Se „redesenează” capătul de autostradă Râşnov-Cristian? Actualul traseu, pentru care s-a semnat deja contractul de lucrări, nu este agreat de mai multe primării din judeţul Braşov 

După ce în 2 octombrie 2017 a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la capătul de autostradă Râşnov-Cristian (6,3 km-autostradă şi  3,7 km – drumuri de legătură), luni, în timpul unei întâlniri a preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, cu primarii şi arhitecţii şefi ai localităţilor Predeal, Ghimbav, Cristian şi Râşnov şi cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) edilii şi-au amintit că sunt unele probleme cu traseul. 
Astfel, conducerea administraţiei judeţene a anunţat printr-un comunicat de presă că pentru porţiunea de autostradă dintre Predeal şi Ghimbav există un studiu de fezabilitate realizat în anul 2006, precum şi un certificat de urbanism emis de CJ Braşov pentru traseul de la momentul respectiv, care legă autostrada de DN 1 între Ghimbav şi Codlea. 
Traseul pus în discuţie în prezent, se mai arată în comunicat, „diferă de cel iniţial, deoarece se opreşte în DN 73, pe teritoriul administrativ al comunei Cristian şi nu există nici o clarificare cu privire la legătura înspre Sibiu
Din 2006 şi până în prezent, Consiliul Judeţean a mai eliberat două certificate de urbanism pentru porţiunea de autostradă Predeal – Ghimbav, în 2014 şi în decembrie 2017, însă ambele au fost negative, având în vedere că Primăria Ghimbav şi Primăria Cristian au formulat obiecţii referitoare la traseu.
„De asemenea, în cazul Primăriei Cristian, a fost vorba şi despre opoziţia unor cetăţeni care au depus memorii, reclamând faptul că «desenul» autostrăzii le afectează casele şi proprietăţile. Pe de altă parte, edilii prezenţi la discuţii au mai semnalat unele probleme la Predeal, în zona poligonului de biatlon, precum şi la intrarea în Râşnov”, se mai arată în comunicat. 
 

Care va fi soarta contractului deja semnat? 

De cealaltă parte, în timpul discuţiilor reprezentanţii CNAIR au anunţat că pentru acest sector de autostradă este semnat deja contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor cu Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL (contractului fiind de 118.019.701 lei, fără TVA, iar termenul de finalizare de 24 de luni, din care 6 luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţia lucrărilor). 
În schimb, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea a anunţat că primăriile trebuie să pregătească puncte de vedere privind acest proiect, şi să formuleze propuneri concrete pe care să le trimită până marți, 23 ianuarie 2018  la CNAIR Braşov şi la CJ. În 25 ianuarie, va avea loc o discuţie tehnică la Ministerul Transporturilor, a mai anunţat preşedintele Consiliului Judeţean.
Miza acestei întâlniri este destul de neclară, având în vedere că segmentul Râşnov-Cristian a fost contractat, iar o eventuală schimbare a traseului ar complica proiectul din toate punctele de vedere. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.