Connect with us

Cotidian

FOTO. Agent Green, protest la Brașov, în fața hotelului la care s-au reunit directorii de biodiversitate din UE. Activiștii pregătesc plângeri împotriva Statului Român

Published

on

Un grup de voluntari de la Agent Green România protestează luni dimineața, în fața hotelului Kronwell, unde are loc reuniunea directorilor de biodiversitatea din Uniunea European, eveniment găzduit în cadrul Președinției UE, deținute de România. 



 

Voluntarii au afișat de la primele ore ale dimineții un banner de mari dimensiuni, cu mesajul „EU, PROTECT ROMANIA’S VIRGIN FORESTS, NOW!“, având și o plasmă pe care rulează imagini cu starea actuală a ariilor protejate din România.

Potrivit președintelui Agent Green, Gabriel Păun, Asociația a închiriat încă de vineri o sală în hotel, unde intenționa să țină o conferință de presă pe tema ariilor protejate și a stării lor de conservare. Ulterior, ei au fost trimiși la un alt hotel pentru a susține conferința.  

„Conferința noastră s-a mutat neașteptat din sală în stradă. Am venit să vă anunțăm că dăm în judecată Statul Român și facem plânge la Comisia Europeană și Comisia de aplicare a Convenției de la Aarhus, pentru distrugerea sistematică și deliberată a ariilor protejate din România. În clădirea din spatele meu a început în urmă cu un minut întâlnirea directorilor de biodiversitate din țările UE. Am vrut să participăm la eveniment ca să arătăm altă perspectiv pentru că că în mod costant reprezentanții Guvernului României merg la Bruxelles și la Strasbourg și spun că în România situația e sub control, nu se mai taie ilegal, iar ariile protejate sunt perfect protejate. Pe fundal, aici, la noi, rulează imagini de anul trecut, cu altă perfectivă decât cea care le este prezentată acestor specialiști și îi invit să ca în perioada în care se vor afla la Brașov, să meargă să vadă și altă zonă decât cea programată, din Piatra Craiului, unde nu a fost făcute intervenții. În toate ariile protejate, distrugerile nu au încetat niciodată“, a declarat Gabriel Păun, președinte Agent Green, care s-a arătat nemulțumit și de faptul că ONG-urile nu vor mai putea administra ariile protejate, această atribuție urmând să fie trecută în sarcina unei autorități de stat, respectiv Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate. (ANANP). 



 

Gabriel Păun a anunțat că în perioada următoare vor fi depuse mai multe plângeri penale împotriva Statului Român și este posibil ca acest lucru să atragă noi proceduri de infingement împotriva României.  

„Lucrăm la un set de plângeri care vor deschide câteva proceduri de infingement împotriva României. Prima dintre ele se referă la faptul că amenajamenele silvie au fost aprobate fără evaluarea strategică e mediu obligatorie și fără evaluare adecvată împotriva aprobării planului de management al ariei. Adică se aprobă niște tăieri care nu au legătură cu modul în care trebuie să fie protejată aria protejată“, a spus Gabriel Păun. 

Într-un comunicat de presă transmis luni, după ora 10.00, când s-a încheiat protestul din fața hotelului Agent Green și EuroNatur au arătat că România adăpostește cel mai mare patrimoniu natural și păduri virgine din zona climatică temperată a UE. Câteva sute de mii de hectare din aceste păduri cu valoare ridicată de conservare sunt cuprinse în siturile Natura 2000, dar nu au o protecție adecvată. 



 

„Agent Green și EuroNatur și-au unit forțele pentru a documenta eșecul sistemic al Guvernului României de a asigura implementarea corespunzătoare a rețelei de arii protejate Natura 2000. Cu toate acestea, Guvernul român a refuzat accesul la informații de mediu relevante, astfel încât ONG-urile și experții nu au deținut până acum dovezile necesare privind distrugerile care au avut loc în Site-urile Natura 2000“, se arată în comunicat. 

Guvernul României a implementat amenajamete silvice în cadrul siturilor Natura 2000 înainte de a efectua evaluarea strategică de mediu și evaluarea adecvată în conformitate cu legislația europeană și înainte de emiterea ordinului de aprobare al ministrului mediului, punând în pericol integritatea factorilor de mediu, inclusiv a pădurilor virgine, a speciilor și habitatelor protejate. Aplicarea planurilor de gestionare a pădurilor înainte ca evaluarea de mediu să înceapă încalcă și Convenția de la Aarhus, deoarece consultarea publicului trebuie realizată înainte de luarea unei decizii și nu după ce planul a fost deja pus în aplicare. Ne dorim o reacție rapidă a Comisiei Europene în sensul demarării procedurii de infringement împotriva României, pentru a opri exploatarea forestieră pe scară largă în multe dintre cele mai valoroase păduri naturale și vii din Europa, din siturile Natura 2000.“, a spus Cătălina Rădulescu, avocat partener cu Agent Green.



