Iohannis a semnat revocarea din funcție a Laurei Codruța Kovesi. E un semnal că Dragnea a învins?

Sursa foto: Someseanul.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni dimineață decretul de demitere a Laurei Codruta Kovesi din funcția de șef al Direcției Naționale Anticorupție, anunțul fiind făcut de purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Pușcălă. Decizia a fost luată în contextul în care a trecut mai bine de o luna de la decizia Curții Constituționale a României, prin care șefului statului i s-a cerut să o revoce pe Laura Codruța Kovesi, la cererea ministrului Justiției, Tudorel Toader, neexistând, însă un termen legal până la care președintele ar trebui să pună în aplicare hotărârea Curții. 

De altfel, amânarea semnării decretului de revocare din funcție i-a făcut pe liderii PSD și ALDE să „amenințe” cu suspendarea din funcție a președintelui României, iar gestul din această dimineață al lui Iohannis ar putea fi un semn că această bătălie a fost câștigată de Dragnea. 

Practic, din acest moment, „lupta” se va duce numai pe legile justiției, președintele României anunțând în 4 iulie – după ce Camera Deputaților a aprobat modificarea Codului Penal – că va sesiza Curtea Constituțională în cazul acestei legi. 

Mai mulți analiști politici și oameni de presă consideră totuși, că această decizie a președintelui Iohannis este o dovadă de „complicitate“ cu liderii PSD și un semnal că a renunțat la lupta anti-coruăție. Spre exemplu, imediat după anunțul făcut de purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale, Liviu Avram, redactorul șef adjunct al cotidianului Adevărul a declarat, la Europa FM că în acest moment, șeful statului a ajuns doar să „mimeze“ o luptă cu corupția sau PSD.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.