Cum se poate scăpa de „marile mașini mici” din fața Prefecturii Brașov

Chiar dacă trotuarul din fața Prefecturii a fost „sacrificat” în urmă cu mai mulți ani,  fiind transformat în parcare, când sunt ședințele de plen ale Consiliului Județean Brașov, străduța de la intrarea principală est „sufocată”. Dacă se întâmplă să mai vină și o delegație, „spectacolul” este complet.

Autoturismele, inclusiv ale aleșilor județeni, sunt parcate peste tot, inclusiv în fața ușii principale, pentru că idealul fiecărui oficial este să aibă „mașina la scară”. Cei care vin pe jos la ședințele de plen ale Consiliului Județean trebuie să fie suficient de supli, pentru a se strecura printre „marile mașini mici”. Dacă nu… pot intra „pe ușile din dos”: cea dinspre Colegiul Național Unirea și cea dinspre Bistro 2000.

Soluția pentru eliminarea unor astfel de situații este simplă: la maxim cinci minute de mers pe jos este o parcare mare, cea de la Spitalul Militar Regina Maria. Acolo sunt locuri suficiente unde ar avea loc toate mașinile consilierilor județeni, ale angajaților administrației județene, Prefecturii și Curții de Apel. Ar fi loc și pentru mașinile delegațiilor oficiale, care ar putea veni în fața Prefecturii atunci când trebuie să ia pasagerii.

Dacă cineva ar avea teama că nu ar fi găsite locuri la „Regina Maria”, suntem  siguri că Primăria Brașov, care deține această parcare, ar fi bucuroasă să semneze un protocol cu instituțiile care își desfășoară activitatea în clădirea Prefecturii, astfel încât să fie rezervate suficiente locuri. Ar fi o relație de tip reciproc avantajoasă pentru ambele părți.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.