Ramai la curent!

Cotidian

Ce spun personalităţile publice ale Braşovului despre Referendum şi familia tradiţională

Publicat

in

Doi braşoveni, dar şi fostul director al Operei Braşov, se află pe lista persoanelor publice care susţin Coaliţia pentru Familie, cea care militează pentru modificarea articolului din Constituţie privind redefinirea Familiei.  Potrivit datelor disponibile pe site-ul Coaliţiei, pe lista susţinătorilor se regăseşte preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, fost campion olimpic (2000) şi mondial (2005) la sabie, Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România şi regizorul muzical Cristian Mihăilescu. Fiecare dintre aceştia îşi argumentează poziţia, printr-un mesaj video. 
 
Mihai Covaliu, preşedinte COSR: „Sprijin Coaliţia pentru o familie echilibrată, normală, locul în care fiecare dintre noi găsim alinarea şi bucuria. Familia este cel mai bun prieten şi în mijlocul ei găsim putere pentru tot ceea ce avem de făcut”.
 
Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România: „Am luat act de cele peste 3.000.000 de semnături, care au fost strânse în scopul de a cere Parlamentului României introducerea în Constituţia ţării a unor clarificări în ceea ce priveşte familia. Constatăm că în acest moment, în Constituţia României există nişte formulări care permit nişte ambiguităţi şi vrem să venim cu precizarea fermă că cei doi soţi care compun o familie trebuie să fie un bărbat şi o femeie. Împărtăşim întru totul punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române, noi, foştii deţinuţi politic fiind aceia pe care doar credinţa în Dumnezeu ne-a salvat vieţile”. 
 
Cristian Mihăilescu, fost director al Operei Braşov, a transmis mesajul alături de soţia lui, Felicia Filip: „Ne uneşte şi credinţa. Se spune în Sfânta Scriptură că bărbatul se va alipi de femeia sa şi nu vor mai fi doi, ci va fi unul. Se mai spune că Dumnezeu a unit doi oameni. Când vorbesc de unire într-un singur trup consider că este şi o unire într-o singură cugetare. O familie fericită este o unire între sensibilitatea femeii şi decizia şi hotărârea bărbatului”.

Cotidian

FOTO. Intervenție dificilă pentru salvatorii montani din Zărnești. Doi turiști au fost găsiți în Brâul de Mijloc

Publicat

in

Salvatorii montani de la Zărnești au avut parte de o intervenție lungă și dificilă în noaptea de miercuri spre joi. Ei au fost alertați în jurul orei 20.40, în urma unui apel primit prin dispeceratul ISU Brașov și au încheiat intervenția spre dimineață.

„Am fost solicitați să intervenim pentru recuperarea a doi turiști lituanieni rămași blocați în versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceștia au încercat să coboare pe traseul «La Lanțuri», însă, din cauza necunoașterii direcției corecte și a lipsei echipamentului adecvat pentru această perioadă, au ajuns în impas și au fost nevoiți să ceară ajutor. După ore bune de căutare, în jurul orei 01:00, i-am localizat în Brâul de Mijloc. Unul dintre turiști își pierduse rucsacul anterior, fiind găsit în stare de hipotermie, fără haine corespunzătoare pentru o noapte de aprilie la aproximativ 2000 m altitudine”, au precizat reprezentanții Salvamont Zărnești.

Pentru salvamontiști a fost o misiune solicitantă, însă, din fericire, fără complicații medicale majore.

„După alte aproximativ 4 ore de intervenție, am reușit evacuarea în siguranță a celor două persoane la baza muntelui. Întreaga acțiune a durat 8 ore, desfășurându-se între 21.00 și 05.00”, au mai spus salvatorii zărneșteni.

Reprezentații Salvamont Zărnești îi avertizează pe turiști că pe versantul vestic stratul de zăpadă este foarte mare. Pe traseul „La Lanțuri” toate săritorile sunt acoperite, cu acumulări ce ajung pe alocuri la 5–6 metri, iar media depășește 2 metri.

„În aceste condiții, considerăm aceste trasee ca fiind impracticabile, chiar dacă sunt marcate și, de altfel, închise în această perioadă a anului”, au explicat salvatorii montani.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Cotidian

Gospodărirea Brașovului, estimată la 263 milioane lei. Câți bani alocă primăria pentru salubrizarea orașului și întreținerea drumurilor

Primăria Brașov propune pentru 2026 un buget de peste 1,5 miliarde de lei, din care 17,32% este alocat gospodăririi orașului. Fondurile vor acoperi salubrizarea, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, iluminatul public și reparațiile infrastructurii

Publicat

in

Primăria Brașov a pregătit bugetul local pe anul 2026, iar o sumă importantă importantă este alocată gospodăririi orașului. Mai exact, din cheltuielile totale estimate la 1.519.854.000 lei, suma de 263.278.000 lei (17,32%) este alocată pentru gospodărirea orașului.

Banii vor fi folosiți pentru salubrizare, întreținerea și repararea străzilor, întreținerea spațiilor verzi și a zonelor de relaxare, iluminatul public și pentru reparații la clădiri sau cimitire aflate în proprietatea municipiului Brașov.

Sumele alocate pentru gospodărirea orașului:

Străzi (reparații curente, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, întreținere si reparatii poduri si podețe, ridicare și depozitare autovehicule abandonate și parcate neregulamentar, stații de incarcare vehicule electrice, centru de monitorizare trafic, parcari multietaetajate etc)82.555.000 lei
Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive şi de agrement33.795.000 lei
Salubritate şi gestionarea deşeurilor (inclusiv operațiuni de deszăpezire, dezinsecție și deratizare, colectare ape meteo, intreținere toalete publice, etc)97.994.000 lei
Iluminat public şi electrificare (energia electrică, întreţinerea sistemului de iluminat public)34.000.000 lei
Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică ( cheltuieli întreținere și reparații curente imobilele proprietatea Mun. Braşov și cimitire: Eroi, Sprenghi, Municipal, etc)14.934.000 lei

Deși sumele sunt mai mici ca anul trecut, acest lucru nu înseamnă neapărat că serviciile sunt mai ieftine sau mai puține. Cifrele trebuie puse în contextul în care, în 2026, bugetul municipiului Brașov a fost lansat în dezbatere în luna aprilie și, cel mai probabil va fi aprobat la finalul lunii, urmând să intre în vigoare de la 1 mai.

Anul trecut, procedurile de aprobare a bugetului local au fost finalizate mai rapid, iar bugetul a fost aprobat la 19 martie 2025.

Citește mai departe

Trending