Ramai la curent!

Cotidian

Avertismentul Expert Forum: Fraudă cu acte în regulă la Referendum. Cele trei puncte esențiale care generează îndoieli

Publicat

in

Expert Forum își arată îngrijorarea cu privire la anumite reglementări și practici legate de Legea 3/2000, precum și ale OUG 86/2018 referitoare la frauda la referendum și întocmirea proceselor verbale privind consemnarea rezultatelor.

Conform reprezentanților Expert Forum, există 3 puncte esențiale care generează îndoieli legate de desfășurarea corectă a referendumului:

1)      În contextul lipsei SIMPV din procesul de organizare a referendumului și a utilizării intense a listelor suplimentare, nu există mecanisme aplicabile și eficiente prin care se poate verifica frauda la referendum. Astfel, prin OUG 86 s-a modificat 431 (4) și se specifică faptul că Biroul Electoral Central transmite către Autoritatea Electorală Permanentă listele electorale, iar persoanele interesate pot reclama în maximum 15 zile de la data constatării valabilității referendumului național, cu probe, eventuale fraude. AEP verifică listele electorale din secția respectivă și poate sesiza organele penale. Cu toate acestea, aducerea unor probe este foarte dificilă și considerăm că numărul persoanelor care pot înainta astfel de plângeri este foarte redus. Mai mult, alegătorii nu pot verifica dacă există semnături în listele electorale în locul lor, dacă nu au participat la referendum. Conform unui răspuns al BEC transmis EFOR la cererea atasată, singura procedură care se aplică pentru raportarea unei posibile fraude este cea de mai sus

2)      Legea 3/2000 stabilește în art. 25 (3) că În cazul în care constată o fraudă electorală la o secție de votare sau într-o circumscripție electorală, Biroul Electoral Central dispune anularea rezultatelor referendumului în cadrul acelei secții de votare sau, după caz, în cadrul circumscripției electorale respective. Art. 12 din Legea 208/2015 reglementează procedura de solicitare pentru anularea rezultatelor, însă nu este clar cine pot fi actorii care pot cere acest lucru, la alegeri fiind vorba despre competitorii electorali care au participat la alegeri în circumscripția electorală respectivă. La solicitarea EFOR privind clarificarea procedurii de anulare, BEC a răspuns că este o situație ipotetică și se va sesiza în momentul unei situații concrete. Mai mult, un răspuns la această întrebare ar echivala cu o antepronunțare din partea BEC și nu este oportună.

3)  Paragraful 18 din OUG 86/2018 stabilește că În tot cuprinsul anexelor nr. 2-6, sintagma „Numărul participanților trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiționarea cifrelor de la pct. 5, 6 și 7.” se înlocuiește cu sintagma „Pct. 2 >/= Pct. 5 + pct. 6 + pct. 7.” Cu alte cuvinte, în procesul verbal privind rezultatele referendumului numărul participanților trebuie să fie mai mare sau egal cu suma voturilor valabil exprimate la răspunsul DA, a celor la răspunsul NU și a voturilor nule. Desi este posibil ca reglementarea să acopere și cazurile în care un alegător pleacă cu buletinul de vot din secție, considerăm că formularea poate genera situații confuze și riscante în condițiile argumentelor de la punctul 1. În contextul în care miza referendumului este asigurarea unui cvorum, considerăm că această exprimare poate facilita atingerea acestuia în condiții incorecte și arbitrare.

„Aceste modificări, precum și lipsa de certitudine cu privire la anumite proceduri importante creează un climat de lipsă de încredere în corectitudinea modului de organizare a referendumului și în mecanismele de contestare a neregulilor și fraudelor. Mai mult, încalcă principii și condiții enunțate în Codul bunelor practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneția în ceea ce priveste existenţa unui sistem de recurs efectiv sau libera exprimare a voinţei electoratului şi combaterea fraudei“, au precizat reprezentanții Expert Forum, într-un comunicat de presă.

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending