FOTO. Calea de rulare Alfa a Aeroportului de la Ghimbav va fi gata la sfârșitul săptămânii. Finalizarea „parcării“ avioanelor ține de condițiile meteo

În această săptămână, constructorul contractat pentru etapa a III-a de construire a Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav va finaliza lucrările de amenajare a căii de rulare Alfa, cu o suprafață de 8.056 de metri pătrați, a anunțat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea.  Acesta a adăugat că este posibil ca până la 20 octombrie să fie gata și platforma de îmbarcare – debarcare a aeroportului, care are o suprafață de 19. 100 de mtri pătrați. Pentru respectarea acestui termen însă, va fi nevoie și de o vreme favorabilă, care să permită continuarea lucrărilor în același ritm. 

„Am toate motivele să fiu încrezător că lucrările vor fi încheiate la termenul prevăzut în contract, ceea ce înseamnă că până la sfârșitul lunii noiembrie va fi gata și extinderea rețelelor de canalizare și drenaj aferente pistei de decolare-aterizare“, a apreciat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. 

Lucrările au început în luna iulie, fiind realizate de SC PORR Construct SRL, cea care a câștigat licitația pentru realizarea acestei etape a obiectivului, pentru suma de 26.581.072,28 lei la care se adaugă TVA în valoare de 5.050.403,73 lei.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.