332 de arbori de pe narginea drumului național DN73A, între Râșnov și Zărnești vor fi tăiați, pentru că ei reprezintă un pericol pentru trafic. Potrivit șefului Secției Drumuri Naționale Brașov, din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, Horia Stanciu, vor fi tăiați arbori de pe ambele margini ale drumului, majoritatea fiind plopi. Lucrările necesită închiderea circulației pentru perioade scurte de timp, în următoarele zile, a precizat Stancu.
„Aceşti arbori pun în pericol siguranţa circulaţiei. De-a lungul timpului, am avut toarte multe cazuri de crengi căzute pe suprafaţa carosabilă sau chiar arbori prăbuşiţi pe şosea”, a declarat şeful Secţiei Drumuri Naţionale Braşov, Horia Stancu. Primele tăieri s-au făcut chiar azi.
Pupincuristul asta Hoaria Stancu, copilul de casa a lui Dunca, s-a apucat si el de taiat?Mi se face rau cand vad. Sa taie tot, poate ajung sa se taie si intre ei. Oameni nebuni, inconstienti!
Niște escroci….oameni de rahat