Direcția de Sănătate Publică a descoperit mai multe probleme la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

Direcția de Sănătate Publică Brașov a verificat recent staționarul Central al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, unde a descoperit mai multe probleme, la nivelul cladirii. Este vorba, se pare, despre deficiente la toalete si la curatenia din unele zone de cladire.

Pentru remedierea deficiențelor, DSP Brașov a dispus efectuarea mai multor lucrări, astfel că managerii unității sanitare au solicitat Consiliului Județean suma de 552.420 lei, banii urmând a fi alocați prin rectificarea  bugetului județean.

„În urma controalelor efectuate pe fiecare secție a staționarului Central de către SPIAAM și DSP Brașov s-au constatat deficiențe privind starea spațiilor de lucru, saloanelor, cabinetelor, toaletelor, spațiilor de depozitare, instalațiilor electrice și sanitare, în ceea ce privește pavimentul, pereții și tavanele, ușile, ferestrele. Ținând cont de starea degradată a elementelor enumerate, este necesară execuția lucrărilor de igienizare și realizare de toalete noi pentru buna desfășurare a actului medical”, se arată în referatul aferent proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetului.

Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului va fi supus aprobării aleșilor locali în ședința de plen de astăzi.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.