Ramai la curent!

Politica

Președintele CJ Brașov: „Banca Mondială, Compania Națională de Investiții sau Programul Național de Dezvoltare Locală nu sunt proprietatea Guvernului României”

Publicat

in

După ce a semnat contractul de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 pentru proiectul „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală a UPU din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență”, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, i-a luat în colimator pe cei care „spun că au făcut tot felul de lucruri” pentru Sănătatea brașoveană. Sugestiile lui Vestea au mers spre partidul de guvernare dar și către fosta conducere a CJ.



„Eu cred că Banca Mondială, Compania Naţională de Investiţii sau Programul Naţional de Dezvoltare Locală nu sunt proprietatea Guvernului României şi nu a venit cineva cu ele de acasă. Nu te ia cineva de mână şi îţi dă bani, fără ca tu să te implici. Trebuie să pregăteşti dosare pentru a obţine banii. Dacă nu ai pregătite studii de fezabilitate, dacă nu ai documentaţii dacă nu răspunzi la clarificări, dacă nu te zbaţi, nu ai cum să beneficiezi de o finanţare”, a declarat Veștea.

El a amintit că „pentru a putea beneficia de finanţare prin Compania Naţională de Investiţii pentru modernizarea Corpului B al Spitalului Judeţean Braşov, am început demersurile încă din anul 2016 şi am pregătit un biblioraft de documente. Cred că sunt oameni care nici măcar nu ştiu unde este sediul Companiei Naţionale de Investiţii şi vor să îşi asume că ei au făcut acest lucru, atâta timp cât noi, ca şi administraţii publice judeţene ne zbatem să accesăm fiecare bănuţ”.



 

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov a precizat că proiectul de reabilitare a Corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov proiect se regăseşte în „fişa de sinteză” aprobată printr-un ordin am ministrului Dezvoltării Regionale emis la finalul anului 2016, în perioada Guvernului Cioloş.

Pe de altă parte, șeful Executivului județean a declarat că la nivelul Consiliului Județean Brașov, „în perioada de programare 2003 – 2013 nu a existat interes pentru accesarea banilor europeni pentru astfel de investiţii. Acum, Consiliul Judeţean Braşov este campionul Regiunii 7 Centru în ceea ce priveşte obţinerea finanţărilor europene pentru astfel de investiţii (…) Vorbim de aproape 300 de milioane de lei pe care judeţul Braşov i-a accesat prin programe europene, pentru modernizarea unor drumuri judeţene. Dacă noi am primit anul acesta 6,8 milioane de lei de la Guvern pentru drumuri, sumă care nu ne ajunge nici măcar pentru cofinanţare proiectelor europene, în câţi ani am putut strânge toate aceste sume pentru a putea finanţa un proiect de pe fonduri europene, dacă am fi avut aceeaşi neglijenţă?”.

 

Politica

Parlamentarii de Brașov, aproape absenți în amendarea Legii bugetului de stat. Au fost puține solicitări de bani pentru județul nostru

Publicat

in

An de an, Legea bugetului de stat stârnește pasiuni și discuții, care uneori, depășesc solemnitatea ce ar trebui să caracterizeze discursul parlamentar. Fiecare ales încearcă să iasă în evidență, fie criticând, fie propunând alocarea unor sume pentru diferite măsuri sau investiții. De asemenea, dezbaterea bugetului este și pretextul pentru centralizarea investițiilor dorite de comunitățile locale, dar pentru care nu au fost găsite surse de finanțare.

Anul acesta, însă, cel puțin în ceea-i privește pe parlamentarii de Brașov, implicarea a fost destul de redusă. Aleșii din partidele aflate în arcul guvernamental nu au depus amendamente prin care să propună alocarea unor bani pentru comunități, cel mai probabil, pentru a nu afecta „calculele fragile” făcute de Guvern.

Singurii care și-au „încercat norocul” au fost parlamentarii din grupurile AUR din cele două camere ale Parlamentului. Ei au cerut, printre altele, 500.000 mii lei pentru proiectarea Autostrăzii A3 Ploiești- Braşov, 800.000 mii lei pentru finalizarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada A13 Brașov-Bacău, 7.000.000 mii lei pentru finalizarea obiectivelor aflate în prezent în execuție (pe lista lor fiind și Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj — Oradea; Autostrada Sibiu — Făgăraş), 800.000 de lei pentru documentațiile aferente Autostrăzii Făgăraș – Brașov.

