Adina Durbacă cere Primăriei Brașov să găsească 3 spații pentru centre publice after-school

Consilierul local Adina Durbacă solicită Municipalității să punăcât mai repede la dispoziție trei spații în care să fie amenajate unități de tip after-school. 

„Printr-un ordin din octombrie al Ministerului Educației, care stabilește un cod etic al profesorilor și învățătorilor, este interzisă desfășurarea de activități extrașcolare în clădirile unităților de învățămant, sau primirea, de către cadrele didactice, a unor sume de bani pentru astfel de activități. Însă în Brașov există foarte multe familii tinere, cu copii, care merg la serviciu și nu au unde să îi lase pe cei mici. Vrem astfel, să venim cu o alternativă, prin care să le oferim părinților posibilitatea de a-i lăsa pe cei mici într-un loc special amenajat în acest sens. Este o modalitate prin care încurajăm, pe de o parte, și natalitatea, dar și munca părinților“, a explicat Adina Durbacă, consiliel local al municipiului Brașov.

Până acum, activități de timp after-school se desfășurau în incinta școlilor, iar copiii erau supervizați de cadrele didactice de la clasă, care cerau plătite, în medie, cu 30 de lei/oră. În cele mai multe cazuri, plata educatorilor sau a învățătorilor, pentru activitățile de tip after-school se făcea prin intermediul asociațiilor de părinți, a explicat Adina Durbacă.

Pentru început, ar fi necesare trei centre pentru activități de tip școală-după-școală, având în vedere că în municipiu există în jur de 10.000 de elevi de școală primară. „Avem nevoie de  trei spații, de aproximativ 700 de metri pătrați, cu acces direct din stradă, care să nu necesite investiții majore în amenajare, astfel încât să putem, în maxim șse luni, să dăm drumul acestui proiect. Ulterior vom veni cu un Regulament pentru aceste centre. Având în vedere că există și unele limitări pentru bugetul local, va trebui să căutăm apoi surse de finanțare pentru plata cadrelor didactice“, a mai spus Adina Durbacă (PNL). Una dintre variantele de finanțare a cheltuielilor de funcționale ar fi parteneriatele cu marile companii private din Brașov, unde lucrează mulți dintre tinerii care au copii în clase primare.

„Vizăm, pentru astfel de centre, cartierele Bartolomeu – până spre Centrul vechi, Astra și Tractorul. De asemnea, rămâne îm discuție și un alt proiect pe care l-am inițiat, acela de a transforma unele puncte termice care nu mai sînt utilizate, în centre de tip after-school“, a precizat, la rândul său, liderul grupului PNL din Consiliul Local, Adrian Oprică.
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.