Ramai la curent!

Cotidian

VIDEO. Craiul Sălbatic. O haită de lupi a fost filmată în timpul unei „patrule de noapte”. Este o scenă rară chiar și în România

Publicat

in

O mică haită de lupi, formată din 6 exemplare a fost surprinsă în Piatra Craiului, de una dintre camerele de monitorizare a faunei instalate de Romsilva. Specia este protejată în România, iar orice intervenție (de regulă de recoltare) se face numai în baza unei derogări din partea Ministerului Mediului. De altfel, anul trecut, până la data de 18 decembrie, la nivel național, a fost aprobată recoltarea  de 4 exemplare, în condițiile în care au fost depuse cereri pentru 29 de exemplare. 

„Lupul (Canis lupus), cea mai mare specie din familia Canidae, este un carnivor care trăiește în haită și are un rol important în menținerea echilibrului ecologic și menținerea unor ecosisteme natural sănătoase. Specialiștii în cinegetică estimează că populația de lup din România este de aproximativ 5.800 de exemplare, una din cele mai mari din Europa”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Romsilva. 

În cele mai state europene, lupii au dispărut încă din secolul al XIX-lea. România, în schimb, are una dintre cele mai mari populații de lupi de pe continent. 

 

Cotidian

Pui de urs, capturat de lângă Valea Cetății din Râșnov și mutat la câțiva kilometri distanță. Animalul a fost dus la distanță de zonele locuite, anunță autoritățile locale

Publicat

in

Un pui de urs care s-a obișnuit să se plimbe prin zona Peșterii din Valea Cetății din Râșnov a fost capturat și relocat în altă zonă.

Prezența animalului a fost reclamată de concesionarul Peșterii Valea Cetății, iar intervenția a fost realizată de o echipă formată din reprezentanți ai Ocolului Silvic, ai Jandarmeriei, un medic veterinar și primarul orașului, Horia Motrescu.

„Animalul a fost capturat în jurul orei 14.30, crotaliat și relocat în zona Provița din Glăjărie, departe de zonele locuite”, a anunțat primarul Râșnovului.

Practic, puiul de urs a fost mutat la câțiva kilometri distanță și, dacă nu găsește hrană în pădure sau este alungat de alți urși, este foarte probabil să revină în zona de unde a fost capturat.

Citește mai departe

Cotidian

Un angajat ISU Brașov și-a pierdut viața în Munții Bucegi. El a fost surprins de o avalanșă

Publicat

in

Inspectoraul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” Brașov a anunțat astăzi că locotenent-colonelul Colniceanu și-a pierdut viața în Munții Bucegi, surprins de o avalanșă în zona Văii Coștila. El avea doar 35 de ani, a avsolvit Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri, și, timp de 12 ani a și-a desfășurat activitatea în cadrul ISU Brașov.


„A fost unul dintre cei mai pricepuți alpiniști ai inspectoratului, un profesionist desăvârșit și un camarad respectat de toți cei care au avut onoarea să îi fie alături. Muntele a fost marea sa pasiune, locul pe care l-a iubit enorm și unde și-a găsit mereu echilibrul, puterea și chemarea. L-a cunoscut cu răbdare, l-a respectat cu smerenie și l-a urcat cu curaj, făcând din această legătură o parte definitorie a vieții sale. Tot muntele, locul pe care l-a iubit atât de mult, i-a fost și ultimul drum. Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele colegilor și ale tuturor celor care l-au cunoscut. Va rămâne în memoria noastră ca un om de o rară noblețe, un salvator devotat și un iubitor al muntelui până în ultima clipă. Drum bun către stele, prieten drag! Să ne veghezi de acolo, de sus!”, a transmis ISU Brașov.


Menționăm că în jurul orei 13.00, Salvamont România a anunțat că s-a produs o avalanșă pe Valea Coștilei. La momentul respectiv, reprezentanții Salvamont România au precizat că cel puțin o victimă a fost surprinsă sub zapadă, dintr-un grup de persoane aflate la schi offpiste.

Citește mai departe

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Trending