Municipiul Săcele vrea să devină stațiune turistică de interes local

Primăria Municipiului Săcele a demarat procesul de atestare a localității ca Stațiune Turistică de Interes Local. Într-o primă etapă s-a realizat o analiză de nevoi a săcelenilor cu privire la dezvoltarea sectorului turistic și cultural al localității. Apoi luna aceasta se va organiza o consultare publică cu operatorii de turism din Municipiul Săcele, cât și cu reprezentanți ai Ministerului Turismului.

Adminsitrația și-a propus ca până la 1 septembrie să depună la Ministerul Turismului toată documentația solicitată conform legii pentru ca Municipiul Săcele să fie atestat ca Stațiune Turistică de Interes Local. Până la sfârșitul anului 2019, în urma unei vizite a comisiei de clasificare care va verifica la fața locului documentația trimisă, prin Hotărâre de Guvern urmează ca Municipiul Sacele să fie atestat ca Staţiune Turistică de Interes Local.

Declararea Municipiului Săcele ca Stațiune Turistică de Interes Local aduce avantaje în accesarea fondurilor europene sau guvernamentale, fapt care se aplică atât administrației publice locale, cât şi întreprinzătorilor privaţi din localitate.

Ultima localitatea din județul Brașov care a primit statutul de stațiune turistică de interes local este Vama Buzăului, în 2018. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.