FOTO&VIDEO. Cum au văzut brașovenii Parada Centenarului de pe Bulevardul Eroilor

Chiar dacă a fost un frig pătrunzător, câteva mii de brașoveni au participat sâmbătă la parada de 1 Decembrie, cei mai mulți dintre ei cu un steguleț tricolor sau cu un fular în culorile drapelului național. 

Și oficialii au încercat să marcheze Centenarul prin vestimentație, cel mai original din acest punct de vedere fiind prefectul județului, Marian Rasaliu, care a venit îmbrăcat în costum național. Primarul Brașovului, George Scripcaru, avea un fes tricolor, iar președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, un fular în culorile albastru, galben, roșu. 

Parada a avut momente inedite, cel mai spectaculos fiind coborârea drapelului național de către un parașutist al Aeroclubului Brașov, acesta aterizând la punct fix. De asemenea, în timpul paradei, cerul Brașovului a fost survolat de trei aeronave ale Aeroclubului Brașov. 

Armata Română, „cenușăreasa” paradei de la Brașov

Dacă la București au fost în stradă blindatele de ultimă generație ale Armatei Române, dar și un lansator de rachete Patriot, la Brașov, pe Bulevardul Eroilor puteau fi văzute multe vehicule militare din anii ’80. Situația a fost salvată de ISU sau de Poliție, care au scos în stradă vehicule de ultimă generație. 

Pe de altă parte, Brașovul a fost survolat de  bătrânele avioane ale Aeroclubului Brașov, printre care un Antonov „made in URSS”. 

 

1 Trackback / Pingback

  1. FOTO Mii de brașoveni au participat la parada de Ziua Națională pe un frig de crăpau pietrele - Biz Brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.