Primele 30 de autobuze noi ajung la Brașov în decembrie. Până scoaterea lor pe traseu mai e cale lungă

Primul lot de 30 de autobuze din lotul de 105 contractate de RATBV în vară vor ajunge luna aceasta la Brașov, însă, data la care acestea vor fi scoase pe traseu este incertă, șansele ca acest lucru să se întâmple în 2018 fiind minime. 
Vehiculele vor fi livrate de fabrica din Turcia în „stare brută”, iar odată ajunse în România, firma românească asociată a producătorului turc va trebui să instaleze mai multe echipamente, printre care  sistemele GPS, validatoarele, panourile  de afișaj, sistemul WI-FI, camerele video și monitoarele. De asemenea, pe unele autobuze se vor instala echipamente ce permit numărarea pasagerilor (astfel de dispozitive se vor monta pe pe o treime dintre cele 105 autobuze comandate). Odată dotate cu echipamentele de îmbarcare, vehiculele vor intra în procedura de omologare, pentru că nu sunt „produse de serie” ci sunt asamblate conform unor specificații tehnice transmise de specialiștii RATBV. După ce vor trece și de această etapă, urmează înmatricularea. 
 
Reamintim că în luna iulie, RATBV SA Braşov a semnat un contract de achiziţie în valoare de aproape 25 de milioane de euro, pentru 105 autobuze noi, produse în Turcia după un concept, proiect şi design al companiei Menarinibus (Italia), model Citymood. Vehiculele au motorizare Diesel EURO 6 – faza C, fiind cel mai puțin poluante vehicule de acest tip. Din cele 105 autobuze, 30 vor fi de mici dimensiuni (10 metri lungime), 40 vor fi medii (12 metri lungime), iar 35 vor fi articulate (18 metri lungime). Conform cerințelor RATBV, autobuzele vor avea podea joasă, pentru a fi accesibile tuturor categoriilor de călători. 
În prezent, RATBV are în parcul auto 22 de troleibuze şi 193 de autobuze, multe cu durata de exploatare depăşită. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.