Ramai la curent!

Cotidian

Brașov, București și Constanța, într-o asociație de cooperare care vrea să atragă fonduri europene pentru proiecte comune de dezvoltare, apelând cât mai puțin la Guvern

Publicat

in

Primarul General al Municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, Primarul Municipiului Braşov, George Scripcaru, şi Primarul Municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, au semnat astăzi, la Braşov, statutul şi actul constitutiv ale Asociaţiei de cooperare privind dezvoltarea integrată a Axei de Dezvoltare Braşov-Bucureşti-Constanţa. „Axa BBC“ cum au numit-o cei trei edili, va colabora pentru atragerea de fonduri europene în vederea finanțării unor proiecte comune de dezvoltare. 

Primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, a anunţat ca prioritate Autostrada Comarnic-Braşov şi a menţionat că îşi doreşte ca cele trei echipe să structureze cât mai rapid o formulă de lucru, care să realizeze împreună o listă de proiecte prioritare şi să acceseze fonduri europene nerambursabile, direct, acolo unde este aplicabil, pentru reducerea birocraţiei. De altfel, Scripcaru a spus clar că își dorește ca această asociație de colaborare să fie implementeze proicte mai mult pe cont propriu, solicitând cât mai puțin intervenția Guvernului. 

George Scripcaru: „Putem elimina astfel veriga guvernamentală, care întârzie mult lucrurile. Se întâmplă acum să trimitem proiecte la Guvern, iar după mult timp să descoperim că e pierdut și îi regăsim doar refăcând traseele”.

La rândul său, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a  spus că Asociaţia va putea propune instituţiilor europene proiecte benefice nu doar pentru cele trei oraşe asociate, ci şi pentru întreaga ţară, declarând că o prioritate o constituie asigurarea unor căi de transport feroviare cât mai rapide între cele trei oraşe, dar și rezolvarea deficitului de resurse umane în domeniul HoReCa, în cele trei orașe care sunt, de altfel, principalele zone turistice ale României. 

Decebal Făgărău: „Este cunoscut faptul că la Constanţa sezonul turistic este vara, iar la Braşov este iarna. Cred că putem găsi soluţii pentru ca în peripadele de vârf, în cele două centre turistice să fie asigurată resursa umană în acest domeniu”.

Primarul municipiului București, Gabriela Firea, spune că există mai multe domenii prioritare în cele trei municipii, către care își va îndrepta atenția nou formata asociație. Ea a exemplificat intenţia de colaborare în domeniul social, prin construirea de centre pentru seniori la Braşov şi la Constanţa.

Gabriela Firea: „Împreună, cele trei oraşe vor putea accesa fonduri europene nerambursabile în mai multe domenii de activitate. Cele mai importante sunt dezvoltarea infrastructurii turistice, dezvoltarea unor centre energetice de cogenerare, înfiinţarea unor centre sociale, colaborarea pentru schimb de bune practici şi chiar schimb de personal şi, lucru foarte important, promovarea comună în domeniul turismului. Nu ne oprim aici, trebuie să depăşim nivelul teoretic: după perfectarea acestor documente,vom proceda cu toţii la punerea în aplicare a demersurilor cuprinse în statutul asociaţiei. Legislaţia europeană permite şi încurajează astfel de asociaţii“.

**

Acordul cu privire la înfiinţarea Asociaţiei a fost semnat de cei trei edili în luna iunie, la Bucureşti. Conform Băncii Mondiale, concentrarea de populaţie şi investiţii în zona acestor mari centre urbane – Braşov, Bucureşti, Constanţa – poate fi valorificată mult mai eficient în urma interconectării lor. Astfel se creează zone urbane, cu statut de metropolă, ce îşi pot deservi mult mai bine cetăţenii, printr-o dezvoltare economică nu doar uniformă, ci şi accentuată.

Astfel de asociaţii sunt destul de des întâlnite în lumea dezvoltată, variind de la regiunea Ruhr din Germania (cu oraşe precum Dortmund, Bochum, Essen, Duisburg şi Dusseldorf în strânsă colaborare) până la BosWashMeg din S.U.A. (una dintre cele mai mari megalopolisuri din lume, care se întinde de la Boston la Washington D.C.

 

 

 

 

 

 

 

Cotidian

Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.

Publicat

in

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.

Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.

De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.

Accesul publicului la eveniment va fi gratuit.

Citește mai departe

Cotidian

Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum

Publicat

in

Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.

Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.

Rețelele vor fi subterane  

Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.

Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului. 

Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Trending