Connect with us

Educație

Grădinița nr. 3 din Brașov, prima din țară în care elevii învață noțiuni de programare și aplicații pe calculator

Published

on

Grădiniţa nr. 3 cu program prelungit din Braşov a deschis atelierul de CoderDojo, la care vor participa pentru început 15 dintre copii de la grupa mare. Grădiniţa braşoveană a devenit astfel, prima din România în care  în care micuţii pot participa la un astfel de atelier, care îi iniţiază în programarea şi în crearea de softuri.  Coder Dojo Tech Academy  este o inițiativă CoderDojo București și Școala de valori sprijinită de Microsoft România în cadrul programului AltViitor care vizează creșterea competențelor digitale ale tinerei generații pentru a face față provocărilor viitorului. CoderDojo reprezintă o mișcare globală, constituită din cluburi deschise si gratuite (denumite dojo-uri)  unde copiii explorează universul fascinant al tehnologiei și pot învăța programare gratuit cu ajutorul mentorilor voluntar. 
 

Atelierul CoderDojo de la Grădinița nr. 3 a fost lansat în weekend, în prezența viceprimarului Costel Mihai, a inspectorului școlar Cristina Besner și a doi reprezentanți ai Coder Dojo Tech Academy  București, Adrian Petre și Radu Tebeică.  Cei 15 preșcolari participanți la atelier au fost inițiați în programul Scratch Junior de Constantin Adrian (mentor voluntar), ajutat de doi tineri liceeni inimoși: Vartolomei Mircea și Suciu Bogdan, dar și de cei mai tineri mentori – Buta Mihai-Luca și Buta Anastasia.

 

„Sunt plăcut surprins să vad cum cei mici încep  sa înveţe cum se pot crea mici programe sau aplicaţii pe calculator  prin combinarea de linii de cod. Rapiditatea cu care am văzut că cei mici învaţă să programeze mă face să cred că acest tip de cursuri vor deschide noi orizonturi copiilor şi îi ajuta pe aceştia să treacă uşor din postura de utilizatori în dezvoltatori de aplicaţii software. Generaţia mea învăţa  la gradiniţă să facă primele litere pentru a fi pregătiţi pentru şcoala primară. Acelea erau limitele şi cerinţele pe care le puteam avea de la un copil de 5-6 ani. Contextul actual, dar în special viitorul apropiat, care va fi unul digital, ne cere să ne pregătim copiii într-un mod diferit faţă de cel cu care am fost noi obişnuiţi“, a spus viceprimarul municipiului Braşov, Costel Mihai, care a participat la deschiderea CoderDojo de la Grădiniţa nr. 3.
 
Directorul Grădiniţei nr 3 cu program prelungit din Brașov, Georgiana Buta, spune că a avut iniţiativa de a organiza acest atelier pentru a contribui la dezvoltarea creativităţii, a gândirii logice şi la creşterea stimei de sine, prin iniţierea copiilor preşcolari în elemente de programare, cu ajutorul programului Scratch Junior.
 
„Tot mai mulţi copii îşi petrec timpul în faţa televizorului, calculatorului, device-uri-lor în general. Agresivitatea, comportamentul antisocial şi insensibilitatea la violenţă sînt provocate de unele desene animate sau jocuri de calculator. De aceea, am dorit iniţierea acestui Dojo în unitatea noastra pentru a contribui la dezvoltarea creativităţii, gândirii logice, creşterea stimei de sine, prin iniţierea copiilor preşcolari în elemente de programare, cu ajutorul programului Scratch Junior“, a declarat Georgiana Buta.

