Doar 279 dintre cei 579 de candidați care aspiră să fie profesori începând cu noul an școlar, au reușit să obțină nota peste 7 care le va da dreptul să ocupe o catedră titularizabilă, pe perioadă nedeterminată. Alți 204 candidați au obținut la examenul de titularizare între între 5 și 6,99, care le-ar permite să obțină un post de suplinitor calificat pentru anul școlar 2018 – 2019.
La acest examen de titularizare există 4 candiate de nota zece. Două dintre ele sunt specializate în Psihopedagogie, respectiv Consiliere Psihopedagogică, iar celelalte în Limba şi literatura română, respectiv Limba germană modernă.
Există însă și candidați care vor să fie profesori, însă nu au reușit să ia nici măcar minimul de trecere, adică 5. 102 candidați din cei înscriți la Titularizare se află în această situație.
Ba mai mult, există candidați care nu au reușit să ajungă nici la nota 2, trei dintre aceștia obținând note de 1,90. Cea mai mică notă, 1,20, a fost obținută de un candidat care a vrut să fie profesor de chimie.
„Candidații cu note între 1,00 şi 5,00 nu intră în sistem. În sistem intră cei de la 5,00 în sus, între 5,00 şi 7,00 sunt cu perioadă determinată, iar cei peste 7,00 pot ocupa posturi titularizabile, adică cu viabilitate de 4 ani de zile“, a precizat inspectorul general școlar adjunct, Ion Negrilă.
Chiar și cu suplinitorii, nu vor fi acoperite posturile și catedrele vacante
Chiar şi cu candidaţii care au obţinut între 5,00 şi 6,99, Inspectoratul nu va acoperi posturile şi catedrele vacante. În acest an, la Brașov sunt disponibile 195 de posturi titularizabile, 140 în mediul urban şi 55 în mediul rural. Însă există încă 722 de posturi cu angajare pe perioadă determinată, catedrele având o valabilitate între 1 şi 3 ani. De asemenea, mai sunt 1.528 de posturi incomplete, fracţii de normă.
„Sunt foarte mulţi candidați care au dat examenul în anii trecuţi și care merg pe suplinire, pe continuitate, şi atunci, posturile vor fi ocupate. În plus, mai există un examen la nivelul judeţului, în toamnă, care are valabilitate doar un an de zile, și atunci, din nou se vor selecta cadrele didactice care vor intra în sistem“, a explicat inspectorul școlar general adjunct Ion Negrilă.
Dacă va fi nevoie, IȘJ Brașov va apela și la cadrele didactice pensionare, pentru a nu se ajunge la soluția cadrelor didactice necalificate, care nu au studii pe disciplina pe care o predau.
Fii primul care comentează