Un biciclist și-a tăiat gâtul în portiera unui taxi din Brașov. Asociaţia „Braşovul Pedalează” face apel la biciclişti şi şoferi pentru disciplina în trafic

„Ca urmare a întâmplării nefericite petrecute ieri, 30 aprilie lângă Piața Tractorul, când un biciclist și-a secționat traheea intrând în portiera deschisă în mod inconștient de către un taximetrist care nu s-a asigurat înainte, Asociația Brașovul Pedalează face un apel la toți șoferii din trafic să se asigure de două ori înainte de a face vreo manevră în trafic și să se folosească de oglinzile cu care sunt dotate mașinile lor, pentru a evita întâmplări nefericite de genul celei petrecute în ziua de marți.
Le reamintim acestora că și bicicliștii au aceleași drepturi ca și ei și sunt obligați să le acorde prioritate atunci când situația o cere. Mai mult, bicicliștii nu ”beneficiază” de siguranța unei caroserii atunci când se deplasează în trafic, de aceea trebuie ca șoferii să acorde atenție sporită când se deplasează pe drumurile publice, mai ales în această perioadă când numărul bicicliștilor a crescut foarte mult.
În aceeași notă, le reamintim și bicicliștilor că, deși au aceleași drepturi ca și șoferii, au totodată și aceleași obligații. Deși legea nu prevede în mod expres absolvirea unui curs de legislație rutieră de către bicicliști, recomandăm ca aceștia să cunoască măcar regulile elementare de acordare a priorității, de circulație în sensurile giratorii, de efectuare a manevrelor diverse și în general, ale circulației pe drumurile publice.
Rugăm bicicliștii ca în cazul în care sunt agresați sau șicanați în trafic, indiferent de motiv, să raporteze acest lucru Poliției, depunând o sesizare la cea mai apropiată secție de Poliție. Agresivitatea și comportamentul deviant în trafic trebuie sancționate sau măcar aduse la cunoștința organelor competente atât de bicicliști cât și de șoferi.
În cazul taximetriștilor agresivi sau șoferilor cu mașini inscripționate de firme, nu ezitați să contactați compania de taxi sau firma la care lucrează șoferul respectiv.
 
De asemenea, atragem atenția asupra necesității amenajării unor piste pentru biciclete în municipiul Brașov, pentru a face față numărului din ce în ce mai mare de cicliști de pe străzi.
Le reamintim autorităților locale că există posibilitatea amenajării unei piste chiar și la marginea străzilor unde prima bandă este mai îngustă, prin marcarea cu linie întreruptă a acestei piste. Șoferii care cunosc legislația rutieră – sau ar trebui s-o cunoască – nu au de ce să se teamă pentru că pot să calce liniștiți acea linie atunci când nu sunt bicicliști pe pistă, ea fiind intenționat întreruptă pentru a le facilita circulația. Obligația lor va fi doar aceea de semnalizare, asigurare și devansare sau depășire a biciclistului, doar atunci când situația o cere.
 
Amenajarea unei asemenea piste ar spori numărul de bicicliști în trafic, ar permite multor oameni să folosească mai des bicicleta spre muncă sau în scop recreațional și ar contribui foarte mult de dezvoltarea armonioasă a orașului.
O asemenea rețea de piste ar îndemna turiștii să închirieze biciclete și să exploreze și alte zone ale Brașovului, ca să nu mai vorbim de faptul că locuitorii orașului vor fi mai sănătoși și vor economisi sume importante de bani care altfel s-ar duce la taxe, impozite, întreținere și combustibil pentru mașină.
 Îndemnăm toți brașovenii să încalece bicicleta și să iasă în număr cât mai mare pe străzi, să fie atenți în trafic și să respecte regulile de circulație
Robert Lazăr,
preşedinte Asociaţia „Braşovul Pedalează”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.