Ramai la curent!

Investitii

Bilanț 2018: 60 de km de autostradă deschiși – o treime finalizați de anul trecut și contracte noi pentru 22 de km. Brașovul, tot pe dinafară!

Publicat

in

Potrivit unei analize hotnews.ro, în 2018 au fost deschiși circulației puțin sub 60 de kilometri de autostradă, dintre care circa o treime erau de fapt gata încă de anul trecut. Cu ultimele inaugurări din decembrie, România a depășit oficial 800 de kilometri de autostradă funcționali. În 2019, într-un scenariu optimist, s-ar mai putea finaliza și deschide încă circa 120 km de autostradă, inclusiv cei 44 de km din Lugoj – Deva, loturile 3 și 4, care sunt gata în mare măsură încă de pe acum. Pe de altă parte însă, alocările bugetare ce încă nu se cunosc, posibilele tăieri de finanțare și bâlbele autorităților pot pune sub semnul întrebării multe dintre proiectele cheie, inclusiv autostrada Sibiu – Pitești, proiectele destinate Moldovei sau podul peste Dunăre de la Brăila, susține hotnews.ro.

În 2018 Compania de Drumuri a reușit să semneze contracte noi pentru construcția a 21 de km de autostradă: 5,3 km pe A3 de la Biharia la Borș (la granița cu Ungaria) și 16 km de pe A7 Centura Bacăului (în lungime totală de 30 km). La acestea se mai adaugă și 40 de km de drum expres, de la Craiova până după Slatina, contractați pe final de toamnă.

Brașovul este încă sub semnul întrebării în ceea privește data la care va avea un tronson de autostradă  care să lege orașul de alte zone ale țării. 

După ce în octombrie 2017 Compania de Drumuri a semnat contractul pentru circa 6 km din A3 de la Râșnov spre Brașov (până la Cristian), Guvernul Dăncilă a schimbat abordarea în 2018 și a pus autostrada A3 Ploiești – Comarnic – Brașov (n.r. Cristian, de fapt) în sarcina Comisiei Naționale de Strategie și Pognoză (CNSP). Această instituție ar urma să se ocupe cu realizarea a două autostrăzi-cheie prin Parteneiat Public-Privat (PPP): A3 Ploiești – Brașov și A8 Tg. Neamț – Iași (Ungheni). 

Pentru A3 Ploiești – Comarnic – Brașov, CNSP a încropit un „studiu de fundamentare” în vară și a scos la licitație proiectul de PPP. Pe 17 decembrie cinci asocieri de constructori și-au depus candidatura pentru acest proiect. 

Cu toate acestea, realizarea autostrăzii prin PPP de către CNSP este puternic criticată de societatea civilă.

„CNSP nu știe nimic. Toate clauzele contractuale pot fi negociate ulterior, total netransparent și subiectiv. Pe lângă riscul evident de corupție, incertitudinea este flagrantă. (…) credem cu tărie că această licitație pentru PPP Ploiești-Brașov este o GLUMĂ PROASTĂ făcută pe bani publici”, transmitea Asociația Pro Infrastrucura.

Circa 1,36 de miliarde de euro estimează Comisia Națională de Prognoză că va costa proiectarea și execuția celor circa 100 de km de autostradă dintre Ploiești și Brașov, conform procedurii lansate vineri în portalul de achiziții publice pentru încheierea unui contract de parteneriat public-privat.

Studiul de fundamentare detaliază că PPP-ul se va întinde pe o perioadă de 44 de ani, dar în două etape. Prima etapă va fi de 24 de ani: 4 ani pentru proiectare+execuție și 20 de ani pentru operare.  Șoferii vor plăti o taxă calculată la 6,3 euro fără TVA pentru fiecare 100 de km parcurși de un autoturism, iar pe parcursul PPP-ului statul va plăti partenerului privat o sumă anuală pentru amortizarea investiției, dar și o plată de disponibilitate pentru perioada de operare a autostrăzii.

Studiul ia în calcul și taxarea încă din 2019 a actualei autostrăzi dintre București și Ploiești.

Capătul de autostradă Râșnov Cristian: peste un an de birocrație și un proiect tehnic respins  

 Contractul pentru construirea lotului 5 Râşnov – Cristian al autostrăzii Comarnic – Braşov a fost semnat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în luna octombrie a anului trecut cu Asocierea Alpenside – Specialist Consulting, valoarea investiţiei fiind de 118 milioane de lei. Durata de execuţie este de 24 luni, din care proiectare – 6 luni, iar execuţia propriu-zisă – 18 luni. 
Au urmat câteva luni în care proiectul a fost blocat din cauza avizelor și autorizațiilor din partea administrațiilor locale (primării și Consiliul Județean Brașov). Într-un final, în 11 aprilie 2018, constructorul a primit undă verde pentru etapa de proiectare, etapă care ar fi trebuit să se încheie în luna septembrie  acestui an. Graficul nu a fost respectat, având în vedere că specialiștii Comisiei Tehnice din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere au respins varianta inițială a proiectului tehnic elaborat de constructor, pe motiv că în documentație nu erau prezentate în detaliu lucrările.
 

