Soluție pentru a păstra boxele de gunoi curate: firma de salubritate din Brașov angajează operator pentru platformele de deșeuri

După discuții aprinse cu Primăria Brașov, unul dintre operatorii de salubritate din oraș, Brai Cata, a găsit soluția pentru a scăpa de platformele invadate de gunoaie. Astfel, timp de două săptămâni, operatorul de salubritate a decis să păstreze în permanență un muncitor la platforma nr. 184 din cartierul Valea Cetății, de la intersecția străzilor Arțarului și Carpenului, unde sunt și „clopote” pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

În timpul zilei, „operatorul de platformă”, cum apare în organigramă, s-a ocupat menținerea curățeniei la boxă, a ales deșeurile reciclabile de la cetățeni și le-a pus în „clopote”, iar dacă când s-au umplut europubelele a anunțat firma că trebuie să vină să le ridice.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a declarat că reprezentanții firmei de salubritate deja au constatat că măsura este una benefică, având în vedere că se colectează o cantitate vizibil mai mare de deșeuri reciclabile ce pot fi valorificate, dar sunt reduse și cheltuielile de administrare, pentru că nu mai este nevoie de intervenția autospecialelor. Totodată, nici nu mai apar situațiile în care pubelele stau pline mult timp, până vine gunoiera să le golească. 

„Din 26 noiembrie, operatori de platformă vor mai apărea la încă cinci boxe, toate fiind cu probleme. Ulterior, operatorul va lua în calcul extinderea modelului la încă 2 platforme de gunoi”, a explicat Toarcea.   

La ce boxe vor fi operatori din 26 noiembrie: 

  1. Strada Vișinului, la intersecția cu strada Nucului
  2. Strada Popa Șapcă
  3. Strada Sitarului
  4. Strada Pârâului 
  5. Strada Cocorului. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.