Tânără însărcinată din Săcele, incendiată de iubit, pe fondul unui conflict din gelozie

Echipajul SMURD de terapie intensivă cu medic a intervenit azi la Săcele pentru a salva o tânără incendiată de iubit. Incidentul este cu atât mai grav cu cât tânăra, în vârstă de 17 ani, era însărcinată.  

„În jurul orei 11.00, un bărbat de 21 ani, din Săcele, în timp ce se afla la domiciliu, în urma unui conflict alimentat de gelozie, cu concubina sa în vârstă de 17 ani, ar fi stropit-o pe aceasta cu o substanță inflamabilă și i-ar fi dat foc. Rudele fetei au intervenit pentru stingerea focului și victima a fost transportată la spital, pentru îngrijir”, au precizat reprezentanții Poliției Județene Brașov.

Echipa formată din procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și polițiști de investigații criminale l-a depistat cu rapiditate pe bărbat, care părăsise domiciliul imediat după comiterea faptei, acesta fiind în prezent în custodia polițiștilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă la omor. Întrucât victima este minoră, dosarul va fi declinat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, la cel de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie. „Verificările sunt în derulare pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs fapta”, au mai declarat reprezentanții IJP Brașov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.