Copiii nu vor fi primiți în grădinite și școli fără vaccinurile obligatorii. Părinții care nu-și vaccinează copiii pot fi amendați cu până la 10.000 lei

Potrivit legii, la data înscrierii într-o colectivitate, instituția are obligația de a solicita prezentarea unei adeverințe, emise de către medicul de familie care are în evidența sa persoana respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii.

Proiectul impune și sanctionarea cu amenzi ce ajung până la 10.000 pentru furnizorii de servicii medicale, personalul medico-sanitar, medicii, medicii de familie care nu își indeplinesc obligațiile prevazute in lege, dar si pentru păarinti și celelalte persoane responsabile de creșterea și educarea copilului. 

Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B.

Categoriile de vaccinari obligatorii sunt:

  • vaccinările cuprinse în Calendarul National de Vaccinare pentru copii;
  • vaccinările impuse de situații epidemiologice care implică vaccinarea ca măsura de intervenție în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare;
  • vaccinările pentru personalul medico-sanitar din unitățile sanitare publice și private;
  • vaccinările pentru alt personal din unitățile publice și private care prin natura atribuțiilor sunt expuse suplimentar la boli infecțioase sau pot reprezenta surse de infecție care ar putea pune în pericol sțnțtatea publică, stabilite prin hotărâre de guvern.

Răspunderea privind prezentarea copilului la vaccinare revine parintilor, reprezentantului legal sau, după caz, persoanei care se ocupă de creșterea și îngrijirea unui copil în baza unei măsuri de protecție specială.

În cazul vaccinării obligatorii, consimțămantul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat, iar refuzul de vacccinare a copilului se face în scris.

Plenul Senatului a adoptat cu 99 de voturi pentru și o abținere, proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România. În forma Guvernului, actul normativ urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2018, dar Comisia de sănătate a Senatului, sesizată pentru raport la acest proiect de lege, a eliminat această prevedere. Raportul Comisiei de muncă a fost însușit de plen.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.