Dragnea i-a dat șah mat și lui Tudose. Președintele PSD Brașov a ales tabăra câștigătoare

Social-democrații au votat în ședința Comitetului Executiv al PSD de luni seara retragerea sprijinului politic pentru Mihai Tudose. „Pentru” au fost votat 60 de social-democrați. Patru voturi au fost „împotrivă” (Gabriel Vlase, Marian Oprișan, Marcel Ciolacu și Constantin Stroe), iar alți patru s-au abținut – Codrin Ștefănescu, Nicolae Bădălău, Nicolae Bănicioiu și Adrian Țuțuianu. 
 

În aceste condiții, Mihai Tudose a anunțat că demisionează. „Nu voi asigura interimatul. Merg la Palatul Victoria să îmi iau lucrurile. Am fost ales de Comitetul Executiv, iar acum a decis că e loc de mai bine. Îmi reproșez că nu am făcut mai mulți kilometri de autostradă și spitale”, a declarat Tudose după ședință. 

Pe lângă Tudose și-au anunțat demisia mai mulți miniștri, respectiv vicepremierul Marcel Ciolacu, Marius Nica (Fonduri Europene), Felix Stroe (Transporturi), Mircea Titus Dobre (Turism) și Lucian Romașcanu (Cultură). De altfel, aceștia l-au susținut de la început pe premier. 

Până la noi ordine, interimatul la conducerea Ģuvernului va fi asigurata de vicepremierul Paul Stănescu. 

Președintele PSD Brașov, Marius Dunca, ministru al Tineretului nu și-a anunțat demisia, după ce în perioada „războiului civil” din ultima perioadă, Dunca a dat de înțeles că merge pe mâna lui Liviu Dragnea (Vezi AICI declarația lui Marius Dunca). De altfel, având în vedere că Dragnea a declarat după ședința CEX că, în mare, este mulțumit de structura Guvernului, nu este exclus ca Dunca să obțină un nou mandat în fruntea Ministerului Tineretului și Sportului. 

După ședința CEX, Liviu Dragnea a afirmat că retragerea sprijinului politic pentru Mihai Tudose a fost decisă după ce mai mulți membri i s-au „plâns” că „nu se mai poate continua așa, pentru că exista o situație tensionată între guvern și partid și în interiorul Guvernului. Membrii așteptau un bilanț de activitate pentru anul 2017 și o prezentare a măsurilor pentru anul 2018. În schimb am văzut apariții la televiziuni care nu trebuiau să fie. Genul acesta de declarații trebuiau făcute în Comitetul Executiv. S-a creat o stare de tensiune care a crescut, la care cred că au contribuit și unii colegi de-ai mei, pe care i-am lăsat să producă scrisori și postări”. 

Succesorul lui Tudose va fi stabilit marți dimineața. Dragnea: „Stăm la CEX până iese fum alb pe coș”

„Se pare că eu am o mână foarte proastă, nu numai în ceea ce privește premierii, ci și cel puțin în ceea ce privește cel puțin 10 persoane. Le-am spus colegilor că nu voi mai face nici o propunere. Pe Grindeanu l-am propus, iar colegii au votat. În ceea ce-l privește pe Mihai Tudose, am discutat cu fiecare membru al CEX, iar după aceste discuții s-a votat propunerea anunțată de mine. Mâine (marți – n.n.) eu voi vota propunerea care va rezulta în urma dezbaterii. Vom sta la Comitetul Executiv până iese fum alb pe coș”, a afirmat Dragnea. 

Șeful PSD prezentat și un portret robot al viitorului premier: „să reziste la presiuni, minciuni și manipulări”. 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.