Ramai la curent!

Stiri Brasov

„Maraton” de artă populară, la Braşov, Bran şi Făgăraş

Publicat

in

dansuri populare

Peste 100 de artişti populari din ţară şi străinătate, toţi îmbrăcaţi în costume tradiţionale, vor putea fi admiraţi astăzi pe străzile din centrul Braşovului. Parada, ce se va desfăşura pe traseul Modarom – strada Republicii – Piaţa Sfatului va începe la ora 18.00.

Parada portului, cântului şi dansului popular face parte agenda celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Garofiţa Pietrei Craiului”, ce se va desfăşura în perioada 12-14 iulie, la Braşov, Bran şi Făgăraş. Festivalul, a declarat Adrian Văluşescu, şeful Serviciului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale din cadrul Centrului Cultural „Reduta“, care este organizatorul principal al evenimentului, „se înscrie perfect în eforturile pe care Braşovul le face pentru a deveni capitală cultiurală europeană în 2021”.

Participanţi:

  •  Ansamblul „Bereny Tancegyutles“- Ungaria, 
  •  Anamblul „Kasgarli Mahmut Ticaret Meslek Lisesi“ – Turcia, 
  •  Ansamblul „KUD Vinca“ – Serbia
  •  Ansamblul „Krakus“ – Polonia, 
  •  Ansamblul „Poieniţa“ – România, 
  •  Ansamblurile „Buzovirag“ (unguresc), „Korona“ (german) şi „Efthymos“ (grecesc), care vor reprezenta minorităţile naţionale din Braşov.

Programul  festivalui:

  • Vineri, ora 18.00 – parada portului, cântului şi dansului popular, pe traseul Modarom, strada Republcii, Piaţa Sfatului. La Modarom, la intersecţia străzilor Republicii şi Michael Weiss şi în Piaţa Sfatului vor fi prezentate scurte demosntraţii de dans; 
  •  Sâmbătă – spectacole la Castelul Bran (ora 11.30) şi Făgăraş (ora 18.00);
  •  Duminică – ora 18.00, în Piaţa Sfatului, spectacol de gală cu participarea tuturor ansamblurilor, dar şi a orchestrelor populare „Ţara Bârsei” şi „Plaiuri Transilvane”.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Investitii

Primăria Brașov plătește peste 330.000 de lei pentru a racorda centrul mare de aport voluntar la rețelele de apă și canalizare. La acesta, brașovenii pot arunca gunoaiele pe care nu le pot lăsa la container

Publicat

in

Pregătit de aproximativ trei ani, proiectul centrului mare de aport voluntar de pe Platforma CET Brașov este în etapa realizării lucrărilor la rețelele de utilități. Astfel,  în urma unei proceduri de atribuire directă, Primăria Brașov a semnat un contract în valoare de 334.607 lei cu firma Corona Instal SRL, pentru realizarea lucrărilor la rețeaua de alimentare cu apă și evacuare ape uzate menajere.

Pentru centrul mare de aport voluntar, Primăria Brașov a obținut în anul 2023 o finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență, însă contractul a fost reziliat anul trecut, din cauza riscului de neimplementare a proiectului până în lua august a acestui an. În schimb, proiectul a fost preluat spre finanțare de Administrația Fondului de Mediu, cu bani de la bugetul de stat.

La centrul de aport voluntar vor putea fi depuse, gratuit, deșeurile care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri care nu pot fi depuse în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale: deșeuri voluminoase, textile, deșeuri din lemn, mobilier, anvelope, echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, cadavre de animale, deșeuri de grădină, din construcții și demolări. 

Citește mai departe

Investitii

Proiectul locomotivelor pe baterii, finanțat prin PNRR, se apropie de final: Ultima locomotivă diesel hidraulică a intrat în fabrica de la Brașov

Societatea Comercială de Reparații Locomotive Brașov a introdus pe fluxul de producție ultima locomotivă diesel-hidraulică din lotul care va fi transformat în locomotivă electrică pe baterii. Proiectul face parte din investițiile finanțate prin PNRR pentru modernizarea materialului rulant al CFR Călători.

Publicat

in

Ultima locomotivă diesel-hidraulică din lotul care urmează să fie convertit în locomotivă electrică pe baterii a intrat în procesul de modernizare la Societatea Comercială de Reparații Locomotive (SCRL) Brașov.

Anunțul a fost făcut azi de companie, printr-o postare publicată pe rețelele de socializare.

