Complexul American Dream din Șchei are mici șanse să se mai realizeze, având în vedere că Planul Urbanistic Zonal în baza căruia s-a dorit dezvoltarea proiectului imobiliar expiră în această lună, iar șansele ca el sa fie prelungit de Consiliul Local sunt aproape nule. Proiectul de hotărâre privind prelungirea PUZ Coasta Vacilor – Warthe II, Colţul Putinarilor, cu extindere până la strada Cărămidăriei” va fi dezbătut în ședința de plen a Consiliului Local de vineri, solicitarea fiind depusă de o persoană fizică. Totuși, încă din vara acestui an Primăria Brașov a anunțat că nu are în plan prelungirea acestui PUZ, luând astfel în calcul decizia Comisiei de Urbanism și Arhitectură din Primăria Brașov. Marți, viceprimarul Brașovului Laszlo Barabas a reamintit că aleșii locali vor lua decizie în baza celei a Comisiei de Urbanism, care a solicitat ca PUZ-ul în cauză să nu fie prelungit.
Articole asemănătoare

Investitii
Unitatea Medico-Socială de Pneumoftiziologie de la Sânpetru va fi adusă, în sfârșit, la standarde europene
Unitatea Medico-Socială de Pneumoftiziologie de la Sânpetru va fi reparată capital, moderniată și eficientizată energetic până la 30 septembrie 2020, […]

Politica
Lucian Pătrașcu, mustrat de Alexandra Crivineanu în ședința Consiliului Local Brașov
Ședința maraton a Consiliului Local Brașov din 29 septembrie „s-a lăsat” și cu o sancțiune, consilierul local Lucian Pătrașcu (PSD), […]

Cotidian
Brașovul va avea un serviciu public de termoficare. Consilierii locali au avut nevoie de patru luni pentru a aproba „în principiu” înființarea serviciului
Au trecut aproape patru luni de la sistarea alimentării cu apă caldă, iar de atunci s-au căutat soluții, au mai […]
Fii primul care comentează