Programul pilot pornit la Grădinița nr. 3 ar putea fi dezvoltat și în alte unități de învățământ din Brașov

Programul ar urma să fie ezvoltat și în alte unități de învățământ din Brașov. Inspectorul școlar școlar Cristina Besnea susține, de altfel o astfel de idee. Reprezentanții CoderDojo Tech Academy București sunt și ei interesați de extinderea programului: 

Prin CoderDojo Tech Academy ne propunem să sensibilizăm și comunitățile locale, părinții și profesorii, în ceea ce privește importanța dezvoltării de competențe digitale în contextul evoluției permanente a pieței muncii la nivel local dar și global. Doar printr-un efort comun, susținut, vom reuși să facem din acest proiect o inițiativă sustenabilă care să ghideze mai multe generații de copii de aici înainte.  Ne dorim să dezvoltam competențele digitale ale elevilor, astfel încât aceștia să beneficieze de un start mai bun în societatea și în piața modernă a muncii. Conform raportului Future of Jobs realizat de Forumul Economic Mondial abilitățile necesare pentru a fi competitiv în viitor sunt rezolvarea de probleme complexe, gândirea analitică și creativitatea. Pentru copii, dezvoltarea de competențe digitale–cel mai probabil prin ore de programare– duce la dezvoltarea acestor trei abilități “moderne”. Brașovul este primul oraș unde echipa din spatele CoderDojo Tech Academy va deschide noi dojo-uri”, au menționat cei doi mentori ai CoderDojo București.

Educație

Încep cursurile gratuite de pregătire pentru bacalaureat și admitere, organizate de Universitatea Transilvania din Brașov

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov organizează și în acest an, începând din luna martie, cursuri gratuite de pregătire pentru examenul de bacalaureat, dar și pentru examenele de admitere din cadrul universității. În luna aprilie se va organiza și o simulare a examenului de admitere la Facultatea de Medicină.

Cursuri de pregătire pentru examenul de bacalaureat

La fel ca în fiecare an, și de această dată se vor desfășura ore de pregătire la Limba și literatura română, Limba germană, Matematică și Informatică. Lecțiile sunt susținute de cadre didactice ale Universității Transilvania din Brașov.

La Limba și literatura română cursurile încep în 20 martie și urmăresc să îi învețe pe elevi cum să analizeze stilistic textele literare și nonliterare și cum să utilizeze corect și adecvat limba română în diferite situații de comunicare. De asemenea, cursurile de pregătire la Limba și literatura română sunt axate și pe înțelegerea articulată și descrierea în concepte clare a operelor marilor clasici și prozatorilor interbelici.

Pentru limba și literatura română cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TII1, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 20.03.2026.

Pentru limba germană cursurile se vor desfășura în format fizic în corpul T al Universității Transilvania din Brașov, sala TP4, B-dul Eroilor nr. 25, începând cu data de 14.04.2026.

La matematică se abordează noțiuni de algebră, de analiză matematică, trigonometrie și geometrie, iar cele de informatică cuprind noțiuni de algoritmi, grafuri,

Pentru matematică și informatică cursurile se vor desfășura în format on-line și vor fi disponibile pe platforma edu.unitbv.ro, conform programării, începând cu data de 12.03.2026 (matematică) și 11.03.2026 (informatică).

Pregătire pentru admiterea 2026 

Ca o noutate, în acest an se organizează cursuri de pregătire pentru proba practică obligatorie de admitere la Facultatea de Educație fizică și sporturi montane. În perioada 14-20 iulie, în sala (mică) de jocuri sportive a Facultății, cadrele didactice de specialitate vor susține ore de antrenament pentru „testarea capacității motrice generale”, în cadrul cărora se va exersa traseul aplicativ al probei practice și exercițiile motrice necesare susținerii testării. Programul complet de desfășurare va fi anunțat la începutul lunii iulie.

Și la Facultatea de Muzică se vor organiza cursuri de pregătire pentru examenul de admitere, începând din luna aprilie. Orele de pregătire gratuite vor fi susținute de profesori ai facultății, la specializările Muzică (Teoria Muzicii, Solfegiu, Dicteu), Interpretare Muzicală – instrumente (pian, vioară, violă, chitară, flaut, clarinet și saxofon) și Interpretare Muzicală – Canto.