De asemenea, parlamentarii aceluiași partid au cerut câte 500.000 de lei pentru Muzeul Județean de Istorie Brașov și Muzeul de Artă Brașov (pentru conservarea patrimoniului și lucrări la spațiile muzeale), dar și 500.000 de lei pentru achiziționarea unor ambulanțe.

Toate aceste solicitări au fost respinse. Însă, așa cum au făcut și în trecut parlamentarii din PNL, PSD sau USR, cei de la AUR vor folosi aceste amendamente pentru a „bifa” măcar la capitolul imagine în fața alegătorilor.

Citește mai departe

Politica

Augustin Hagiu: Legea privind recunoașterea resorturilor turistice, adoptată cu largă majoritate în Camera Deputaților

Publicat

in

Deputatul Augustin-Florin Hagiu anunță adoptarea, cu o largă majoritate, a legii care
introduce oficial în legislația din România noțiunea de „resort turistic”. Proiectul inițiat de
Hagiu în 2025, la început de mandat, a fost votat în Camera Deputaților cu 285 de
voturi „pentru” și 0 voturi „împotrivă”, după ce a obținut toate avizele necesare, inclusiv
din partea Consiliul Concurenței, Consiliul Economic și Social și Consiliul Legislativ.
Legea urmează să fie promulgată de Președintele României.

„Este un vot care arată foarte clar că turismul nu are culoare politică. Este un domeniu în care putem construi împreună, dincolo de diferențele politice, pentru a valorifica un potențial economic uriaș al României. Le mulțumesc tuturor colegilor parlamentari care au susținut acest demers”, a declarat Augustin-Florin Hagiu.

Noua lege creează un cadru juridic clar pentru dezvoltarea resorturilor turistice – acele
structuri integrate care oferă servicii complete, de la cazare și restaurante, până la
agrement și wellness. Recunoașterea oficială a acestor structuri permite României să
intre competitiv pe piețele externe cu pachete turistice integrate, la standarde
internaționale, ceea ce poate crește semnificativ atractivitatea țării pentru turiștii străini.

„Până acum, România nu avea o definiție clară pentru resorturi turistice, deși aceste concepte există și funcționează în toată lumea. Prin această lege, facem un pas esențial pentru a putea vinde servicii turistice integrate pe piețele externe și pentru a
atrage turiști care cheltuiesc mai mult și rămân mai mult timp în România”, a subliniat inițiatorul.

Potrivit datelor oficiale ale Institutul Național de Statistică, în anul 2024 aproximativ 2,17
milioane de turiști străini au fost cazați în România, generând cheltuieli totale de circa
1,3 miliarde de euro. Cheltuiala medie este de aproximativ 600 de euro per turist, cele
mai mari sume fiind direcționate către cazare, alimentație, transport și activități turistice.

„Dacă România va reuși, prin dezvoltarea resorturilor turistice reglementate, să atragă anual cel puțin 300.000 de turiști străini în astfel de structuri, vorbim de un impact economic estimat la aproximativ 300 de milioane de euro. Este o oportunitate reală de a echilibra balanța comercială pe zona de servicii turistice și de a genera dezvoltare economică în comunitățile locale”, a precizat Augustin-Florin Hagiu.

Citește mai departe

Politica

UDMR Brașov și-a ales un nou lider

Publicat

in

Organizația județeană Brașov a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) are un nou lider. În cadrul Adunării Generale a Delegaților, desfășurată recent, Varga Nándor a fost ales președinte al organizației pentru următorul mandat.

La funcția de conducere au candidat Varga Nándor și Toró Tamás, după ce Győrfi Tünde-Róza s-a retras din competiție înainte de vot. Din totalul de 216 voturi valabil exprimate, Varga Nándor a obținut 151, ceea ce reprezintă aproximativ 71%, în timp ce contracandidatul său, Toró Tamás, a primit 60 de voturi.

Noul președinte va avea ca principale obiective în perioada următoare consolidarea comunităților maghiare din județul Brașov, revitalizarea organizațiilor locale ale UDMR și întărirea reprezentării politice a maghiarilor la nivel județean.

În cadrul aceleiași adunări, delegații au decis și asupra componenței celorlalte structuri de conducere ale organizației județene. Rezultatele complete ale acestor alegeri interne urmează să fie comunicate de organizație, au anunțat reprezentanții UDMR Brașov.

Citește mai departe

Trending