RATBV caută o firmă care să „pună pe picioare” sistemul informatizat de management al transportului în comun

Inaugurat în anul 2016, „managementul informatizat al sistemului de transport în comun din municipiul Brașov” a dat rateuri încă de la început.



 

De multe ori, panourile electronice din stații, în loc să îi informeze pe călători, îi „dezinformează”, validatoarele din autobuze ba merg, ba nu merg,  iar automatele de bilete din stații se strică destul de des. 

Cum perioada de garanție a sistemului informatizat a expirat și problemele au rămas, RATBV caută acum o firmă care să se ocupe de diagnosticarea, repararea și punere în funcțiune post garanție a echipamentelor și aplicațiilor software aferente sistemului. Licitația pentru atribuirea acestor servicii a fost lansată zilele trecute, iar firmele sunt așteptate să depună oferte până în 8 februarie. Valoarea contractului este estimată la 242.308 lei, iar durata acestuia este de 12 luni. 

Contractul pentru realizarea sistemului informatizat de transport public al RATBV, cu o valoare de 23.741.756 lei, fără TVA, a fost semnat de către Primăria Braşov în decembrie 2014, cu UTI Grup şi Radcom SRL din Bucureşti, iar pentru implementarea proiectului municipalitatea a obținut fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013.   

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.