FOTO. CFR a „redefinit” programul Prima Casă. Zona verde din spatele Parchetului din Brașov, paradis al oamenilor străzii și depozit de gunoaie

Zona verde de lângă calea ferată dinspre București, din spatele Parchetului și Bazinului Olimpic este, de mulți ani, un „paradis” al oamenilor fără adăpost. Iarna, unii dintre ei se „cazează” în căminul rețelei de termoficare din zonă, iar când vine căldura, ei își duc veacul în lăstărișul care a crescut în zonă, unde aduc tot ce găsesc pe la containerele din oraș, transformând păduricea într-un depozit de gunoi.



 

„Colecția” este impresionantă și variată: banchete de autoturisme, mult plastic, saltele, PET-uri de bere din toate gamele și multe alte mărunțișuri.

Probabil, o sursă de „aprovizionare” cu gunoaie sunt boxele de deșeuri menajere din apropiere, unde containerele sunt, de multe ori, aproape goale. 

Ba mai mult, unul dintre „locuitorii” din zonă, mai gospodar, și-a amenajat lângă o cale ferată dezafectată, un adăpost de noapte, în lăstăriș.

Terenul este administrat de CFR, care, în fiecare primăvară curăță zona, dar nu a mai tăiat lăstărișul de ceva vreme. Abia în această primăvară a început defrișarea boscheților. 

Acesta nu este singurul „focar” de oameni fără adăpost. Un grup a ocupat Craiterul și „campează” sub podurile care duc spre Triaj. La un moment dat oamenii străzii de acolo chiar ș-au amenajat și un mic adăpost de noapte sub conductele de termoficare de pe strada Florilor, chiar lângă o boxă de gunoi.



 

„Casa” le-a fost demolată, dar tot stau în zonă și, cel mai probabil, ei sunt cei care „mută” gunoiul din containere pe versantul de lângă calea ferată. 

O altă zonă frecventată de oamenii străzii este, zona verde de lângă calea ferată dintre Gara CFR Brașov și pasajul de la strada 13 Decembrie. 

În Brașov există un adăpost de noapte pentru oamenii străzii, dar unii evită această variantă, pentru că acolo trebuie să respecte câteva reguli de bază: când intră trebuie să treacă printr-o zonă de curățare și nu au voie să consume alcool sau alte substanțe interzise. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.