşte abrevierea franceză”, spune liberalul braşovean. Grapă a anunţat că, pe lângă unii parlamentari, sunt şi multe ONG-uri care susţin schimbarea denumirii acestei minorităţi. „Cred că nici membrii acestei etnii nu  ar avea prea multe de obiectat din moment ce chiar ei îşi spun «ţigani». La recensământul de acum doi ani foarte puţini dintre ei s-au declarat rromi. În rest, s-au declarat ţigani, români sau maghiari. De altfel, şi când mergi în cartierele locuite de rromi, spui că te duci «în ţigănie» nu în «rromie»”, a continuat Grapă.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.