Distrugerea în pădurile seculare și în pădurile virgine este vizibilă pe imaginile prin satelit și la fața locului, pe teren. Pentru a putea depune o plângere trebuie să dovedești cu documente că încălcările directivelor privind natura sunt intenționate și în curs de desfășurare. Dar Guvernul României restricționează accesul la informațiile de mediu relevante care ar fi trebuit să fie puse la dispoziție în mod public. Justiția română susține acest comportament. Deci, în prezent, desfășurăm 32 de procese doar pentru a avea acces la planurile de gestionare forestieră. Accesul la aceste documente este esențial pentru a verifica coerența planurilor de gestionare a pădurilor cu regimurile de gestionare Natura 2000, pentru conservarea habitatelor și speciilor enumerate. Întrucât justiția a decis în unele cazuri să păstreze această informație secretă, respingând cererile de acces la informații de interes public, vom sesiza Comitetul de Aplicare al Convenției de la Aarhus pentru încălcarea atât a accesului la informații, cât și a procedurilor de consultare publică. Suntem încrezători că Aarhus va contracara și va corecta sistemul judiciar român“, a încheiat Gabriel Păun. 

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Cotidian

Să fie doar vina controlorilor RATBV? Primăria Brașov ia în calcul să renunțe la ei. Mai trebuie rezolvată o problemă: validatoarele

Published

on

Controlorii RATBV au intrat în colimatorul Primăriei Brașov. În ultima ședință de plen a Consiliului Local Brașov, primarul Brașovului, George Scripcaru, a reclamat lipsa lor de eficiență, afirmând că a făcut o analiză din care a rezultat că, pentru o anumită perioadă, pentru plata salariilor celor 60 de controlori, RATBV a cheltuit suma de 4 milioane de lei, iar suma încasată din amenzile aplicate de aceștia a fost de 200.000 de lei.

Analiza a fost prezentată de edil în contextul în care aleșilor locali brașoveni li s-a cerut votul pentru un proiect de hotărâre care prevede că polițiștii locali îi pot însoți pe controlori în autobuze. Aceasta ar fi o măsură prin care municipalitatea speră să reducă numărul celor care folosesc transportul în comun fără a avea un tichet de călătorie valabil. În plus, edilul a dat de înțeles că în viitor s-ar putea renunța la controlori, iar verificarea călătorilor ar urma să fie făcută doar de agenții Poliției Locale.

Validatoarele nefuncționale, un subiect ignorat

Însă, în aceeași ședință, edilul nu s-a referit la o altă problemă a operatorului metropolitan de transport în comun: validatoarele nefuncționale. Este o problemă veche, apărută odată cu implementarea sistemului informatizat al RATBV și amplificată în ultimii ani, de când a apărut și criza cipurilor.

Călători de bună credință, transformați fără voia lor în „blatiști”

În teorie, când un călător de bună credință urcă în autobuz, merge la primul validator pentru a scana cardul. În practică, destul de frecvent, călătorii fac ture de autobuz căutând un validator funcțional. După o perioadă ei se lasă păgubași și dau resemnați din umeri.

De exemplu, doar sâmbătă au fost probleme pe autobuze care circulau linia 37, 9 sau 220. Duminică, validatoarele au clacat pe un autobuz care circula pe linia 210, iar luni erau probleme similare într-un autobuz de pe linia 23.

Astfel de probleme afectează încasările operatorului, dar și monitorizarea graficului de încărcare. Ba mai mult, dacă validatoarele nu merg pe liniile metropolitane, sunt bune de plată primăriile, care trebuie să acopere din bugetul propriu cheltuielile aferente transportului în comun. În plus, supărător pentru RATBV este că din cauza acestor defecțiuni, numeroși călători de bună credință devin, fără voia lor, „blatiști”.

Controlorii raportează mai departe problemele

Defecțiunile la validatoare sunt aduse la cunoștința șoferilor de către călători. De asemenea, controlorii notează conștiincios defecțiunile, pentru a le raporta mai departe, în speranța că problema se va rezolva.