”Ultima locomotivă LDH, care va fi convertită în LEA, a intrat astăzi oficial pe fluxul de modernizare!”, a transmis SCRL Brașov.

Această conversie face parte din proiectul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care vizează transformarea locomotivelor diesel-hidraulice utilizate la manevră în vehicule de tracțiune alimentate cu energie electrică stocată în acumulatori. Programul de modernizare a fost lansat la finalul anului 2023, când CFR Călători a atribuit direct către filiala sa, SCRL Brașov, două contracte majore finanțate prin PNRR.

Primul vizează modernizarea locomotivelor electrice de 3.400 kW prin instalarea de motoare de tracțiune asincrone și echiparea acestora cu sistemul european de control al traficului feroviar ETCS Nivel 2.

Al doilea contract are ca obiect transformarea locomotivelor diesel-hidraulice de 1.250 CP utilizate la manevră în locomotive electrice cu acumulatori plug-in, precum și asigurarea serviciilor de mentenanță.

Valoarea cumulată a celor două contracte se ridică la aproximativ 525 de milioane de lei, echivalentul a circa 105 milioane de euro. Programul include modernizarea a 17 locomotive electrice și conversia a 20 de locomotive diesel-hidraulice în vehicule alimentate cu baterii.

O alegere care a stârnit controverse

Conversia locomotivelor de manevră se realizează pe baza unui proiect tehnic elaborat de INDA Craiova pentru compania România Euroest și pus gratuit la dispoziția SCRL Brașov. Prin implementarea acestui program, CFR Călători a avut în vedere reducerea costurilor de exploatare și a emisiilor generate de activitățile de manevră din stațiile și depourile feroviare, în contextul procesului de modernizare și decarbonizare a transportului feroviar finanțat prin fonduri europene.

Cu toate acestea, există și unele controverse care vizează transformarea acestei ultime locomotive diesel-hidaulică în locomotivă electrică pe baterii. Potrivit Club Feroviar, mai mulți cunoscători ai sectorului au criticat alegerea locomotivei din clasa 89 pentru acest program, argumentând că aceasta se afla într-o stare tehnică bună, fiind aptă de exploatare și beneficiind de o reparație capitală în urmă cu câțiva ani.

Potrivit acestora, în parcul existent există alte locomotive aflate într-o stare mult mai avansată de degradare, care ar fi putut fi selectate pentru conversie fără a afecta capacitatea operațională a operatorului feroviar.

Citește mai departe

Cotidian

În plin sezon turistic, zidul pictat din Piața Sfântul Ioan este mascat de un container roșu. Amenajarea este o „rezidență antreprenorială”, promovată intens de Primăria Brașov

Publicat

in

Unul dintre punctele de atracție din Piața Sfântul Ioan din Brașov, zidul pictat al Mănăstirii Franciscane este parțial acoperit cu un container metalic, vopsit în culoarea roșie. Structura metalică, absolut banală și care aduce mai degrabă a container de șantier, este o „rezidență antreprenorială”, un proiect implementat de câteva  companii private, în parteneriat cu Primăria Brașov.

În primă fază,  la acest container va fi promovată o firmă care realizează broderii pe tricouri, apoi vor fi găzduiți antreprenori, spun organizatorii.

Poate o căsuță de la Târgul de Crăciun?

Aspectul acestui container roșu în această piațetă face notă discordantă cu zona istorică a orașului și, poate ar fi fost mult mai potrivită într-o zonă nouă a orașului, cum este, de exemplu, Coresi. Acolo locuiesc numeroase persoane care pot face parte din publicurile țintă pentru „antreprenoriatul creativ” sau pentru banca ce finanțează proiectul.

În Piața Sfântul Ioan este greu de crezut că se vor opri coloanele de turiști să afle tainele broderiei. În schimb, ei vor pleca acasa cu pozele cu chioșcul metalic și, cel mai probabil, nici nu vor ști despre ce este vorba în acest proiect de susținere a „antreprenoriatul creativ”.

Poate că mai util pentru proiect, dar și pentru imaginea orașului, ar fi fost ca în locul acelui container să fie amplasată o căsuță din lemn folosită și la Târgul de Crăciun. Așa, această structură metalică ne duce cu gândul, mai degrabă, la chioșcurile inestetice din urmă cu mulți ani, de unde puteai cumpăra de la țigări la alcool. Doar că acum chioșcul nu mai e gri-metal sau multicolor, ci doar roșu-burgundy.

Citește mai departe

Trending