La Facultatea de Medicină simularea examenului de admitere se va organiza în data de 25 aprilie. Detaliile organizatorice vor fi afișate pe site-ul medicină.unitbv.ro la începutul lunii aprilie.

Toate cursurile sunt gratuite. Acestea se adresează atât elevilor din clasele a XI-a și a XII-a cât și altor persoane care doresc să susțină în acest an examenul de bacalaureat sau /și examenele de admitere la universitate.

Programul complet al orelor de pregătire este disponibil la: https://admitere.unitbv.ro/pregatire-bac-si-admitere.html.

Continue Reading

Educație

Universitatea Transilvania Brașov urcă 29 de poziții în clasamentul QS World University Rankings Europe 2026

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov continuă trendul ascendent în clasamentele internaționale, reușind o urcare spectaculoasă de 29 de locuri în QS World University Rankings: Europe 2026, una dintre cele mai relevante ierarhii academice la nivel european.

UNITBV se află pe locul 465, dintr-un total de 958 de universități din 42 de țări europene, după ce, în ediția precedentă, ocupa poziția 494.

A șasea universitate din România și performanțe notabile în cercetare

Odată cu acest rezultat, Universitatea Transilvania Brașov se clasează pe locul 6 la nivel național, într-un top care include 21 de universități românești. Clasamentul QS Europe 2026 este realizat pe baza a 12 indicatori, care evaluează cercetarea și inovația, angajabilitatea absolvenților, calitatea predării, deschiderea internațională și sustenabilitatea.

Unul dintre cei mai buni indicatori pentru UNITBV este cel privind rețeaua internațională de cercetare, unde universitatea brașoveană a obținut poziția 292, confirmând consolidarea parteneriatelor academice și științifice la nivel global.

Evoluție constantă și recunoaștere internațională

Ascensiunea Universității Transilvania Brașov este una constantă în ultimii ani. Dacă în 2024 instituția se situa în intervalul 521–530, în 2025 a urcat pe locul 494, iar în 2026 ajunge la 465, confirmând direcția pozitivă de dezvoltare.

La nivel european, QS World University Rankings: Europe 2026 este condus de University of Oxford, ETH Zürich și Imperial College London, instituții de referință în învățământul superior mondial.

Continue Reading

Cotidian

O oră fără electricitate pe Colina Universității: studenții și profesorii susțin Carbon-Free Hour

Published

on

Facultățile de Design de Produs și Mediu și Știița și Ingineria Materialelor dau un semnal clar de responsabilitate față de mediu și se alătură inițiativei Carbon-Free Hour, prin oprirea curentului electric în corpurile E și G de pe Colina Universității, timp de o oră, azi între 12:00 și 13:00.

Demersul este un apel la implicare adresat întregii comunități universitare. Reprezentanții facultăților îi încurajează pe studenți, cadre didactice și colegii din cămine să se alăture inițiativei și să contribuie, chiar și prin gesturi simple, la reducerea consumului de energie.

Gesturi mici, impact mare pentru mediu

În intervalul dedicat Carbon-Free Hour, participanții sunt îndemnați să facă mai multe acțiuni cu impact direct:

  • să stingă luminile atunci când nu sunt necesare,
  • să închidă laptopurile și calculatoarele pentru o oră,
  • să scoată încărcătoarele din priză,
  • să evite folosirea aparatelor electrice mari.

Mesajul inițiatorilor este clar: impactul dorit este vizibil apare atunci când acțiunea individuală se multiplică la nivel de comunitate. O singură oră de atenție la consumul de energie poate însemna mai puține emisii de carbon și un pas concret spre un viitor mai sustenabil.

Educație prin exemplu

Prin această inițiativă, Facultățile DPM și SIM demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, iar universitatea poate fi un spațiu în care educația pentru mediu se face nu doar teoretic, ci și prin acțiuni concrete.

Continue Reading

Trending