„Autostradă” sau „drum rapid în regim de autostradă”? 

Dacă până recent, artera rutieră Comarnic – Brașov era denumită „autostradă”, prefectul Brașovului, Marian Rasaliu, a declarat în cursul acestei luni că, de fapt, șoseaua în cauză nu este o „autostradă”, ci un „drum rapid în regim de autostradă”.  Acesta a  precizat într-o conferință de presă că între Comarnic și Brașov se va construi „un drum cu două benzi pe sens și bandă de urgență. Are același regim ca și ocolitoarea municipiului Brașov”. 

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav va primi peste 23,3 milioane lei de la Consiliul Județean. Din acești bani ar trebui finanțată și o parte a lucrărilor de extinderea platformei de îmbarcare debarcare, estimate la 49 milioane de lei

Consiliul Județean Brașov intenționează să aloce peste 23 de milioane de lei pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, în timp ce regia aeroportului pregătește o investiție majoră pentru extinderea platformei de îmbarcare. Proiectul depinde însă de identificarea sursei de finanțare.

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov are în plan să transfere în acest către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav suma de 23.318.600 lei. Suma este prevăzută în poiectul de buget al Consiliului Județean Brașov aflat în transparență decizional.

Suma pe care Consiliul Județean Brașov are în plan să vireze regiei în acest an este comparabilă cu cea prevăzută în bugetul pe anul 2025, respectiv 23.685.760 lei.

Pe de altă parte, față 2025, Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav are planificată pentru acest an o investiție majoră: extinderea plantformei de îmbarcare debarcare.

Proiectul este estimat la 49.080.431 lei (fără TVA) și nu va fi derulat și finanțat de Consiliul Județean Brașov (cum a fost cazul altor investiții la aeroport), ci de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, care va trebui să prevadă în bugetul propriu bani pentru aceste lucrări.

Contractul de lucrări va fi semnat când vor fi bani

Licitația pentu extinderea platformei de îmbarcare/debarcare a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar potrivit anunțului postat pe platforma electronică de achiziții publice, procedura de atribuire este inițiată sub incidența unei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de identificarea sursei de finanțare.

Termenul de finalizare a proiectului este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere, ceea ce înseamnă că în acest trebuie asigurată doar o parte a sumei necesare implementării investiției.

Citește mai departe

Cotidian

Restricții de circulație pe o stradă din zona Livada Poștei din Brașov. Șantierul va fi deschis în 20 aprilie

Publicat

in

Compania Apa Brașov a anunțat că de luni, 20 aprilie 2026, vor începe lucrările de reabilitare a rețelei de distribuție a apei potabile pe strada Ștefan Octavian Iosif, din municipiul Brașov. Acestea vor fi finalizate pe 30 mai 2026. 

Intervențiile vor avea loc pe tronsonul cuprins între imobilul de la numărul 9 și intersecția cu strada Șirul Livezii.

„Din cauza spațiului limitat, pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată temporar, în conformitate cu planul de management al traficului.  Îi sfătuim pe conducătorii auto să evite zona și să găsească rute ocolitoare sau alternative”, au precizat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Investitii

O treime din bugetul Brașovului, alocat investițiilor. Lista principalelor proiecte aflate pe agenda municipalității brașovene

Aproape o treime din bugetul Brașovului pe 2026 este direcționată către investiții, cu peste 500 de milioane de lei alocați pentru proiecte majore. De la școli și spitale, până la infrastructură rutieră și dezvoltarea turismului, autoritățile locale pregătesc un an intens de lucrări și modernizări

Publicat

in

Consiliul Local Brașov va aproba în această lună bugetul local pe anul în curs, apoi va putea începe realizarea investițiilor planificate pentru acest an. De asltfel, potrivit proiectului bugetului local, în acest an, 33,76% din cheltuieli sunt alocate secțiunii de dezvoltare (investiții).

Mai exact, din cheltuielile prevăzute în bugetul local, estimate la 1.519.854.000 lei, pentru secțiunea de dezvolare este prevăzută suma de 513.138.050 lei, diferența, un cuantum de 1.006.716.060 lei urmând a fi folosită pentru cheltuielile de funcționare (gospodărirea orașului, salarii, utilități, bunuri și servicii).

Conform listei de investiții pe anul în curs, pentru proiectele din domeniul educației este alocată suma de 80,59 milioane lei, pentru dezvoltare publică – 97,15 milioane lei, pentru protecția mediului – 48,58 milioane lei, pentru străzi – 26,10 milioane lei, iar pentru turism – 11,22 milioane lei.

