Ramai la curent!

Cotidian

FOTO & VIDEO. Alee de castani creată de elevii Liceul Tehnologic Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu” din Brașov la rezervația de zimbri de la Vama Buzăului  

Publicat

in

Elevii Liceul Tehnologic Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu” Brașov au făcut marți practică la Vama Buzăului, unde, pe una dintre laturile rezervației de zimbri au plantat 120 de castani produși în pepiniera liceului. La acțiune au participat 28 de elevi, dar doi dintre ei s-au ocupat de „atmosferă”, pentru că, pe toată durata plantării au cântat. 

Zona plantată  de elevi a fost numită Aleea Castanilor, iar autoritățile locale de la Vama Buzăului speră că aceasta va fi folosită de turiștii care vor veni în viitor să admire zimbrii din rezervație. 

Sarcina tinerilor nu a fost tocmai ușoară, pentru că cei 120 de puieți erau la limita intrării în vegetație, iar șeful Ocolului Silvic Teliu, care administrează fondul forestier al comunei Vama Buzăului, Georgyi Tiberiu, a precizat că plantarea a trebuit să se facă cu mare atenție, fiind nevoie de „mocirlirea” rădăcinilor, dar și de alte operațiuni pereu asigurarea unui echilibru în ceea ce privește hidratarea.

Dar, a explicat Georgyi Tiberiu, „elevii au venit bine pregătiți și sperăm la un  un procent cât mai mare de prindere. Dacă va fi nevoie, anul viitor vom veni cu o completare, urmând să plantăm atât castan, cât și specii decorative, cum este cazul stejarului roșu. Anul acesta, vom uda aproape zilnic puieții”. 

Specia plantată la Vama Buzăului este denumită popular „castan porcesc”. Potrivit silvicultorilor, în 5 sau 6 ani arborii vor intra în fructificație, iar castanele vor fi o sursă de hrană pentru animalele din rezervație. 

Directorul liceului, Stefan Aranyosi, a precizat că elevii au participat voluntar la acțiune. Activitatea le-a permis să aplice cunoștințele învățate la școală. „Săptămânal, elevii din clasele a IX-a şi a X-a, au cel puţin trei ore de laborator, ceea ce înseamnă şi ieşiri în teren. La sfârșitul fiecărui semestru mai au aproximativ două săptămâni de practică, iar la finalul anului școlar încă trei săptămâni de practică comasată. De multe ori, pentru ieșirile pe teren elevii își plătesc transportul. Din fericire, acum liceeni au beneficiat de tot ce este nevoie pentru a ajunge la Vama Buzăului și pentru a realiza această «alee de castani»”, a explicat Aranyosi. 

 

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending