Podul de la Budila, luat de ape anul trecut, este în bugetul CFR pe 2019. Dar numai pentru documentaţii

Podul feroviar de la Budila, prăbuşit anul trecut, din cauza ploilor abundente care au umflat debitul Tărlungului, a fost inclus pe lista de investiţii a CFR Infrastructură şi ar putea fi scos la licitaţie în acest an. „Podul feroviar de la Budila a fost inclus de SRCF Braşov în programul de investiţii din acest an, cu sursă de finanţare asigurată de la Bugetul de Stat. Prima etapă, care prevede achiziţia serviciului de elaborare a expertizei şi a proiectului tehnic, este programată să fie lansată pentru licitatie în luna august. Costul lucrărilor de reconstrucţie va fi stabilit în urma elaborării proiectului tehnic”, a declarat Oana Brânzan, purtator de cuvând al CFR. 



Podul feroviar de la Budila, dat în folosinţă în 1931, s-a prăbuşit anul trecut, în luna august, pe o lungime de aproape 60 de metri, din cauza unei viituri puternice, căderea lui întrerupând legătura pe cale ferată cu Întorsura Buzăului. Între Braşov şi Întorsură circulau doar trenuri de rang Regio, care treceau şi peste acest pod. Între cele două puncte, timpul parcurs de un tren era de 49 de minute. Trenul parcurgea şase staţii feroviare, cea lmai mare dintranţă între două gări fiind de 11 minute, între Hărman şi Budila.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.