Ramai la curent!

Cotidian

Revelion… româno-italian în Piața Sfatului din Brașov. Programul complet al evenimentelor din luna decembrie la Brașov

Publicat

in

După o licitație pentru contractul de organizare a evenimentelor din decembrie, organizată cu mai puțin de o lună de datele în care acestea se vor desfășura, Primăria Brașov anunță cine sunt artiștii care vor veni în centrul orașului pentru cele 4 spectacole din această lună.

Dacă pentru 1 Decembrie, s-au anunțat de câteva zile cele două concerte „de bază“ în seara în care vor fi aprinse și luminile de sărbătoare (Detalii AICI), la sfârșitul săptămânii Primăria a venit cu detalii și despre celelalte concerte.

Evenimentul de trecere dintre ani atrage atenția, pentru că este unul… „româno-italian“

Trupa din România care va concerta, de Revelion, în Piața Sfatului este Phoenix, un nume pe care mulți brașoveni l-au primit cu deschidere. Cel de al doilea nume însă, este unul mai puțin cunoscut, dar pe care reprezentanții primăriei încearcă să îl „vândă“ „la preț de Revelion“: Ciro de Luca. Acesta este un fost carabinier italian, stabilit în România, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea.

Contractul pentru organizarea evenimentelor din luna decembrie, în Piața Sfatului a fost atribuit săptămâna trecută pentru aproximativ 230.000 de lei, față de suma estimată de 279.650 lei.

La aceste evenimente se vor adăuga și altele, organizate pe cont propriu, de comercianții de la Târgul de Crăciun din Piașa Sfatului. 

Iată programul complet al spectacolelor din luna decembrie, în Piața Sfatului: 

1 DECEMBRIE 2018 – Ziua Naţională a României                               

B-dul. Eroilor:  ora 10.30 – Ceremonial militar şi religios 
Piaţa Unirii: ora 11.30 – Depunere de coroane la Monumentul Soldatului Necunoscut 

Piaţa Sfatului: ora 12.00 – Spectacol folcloric  dedicat Zilei de 1 decembrie cu participarea:

  •  Şcolii populare de Artă „Tiberiu Brediceanu”;
  • Ansamblul Măgura Codlei; 
  • Ansamblului Ansamblul Korona de dansuri germane,             
  • Ansamblului  Buchet de dansuri tradiționale maghiare,                  
  •  Ansamblului de dansuri greceşti Efthymos al Comunității Elene din Braşov;
  • Cosmina Adam;
  • Gelu Voicu şi Taraful Lăutarii din Teleorman.

ora 17.30 – Festivitatea aprinderii luminilor festive;
Concert: Antonia şi Direcţia 5;

ora 19.30 – Retragere cu torţe pe traseul:Piaţa Unirii – str. Mureşenilor -bd. Eroilor – sediu (Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” Brașov);

ora 19.40 – Foc de artificii pe de Dealul Cetăţii

Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov: 19.45

  • Vernisaj Expozitie „100 de supereroi în acțiune“ – Liceul „Hans MattisTeutsch
  • ora 20.00 – Spectacolul: GALA CENTENARULUI MARII UNIRI

Dirijor: Ilarion Ionescu-Galați, Coregrafia: Nermina Damian, Dirijor cor: Leonard Boga,  Prezintă: actorii Anca Florea și Demis Muraru

Soliști Opera Brașov: Mădălina Bourceanu, Cristina Radu, Asineta Răducan, Liviu Iftene
Soliști balet: Nicoleta Sasu, Dorin Mirea
Soliști Filarmonica Brașov: Florin Ionescu-Galați – vioară, Anton Niculescu – violoncel
Corul și Baletul Operei Brașov
Orchestra Filarmonicii Brașov

Participă: Filarmonica Brașov, Opera Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu”, Uniunea Junilor din Şcheii Brașovului și Brașovul Vechi

Spectacolul se transmite în direct în Piața Sfatului

 

6 DECEMBRIE

Ora 17.30 – CONCERRT DE COLINDE
Grupul Vocal acapella VOCELIS
Corul Liceului de muzica T. Ciortea
Corul Camerata Vesela
Grupul ANATOLY
Ianna Novac

15 DECEMBRIE 2018

Ora 11.00 – Vine Moș Crăciun
Teatru de păpuși- Teatrul Arlechino din Brasov
Andra GOgan, Paul Bătinaș, Alexxa și Cătălina Neacșu, Maria Stroe și Sandra Stănilă

31 DECEMBRIE 2018 – REVELION

22.30  Muzică populară – Suzana și Daciana Vlad
Muzică pop – Ciro de Luca
Muzică rock – Phoenix

ARTIFICII

 

Citește mai departe
1 Comentarii

1 Comentarii

  1. Florescu Serban

    26/11/2018 at 13:30

    Ofertele de programe si manifestari,pentru intreaga perioada sunt foarte atragatoare si va asigura o atmosfera festiva si vesela pt intreaga perioada,atat pt Brasoveni cat si pt vizitatatoriCa o sugestie,pt ca sunt si persoane nedplasabile si care doresc sa vada axeste manifestari,propun sa fie transmise in direct de posturile TV brasovene si daca se poate si pe faebook.Va multumesc.

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending