Castorii „își arată dinții” în județul Brașov. Pe lista neagră a animalelor care amenință digurile de apărare au apărut și vulpile

Pe lângă inundații și „oamenii de bine” care plecau acasă elementele metalice ale amenajărilor hihrotehnice, castorii și, mai nou vulpile, au fost trecuți „pe lista cu care s-a confruntat” anul acesta Sistemul de Gospodărire a Apelor Brașov. De altfel, nu este prima dată când rozătoarele „învinuite” de blocarea cursurilor de apă, însă, de la an la an crește numărul zonelor în care sunt descoperite barajele de castor. În anul 2015, o colonie de castori a găsit un loc ideal pentru a amenaja un baraj pe pârâul Bârsa, exact lângă baraj. Ei sunt și acum acolo și nu se poate face nimic pentru rezolvarea acestei probleme, a declarat ieri, la ședința Colegiului Prefectural Brașov, Mihai Uță, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Brașov.  
Acesta a afirmat că în anul 2018, cele mai mari probleme au fost sunt în zona Podu Olt, unde castorii și-au făcut baraje atât pe cursul râului Olt, cât şi pe canalele din zonă. 
 
„Având în vedere că este o specie protejată, nu se poate face nimic. Până nu vin inundaţii puternice, nu avem ce face”, a explicat Uţă. 
Mai nou, pe lângă castori, amenajările hidrotehnice au început să fie amenințate și de vulpi. Mihai Uţă a afirmat ieri că pe râul Olt, la Apaţa, în digurile de apărare au început să apară vizuinile de vulpi, iar găurile afectează structura de rezistenţă a amenajării cu rol de protecţie împotriva inundaţilor.  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.