Criza apei se prelungește la Brașov. Conducta care alimentează Noua, ruptă de viituri

8Compania Apa a anunțat în această dimineață că nu a reușit să rezolve în totalitate „criza apei”.

„Am reuşit creşterea producţiei Uzinei de apă potabilă, respectiv a cantităţii livrate către municipiu. Apa din barajul Târlung este încă foarte tulbure, cu mult peste parametrii pentru care uzina a fost proiectată, fapt care ne împiedică să atingem capacitatea normală. În aceste condiţii, zonele afectate de lipsa de apă sau de scăderea presiunii ramân cele anunţate”, a anunțat Compania.

În plus, aducţiunea de apă de la Ciucaş care alimentează comunaTârlungeni şi zona Darste- Noua din municipiul Braşov, ieri a fost ruptă de viitură, motiv pentru care furnizarea apei în aceste zone a devenit imposibilă. „Depunem, în continuare, toate eforturile pentru repararea aducţiunii  Ciucaş şi reluarea alimentării cu apă în cursul zilei de astăzi. Facem apel către utilizatorii afectaţi, să dea dovadă de înţelegere, asigurându-i că întreg personalul operativ se află în teren şi  toate dotările tehnice sunt mobilizate la maxim”, se arată într-un comunicat de presă al companii.

Potrivit conducerii Companiei Apa, în aceată dimineață erau afectate următoarele zone:

  • Răcădău între strada Tâmpei și Carpați.
  • Noua și Dârste,
  • Calea București,  Apollo, Neptun, Saturn, (blocurile turn),
  • Triaj și Fundătura Hărmanului.
  • Astra: LC Babes, Barbu Lăuratu, Zorilor (blocurile turn). 

     

1 Comentariu

  1. Bună seara astăzi dimineață am sesizat dispeceratul compania apa Brașov o conductă de apă fisurata în zona Piața Astra-Mega-imagiJupiter,au venit cei de la compania apa au văzut despre ce e vorba și au plecat .Nu sa mai întimplat nimic toată ziua, poate mâine,și-asa curege apa de vreo 4zile poate mai trec vreo 4 zile pină sa vina meseriașii sa repare țeava spartă, ca așa-i la!!!

Dă-i un răspuns lui CORCHE vasile Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.