PNL Brașov și-a ales un nou secretar general, în locul lui Șerban Todorică

PNL Brașov și-a ales un nou secretar general, în persoana lui Dragoș David, director la Agenția Metropolitană de Dezvoltare Durabilă Brașov. Propus de președintele Adrian Veștea, Dragoș David a fost susținut de Biroul Permanent Județean, el înlocuindu-l pe Șerban Todorică, primar al comunei Prejmer, care a luat decizia de a se retrage din funcția politică.

Dragoș David a mai ocupat funcția de secretar al PNL Brașov în prima jumătate a anului 2016, iar apoi a fost prim-vicepreședinte al Organizației Județene până în februarie 2017, când a demisionat din funcție, pentru a forța alegeri „de jos în sus“ în PNL.

Șerban Todorică, primarul comunei Prejmer, a fost secretar al PNL în ultimul an, iar acum s-a retras. În noiembrie 2017, edilul din Prejmer a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare pentru  complicitate la abuz în serviciu.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.