Obiective de investiţii majore în anul 2026 :

UNITĂȚI DE ÎNVĂŢĂMÂNT: 80,59 milioane lei

1. Continuarea lucrărilor de reparații capitale/investiții la obiectivele de investiții:

– Construire Grădinița în cartier Astra

– Construire Grădinița și amenajări- Conexe- str. Ioan V.Socec nr.4

– Construire creșe (str. Lebedei, Str. I.V. Socec, str. Fundăturii)- parteneriat CNI

– Consolidare, extindere și eficientizare energetică Grădinița nr. 5

– Extindere și mansardare Grădinița nr.7

– Construire Sala Sport Școala Gimnazială  nr.4

– Extindere Școala Gimnazială nr.14- corp A

  •  Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare:

– Documentații tehnice construire școală și sală sport str. Zaharia Stancu

– Documentații tehnice extindere Școala Gimnazială nr.14 și Sala Sport str. Agricultorilor

– Documentații tehnice construire grădinițe în cartiere (Stupini, Triaj)               

– Documentații tehnice înființare spațiu de învățământ Creșa și școala buffer- str. Panselelor nr.23

– Documentații tehnice reabilitare Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu corp B-str. Școlii

– Documentații tehnice pentru obținere autorizație ISU la unități de învățământ

3. Demararea procedurilor pentru achiziția contractelor de lucrări

– Construire sala sport Liceul Tehnologic Dr. Nicolae Rucăreanu

– Construire grădinița str.Tudor Arghezi

– Extindere Grădinița nr.26

– Reabilitare sală Sport Colegiul Tehnic Mircea Cristea

– Eficientizare energetică în unități de învățământ preuniversitar

– Construire corp clădire nou Școala Gimnazială nr.8

– Mansardare Școala Gimnazială nr.9-corp B

4. Investiții în unități de învățământ- finanțate prin contract BERD ( Colegiul National Andrei Șaguna corp A, B, Scoala Gimnazială nr.12-corp B, Scoala Gimnazială nr.1-corp B, Imobile Str. Fundăturii nr.2)

  •  DEZVOLTARE  PUBLICĂ: 97,15 milioane lei

1. Documentații tehnice pentru- Actualizare PUG Municipiul Brașov

2. Ansambluri locuri de joacă, parcuri sportive, elemente urbanistice

3.Construire Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase

4.Complex Multifuncțional- Sala Polivalentă Brașov

5. Construire Stadionul Tineretului-Municipiul Brașov

6. Documentații tehnice Eficientizare energetică clădiri rezidențiale multifamiliale

7. Regenerare clădiri publice – schimbare de destinație din centrala termică în centru multifuncțional

8. Documentații tehnice pentru înființare Centrul de recuperare adicții – strada Mărășești

9. Documentații tehnice Amenajare zona adiacentă Complexului Sportiv Ion Țiriac

10. Documentații tehnice Amenajare Promenada zona Castanilor

PROTECŢIA MEDIULUI: 48,58 milioane lei

1.Închiderea depozitului de deşeuri Timiş – Triaj (menajer și industrial)

2. Extinderea rețelelor de alimentare cu apa și canalizare în cartierele Stupini și Tractorul 1 și str. Narciselor în Mun. Brașov

3. Înființare centru integrat de colectare separată prin aport voluntar

4. Achiziție ecoinsule

STRĂZI: 26,10 milioane lei

 Încheiere și derulare contracte de servicii de proiectare si execuție pentru infrastructură:

-Extindere, consolidare și modernizare infrastructură rutieră și pietonală

-Documentații tehnice Pasaj rutier de acces cartier Tractorul-Coresi

– Construire pasaj rutier cartier Tractorul-B-dul Grivitei si legaturi catre  str. I.C.Bratianu si B-dul Grivitei

-Extindere şi modernizare sistem de iluminat public

-Achiziție autobuze

-Extindere la câte 3 benzi pe sens str. 13 Decembrie, DN 13

-Documentații tehnice pasaj pietonal subteran Calea București-Str. Uranus, Calea Bucuresti-str. Poienelor

-Documentații tehnice Pasaj suprateran str. De Mijloc – Borzești

-Documentații tehnice Pasaj rutier hobanat str. Minerva

-Reabilitare și extindere strada Vasile Goldiș, municipiul Brașov

-Lărgire str. Institutului -drum de legătură și amenajare intersecție cu Ocolitoarea Brașov

-Expertize străzi și poduri

-Stații de încărcare pentru autoturisme

– Modernizare str. Narciselor

– Resistematizare intersecții.

TURISM: 11,22 milioane lei

1. Extinderea şi eficientizarea domeniului schiabil în Poiana Braşov-etapa II

2. Extindere traseu mountain bike Poiana Brașov

3. Sanie de vara.

Citește mai departe

Trending