Ramai la curent!

Cotidian

Coplata în sănătate. Cât costă acum o operație la sistemul privat și cu cât se reduce după introducerea coplății

Publicat

in

Pacienții vor plăti mai puțin decât în prezent pentru o operație la un spital privat în cazul în care se va introduce „coplata la privat“ anunțată de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a confirmat, pentru HotNews.ro, Cristian Hotoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private din România. Un proict de act normativ privind coplata în sistemul privat a intrat deja în dezbatere publică. 



 

Costul unei intervenții chirurgicale simple, precum apendicita, este acum în jur de 6.000 de lei la privat, sumă căreia i se adaugă 2-3 zile de spitalizare a câte 1.000 – 1.500 de lei pe zi. Dacă se introduce coplata, o parte din această sumă va fi decontată  de Casa de Asigurări de Sănătate. Este vorba despre o sumă egală cu cea pe care CNAS o acordă și spitalelor din sistemul public pentru operația respectivă și pentru cazarea și hrana a pacientului.

Acest tip de plată vine să reducă cheltuielile pacienților care aleg sistemul privat de sănătate.

Exemplu de calcul

Casa de Asigurări de Sănătate decontează, în prezent, în jur de 1.200 – 1.500 de lei pentru o operație de apendicită într-un spital de stat, la care se adaugă zilele de spitalizare – în jur de 100 – 200 de lei pentru o zi de spitalizare, în funcție de complexitatea tratamentului.



 

Acest lucru înseamnă că, din suma totală pe care pacientul o plătește în prezent pentru operația de apendicită la un spital privat, care poate ajunge la aproximativ 9.000 – 10.000 de lei (costul intervenției aproximativ 6.000 de lei + costul zilelor de spitalizare 2.000 – 3.000 de lei), pacientul va scuti aproximativ 1.500 – 2.000 de lei, sumă ce ar urma să fie decontată de Casa de Asigurări de Sănătate (echivalentul costului operației respective într-un spital de stat – aproximativ 1.200 – 1.500 de lei + costul zilelor de spitalizare – în jur de 100 – 200 de lei pe zi, cât decontează CNAS pentru o operație într-un spital de stat).

Acest calcul arată că, din totalul de 9.000 – 10.000, cât costă intervenția și zilele de spitalizare la privat, pacientul va plăti aproximativ 8.000 – 8.500 de leirestul banilor urmând să fie decontați de Casa de Asigurări de Sănătate, care decontează, în prezent, operația respectivă doar la stat. 



 

Acest calcul arată că coplata la privat, despre care vorbește ministrul Sănătății, Sorina Pintea, poate duce la scăderea cu un procent de 10%, 15% sau chiar 20% a costurilor plătite de pacient pentru serviciile medicale de la privat.

Sursa: HotNews.ro

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav primește certificare pentru Boeing 747 și intră pe piața marilor zboruri cargo

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, deschizând noi oportunități pentru transportul cargo și investițiile logistice internaționale în centrul României.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, unul dintre cele mai mari și cunoscute avioane cargo din lume.

Noua certificare confirmă capacitatea aeroportului brașovean de a gestiona operațiuni aeriene complexe și deschide perspective importante pentru atragerea companiilor logistice internaționale și dezvoltarea transportului cargo în centrul României, spune președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. Acesta consideră că certificarea recent obținută de Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav reprezintă un moment strategic pentru economia regiunii și pentru viitorul aeroportului, ce poate transforma județul într-un important hub regional de dezvoltare și logistică aeriană

În prezent, Aeroportul Internațional Brașov poate susține aeronave de mari dimensiuni, de la Airbus A330 și Boeing 787 până la celebrul „Jumbo Jet”.

Citește mai departe

Trending