Din păcate, măsuri pentru rezolvarea problemelor sunt luate, cel puțin din declarațiile oficialilor, de mulți, ani, dar fără succes. De fiecare dată când le-a fost prezentată această problemă, reprezentanții RATBV anunțau că urmează achiziții sau că vor fi implementate proiecte. Rezultatele se lasă, însă, așteptate.

Continue Reading

Cotidian

IAR Brașov, în Programul de înzestrare al Armatei, prin SAFE. În parteneriat cu Airbus Helicopters, fabrica brașoveană va fi implicată în montajul noului elicopter al Armatei Române

Published

on

IAR Brașov are mari șanse să fie parte din Programul de înzestrare al Armatei Române prin programul SAFE. Astfel, fabrica brașoveană, în parteneriat cu Airbus Helicopters și cu implicarea industriei aeronautice românești ar putea fi implicată în montajul general al elicopterului H 225, ce urmează să intre în dotarea Armatei Române. De asemenea, tot IAR ar urma să funcționeze un centru de mentenanță a acestui tip de aeronavă, dar și un centru de formare pentru piloți, personalul tehnic și personalul navigant.  

Demersurile în acest sens sunt destul de avansate și, dacă guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul, fabrica brașoveană va putea începe implementarea programului. De altfel, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Irineu Darău, a venit la Ghimbav pentru discuta detaliile implicării IAR în acest proiect. El a avut discuții atât cu managementul IAR Brașov, cât și cu specialișii, pentru a vedea care este situația actuală a fabricii și ce mai trebuie pus la punct pentru a se asigura trecerea de la Puma la H 225.

O adaptare din mers

„IAR Brașov a împlinirt 100 de ani de tradiție aeronaurtică la cel mai înalt nivel. Această tradiție merge mai derparte. Trecerea de la Puma la H 225 reprezintă un salt calitativ semnificativ, pentru că Armata Română va benefcia de o aeronavă multirol de ultimă generație, care mai are multe decenii până la finalizarea ciclului de viață. De asemenea, este benefic faptul că industria aeronautică românească va fi implicată pe orizontală în acest program. Este o adaptare din mers a industriei aeronautice românești, iar colaborarea noastră cu Airbus Helicopters oferă României posibilitatea de a deveni un jucător important în domeniul secutității aeronautice”, a declarat directorul IAR Brașov, Marian Rasaliu.

După guvernele României și Franței vor încheia parteneriatul și SAFE va fi funcțional, IAR Brașov va începe pregătirile pentru implicarea în proiectul noului elicopter. Astfel, fabrica va fi adaptată pentru noile cerințe, iar personalul va trece printr-un program de specializare.

„Din punct de vedere al resurse umane suntem pregătiți pentru acest salt calitativ. Ne bazăm pe experiența actualei echipe și sperăm să pregătim o nouă generație de specialiști. În acest sens avem o colaborare strânsă cu Universitatea Transilvania din Brașov, dar și cu Colegiul Transilvania din Brașov”, a mai spus directorul IAR Brașov.

12 elicoptere H 225 pentru Armata Română

Potrivit ministrului Apărării Naționale, Radu Miruță, prin Programul SAFE, România va achiziționa 12 elicoptere H225M, cu o valoare estimată de 852 milioane de euro.

Amintim că prin mecanismul SAFE, România a obținut suma de 16,6 miliarde de euro, țara noastră fiind a doua la nivel european în ceea ce privește suma alocată, după Polonia. Din cele 16,6 miliarde de euro, România va folosi 9,53 miliarde de euro (pentru 21 de programe de inzestrare a Armatei Române), 4,2 miliarde euro pentru construirea segmentelor din Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani – Suceava – Siret și Autostrada „Unirii” A8 Moțca – Iași – Ungheni, iar suma de 2,8 miliarde de euro va fi folosită pentru achiziții pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte instituții din zona de siguranță și securitate națională.

IAR Brașov pe profit în anul 2025

IAR Brașov este una dintre unitățile de top din industria de apărare românească, iar anul fiscal 2025 l-a încheiat pe profit. În prezent, printre altele, la această unitate este asigurată mentenanța aeronavelor Puma, principalul elicopter din dotarea Armatei Române.

Amintim că în ultimii ani a fost luată în calcul preluarea de către IAR Brașov a licenței pentru elicopterul H 215, însă demersurile nu au fost finalizate, după ce Armata Română a optat pentru modelul H 225M.

Continue Reading

Trending